Pierderea interesului sexual pentru partener in cuplurile care au o anumita varsta, la o anumita data pentru cei implicati, este un fenomen care se intampla deseori. Numeroase cupluri trec prin aceste momente, uneori repede, alteori la cativa ani buni. Este dificil pentru cei doi sa constate o asimetrie in relatie si in cautarea diferita a actului sexual. Ei reactioneaza diferit, incercand individual sa gaseasca o solutie pentru aceasta situatie.
Dificultatile se repercuteaza asupra relatiei in ansamblul sau. Fiecare incearca o intreaga imagerie asupra simptomului respectiv. Absenta erectiei, absenta dorintei de a face dragoste cu celalalt, absenta pasiunii sunt simptome care marcheaza uneori cuplurile si care ridica in mod inerent intrebari despre sine, despre persoana celuilalt, despre relatie, despre relatia cu alte persoane, despre cauze posibile, despre absente, despre frustrari si poate multe alte intrebari.
De cele mai multe ori, cauzele se situeaza la nivelul relatiei dintre parteneri. Cei doi sunt intr-un moment in care ceea ce simt unul pentru celalalt este afectat si este periclitat de resentimente, pierderi, regrete, etc. Sunt multe stari pe care cei doi le resimt in deplinatatea afectivitatii lor.
In fond, ceea ce se petrece este pierderea relatiei la nivel profund cu partenerul. Este o situatie in care cei doi par sa fie mintal impreuna, insa in afectiv ei sunt departe unul de altul. Aceasta ruptura emotionala care se produce in decursul timpului nu este inerenta si nu este obligatorie pentru toate cuplurile, dar ea tine de dinamica relatiilor afective si inconstiente dintre cei doi.
Pentru a intelege astfel de fenomene, este necesar sa urmarim dinamica interzisului in cuplu. Cand doi oameni ajung sa convietuiasca, sa traiasca impreuna, ei au tendinta de a construi o anumita lume, o anumita stare in care sa fie bine, frumos, placut. Pentru aceasta, incearca sa pastreze pentru ei lucrurile care ar putea dauna, supara, pierde pe celalalt.
De cele mai multe ori, aceasta politica a compatibilului ajunge sa fie o pierdere a autenticului. Daca unul din cei doi nu este asa cum este, celalalt ajunge sa se comporte simetric. Mai mult, in dinamica relatiilor dintre cei doi exista si elemente care nu se exprima. Aceste nemultumiri se aduna in timp constituind si hranind un nod central care exista deja.
Un alt element care se pierde din vedere este cel sociometric, uneori partenerii nu se iubesc. Lucrul acesta pare firesc in dinamica vietii de zi cu zi, dar lor li se pare ceva imposibil, inacceptabil si care nu poate sa existe in viata lor. Starea de antipatie este o stare normala in orice relatii. Ai momente in care esti suparata, dezamagita, iritata de orice persoana, de colega ta, de seful tau, de vecinul tau, de postas. In general, consideri ca aceste persoane sunt simpatice, dar sunt si momente in viata ta in care devin de o antipatie teribila. Oare de ce nu s-ar intampla lucrurile la fel si in ceea ce priveste partenerul?
Sau invers privind, de ce nu i s-ar intampla si lui la fel? Cuplurilor li se pare imposibil sa accepte ca exista si momente in care pot ajunge la ura reciproca.
Toate aceste stari, pe care le putem numi resentimente, joaca un rol important in dinamica fiecaruia. Problema nu este ca ele exista. Ar fi absurd sa plecam de la premisa ca ele nu sunt si ca exista vreun cuplu care sa faca exceptie. Dificultatea apare atunci cand oamenii sunt pusi in situatia de a se raporta la ele. Sa luam un exemplu simplu, cineva simte enervare pe partener. Cum se raporteaza la aceasta enervare?
Toate aceste abordari par sa fie functionale pe moment, pentru ca rezolva cumva situatia. Dar ce se intampla mai departe? Sa spunem ca unul din cei doi cauta sa reprime ceea ce simte, atunci starea ca atare nu dispare, ci continua sa existe in sine.
Amintiti-va cum se intampla atunci cand va certati, se pleaca de la un element si se ajunge sa fie mentionate o suita de alte elemente, care aparent nu au nici o legatura. Despre ce s-a intamplat in urma cu o zi, un an, in decursul existentei. Ca si cum aceste teme nu s-au pastrat si nu au fost uitate.
Daca te opresti asupra acestor elemente, constati cu surprindere ca cele mai multe dintre ele nu au fost atunci exprimate ca frustrari. Ba mai mult, constati ca ele se repeta cearta de cearta ca si cum impactul nu ar fi suficient, ca si cum ele nu ar functiona nicodata ca element clarificator.
Tu ii explici partenerului punctul tau de vedere. Spre exemplu, el iti tot reproseaza ca an de an parintii tai l-au dus la tara in loc sa-l lase sa se odihneasca dupa o saptamana obositoare. Este evident ca nu acesta este mesajul. Ce rost are sa reprosezi dupa ani altuia ceva, cand acel ceva nu se mai petrece. Mesajul poate sa fie mai curand legat de relatie, de relatia cu tine si de relatia cu parintii si de raporturile intre aceste doua relatii.
Mesajele de acest gen, daca ar fi supuse unei analize, ar putea sa fie mult mai de impact intrucat spun multe despre ceea ce este in dorintele, fanteziile, expectatiile unei persoane fata de celalalt. Orice explicatie ar veni dinspre partener, aceasta nu este niciodata acceptata ca fiind adecvata iar reprosul reapare peste o cearta sau doua.
Similar se petrec lucrurile si in cazul reprimarii, poti reprima un continut, dar nu poti distruge ceea ce simti. Iar acest "a simti" poate sa devina si sa constituie baza unui simptom. Iar acest simptom poate sa capete forma lui "a nu iti mai dori partenerul".