Bărbaţii sunt campioni ai orgasmului, având în vedere că ei pot atinge extazul în doar câteva minute, uneori secunde! În cazul lor excitarea se petrece uşor, în urma stimulării fizice şi a celei vizuale. Noi, femeile suntem construite altfel, iar plăcerea noastră n-are prea mare legătură cu fizicul, ci cu psihicul, ceea ce înseamnă că sexul este mai complicat pentru noi. Experţii în sexologie susţin că orice femeie trebuie să înveţe să-şi controleze mintea şi trupul, pentru a avea orgasm în timp record.
Stresul este cel mai mare duşman în calea orgasmului, pe care trebuie să-l îndepărtezi dacă vrei să atingi şi tu extazul în doar câteva minute, precizează Allura Joy, terapeut sexual.
1. Relaxează-te
Cercetătorii francezi au ajuns la concluzia că cea mai mare sursă de stres a femeilor este serviciul, 70% dintre reprezentantele sexului frumos afirmă că stresul de la locul de muncă le reduce libidoul şi şansele de a atinge orgasmul când fac sex cu partenerul de cuplu.
În timpul sexului elimină gândurile non sexuale negative concentrându-te doar asupra senzaţiilor fizice. "Fii atentă la fiecare tip de atingere şi la senzaţia pe care ţi-o lasă. Iar dacă grijile se strecoară din nou în gândurile tale, fă acelaşi efort mental de a le îndepărta", te sfătuieşte sexologul Gloria G. Brame. Perseverează până când te concentrezi doar asupra plăcerii!
"Dacă laşi senzaţiile să pună stăpânire pe trupul tău şi nu mai reacţionezi mental împotriva lor, vei atrage orgasmul de partea ta", este de părere şi sexologul Yvonne K. Fulbright.
2. Fă sport în loc de preludiu
"Coregasm" este termenul folosit de sexologii americani pentru a descrie tipul de orgasm pe care femeile îl experimentează la sala de forţă. Într-adevăr, unele exerciţii fizice îţi antrenează musculatura pelviană în aşa manieră încât poţi atinge orgasmul chiar în timp ce faci sport. Descoperind acest efect magic pe care sportul îl are asupra trupului tău, poţi deveni mult mai activă şi în timpul sexului cu partenerul de cuplu, iar orgasmul poate fi la o aruncătură de băţ. Abdomenele, ridicarea de greutăţi, yoga, mersul pe bicicletă, joggingul sunt câteva dintre acitivităţile fizice care te predispun să experimentezi orgasmul în doi timpi şi trei mişcări, potrivit medicalxpress.com.
3. Exersează cursa până la orgasm şi de una singură
"Ca să-ţi antrenezi corpul să fie orgasmic în timpul sexului, e indicat să practici masturbarea", precizează sexologul Danielle Cavallucci. Doar masturbându-te poţi experimenta şi poţi afla ce fel de atingeri îţi plac. "Sexul îţi distrage atenţia de la propriile nevoi la cele ale partenerului tău", este de părere sexologul Sheri Winston. Chiar şi atunci când faci sex, gândeşte-te la ce-ţi place când te masturbezi şi roagă-l pe iubitul tău să te satisfacă în aceeaşi manieră.
4. Învaţă cum să respiri
Sexologul Yvonne Fulbright este de părere că respiraţia joacă un rol extrem de important în rapiditatea cu care o femeie atinge orgasmul. Respiraţia este, desigur, un proces involuntar. Totuşi, în timpul sexului, apare tendinţa de a ne ţine respiraţia, sub efectul încordării fizice şi mentale. Trebuie să opreşti acest instinct şi să inspiri şi expiri cât mai lent şi profund, ca să urci pe culmile plăcerii, explică sexologul Sheri Winston.
5. Alege poziţiile de sex din care clitorisul să-ţi fie intens stimulat
Nu vei putea atinge orgasmul în timp record dacă îţi ignori clitorisul. El este cheia orgasmelor tale. Cea mai rapidă cale la orgasm este să aplici presiune ritmică pe clitoris şi zona dimprejurul său, spune Allura Joy, terapeut sexual. Poţi face acest lucru alegând o poziţie sexuală din care să atingi cu clitorisul pelvisul iubitului tău. "Stai deasupra lui, aplecată în faţă şi realizează mişcări circulare cu şoldurile sau lasă-l pe iubitului tău să stea deasupra ta şi, pentru contact maxim, plasează-ţi o pernă sub posterior", te sfătuieşte Laura Berman, medic ginecolog.
6. Foloseşte un vibrator
Partenerul tău n-ar trebui să se simtă jignit, mai ales dacă, adesea, uită să-ţi atingă clitorisul în timpul sexului. Apelează la ajutorul unui vibrator special confecţionat pentru clitoris şi vei rămâne surprinsă de senzaţiile pe care le vei simţi. Iar orgasmul se va apropia cu paşi repezi, te sfătuieşte Berman.
7. Împrieteneşte-te cu exerciţiile Kegel
Ca să te bucuri de sex de calitate, cu orgasm garantat, trebuie să-ţi lucrezi musculatura pelviană, în special muşchii pubococcigieni, cei pe care îi foloseşti atunci când urinezi. Exerciţiile Kegel presupun să încordezi aceşti muşchi, iar sexologul Dorian Solot te sfătuieşte să o faci zilnic. "Cu cât îţi tonifiezi mai tare aceşti muşchi cu atât vei experimenta senzaţii mai intense în timpului sexului. Te vei excita mai repede şi vei ajunge la uşor la orgasm", precizează sexologul Sheri Winston.
8. Nu uita să gemi de plăcere
Inhibarea sunetelor în timpul sexului îţi ţine orgasmul captiv, iar tu nu te vei putea bucura de el. Ca să-l eliberezi, scoate zgomote în timpul sexului, fie că respiri cu zgomot, gemi uşor sau ţipi de plăcere, te îndeamnă Winston. În plus, experţii spun că dacă gemi în timpul orgasmului, poţi controla durata orgasmului!
9. Renunţă la complexe
"Chiar şi pentru o secundă, dacă te gândeşti la un defect fizic de-al tău, îţi minimalizezi şansele de a avea orgasm", explică sexologul Gloria G. Brame. Aşa că obişnuieşte-te cu trupul tău, învaţă să-ţi accepţi defectele şi să te simţi sexy, dacă vrei să atingi extazul.
10. Lasă adrenalina să te ducă la orgasm
Când asociezi sexul cu un risc, de exemplu faci sex într-un loc public, îţi creşte adrenalina şi produci dopamină, un hormon care îţi accelerează plăcerea!
Comentarii (4)
draga bebe.. daca tu ai avut parte numai de prostani care nu stiu unde e clitorisul, nu e obligatoriu sa ne spui.. mai ale vorba din popr.. " sti cand pute femeia a padure?? cand sta ca lemnu " deci fi si tu un lemn mai moale.. s-ar putea sa ajungi la orgasm cu barbatu care stie unde e clitorisu :) Multumim pentru comentariu !
in ce poze var place sa faka dragoste iubitul ca sa atinga clitorisul???da si ku pernuta desub poponeata e ceva eficienta la atingerea CLITORISULUI?
fleacuri... cea mai simpla metoda de a atinge orgasmul la femei este stimularea clitorisului in timpul sexului, barbatul trebuie sa o faca in timp ce o penetreaza si orgasmul va veni sigur in citeva minute... din pacate sunt multi barbati care se lauda ca sunt buni la pat, dar sarmanii de ei nici nu stiu de locatia si functia clitorisului.
bun articol :) si util
Posteaza comentariu