Celebra actriţă şi soţia unuia dintre cei mai sexy bărbaţi de la Hollywood, Justin Timberlake, s-a alăturat unei campanii.
Jessica Biel a pornit de la faptul că nu-şi înţelegea deloc corpul la 31 de ani atunci când a încercat să rămână însărcinată cu Justin Timberlake. De aceea, îşi doreşte ca prin intermediul acestor filmuleţe să se discute despre orice lucru legat de corpul femeiesc şi să dezbată absolut orice aspect oricând de jenant ar fi acesta pentru multe femei.
Gwyneth Paltrow are revista Goop, Blake Lively se ocupă de Preserve, un site cu produse handmade, iar acum vine rândul celebrei Jessica Biel care şi-a propus să ajute femeile din întreaga lume să cunoască mai multe despre corpul lor şi despre sexualitatea lor.
Împreună cu Saundra Pelletier, fondatoarea unei organizaţii cu renume mondial, WomanCare Global, şi-a propus să înveţe adolescentele despre transformările prin care va trece corpul lor şi cum să evite o sarcină nedorită.Aceste filmuleţe vor trata probleme precum contracepţia şi toate schimbările prin care trece corpul femeilor de la pubertate până la bătrâneţe. "Ne dorim ca fetele şi femeile să ştie exact prin ce transformări trece corpul lor, astfel încât să nu se sperie şi să nu le fie ruşine", declară actriţa pentru revista Glamour.
Seria de filmuleţe "SEX ED, UNFILTERED" va fi lansată online şi poate să fie urmărită pe womancareglobal.org.
Foto: http://www.glamour.com