Cei care practică poziţia femeia deasupra nu sunt primiţi în Rai, este avertismentul unui pastor nigerian care explică într-un videoclip care sunt poziţiile şi comportamentele din pat care ne asigură un loc în Iad.
Videoclipul, numit „Avertisment de la Domnul Iisus Hristos pentru cuplurile creştine căsătorite” (n.r. - Warning to Married Christian Couples from the Lord Jesus Christ), a fost realizat de pastorul nigerian Olugbenga Oladejo din Peterborough, Marea Britanie, scrie adevarul.ro. În acest filmuleţ, bărbatul avertizează persoanele căsătorite despre comportamentele sexuale care le distrug şansele de a primi un loc în Împărăţia Cerurilor. Pastorul povesteşte că l-a visat pe Dumnezeu care i-a arătat scene din Iad. Oladejo a văzut la scene de tortură, fiind marcat de gemete de durere şi de urlete. Demonii le tăiau oamenilor părţi din corp, iar când terminau de tăiat, spiritul se reîncarna, redevenind obiectul de distracţie al creaturilor întunericului.
Oladejo a visat şi cum erau pedepsiţi cei care, în timpul vieţii, s-au masturbat sau au săvârşit alte acte sexuale. Pe „ecranul judecăţii” au apărut, potrivit pastorului, şi practicile condamnabile de Cel de Sus:
1. Femeia deasupra. "Într-un cuplu, Dumnezeu a creat bărbatul să conducă, nu femeia. Cei care practică poziţia femeia deasupra în patul lor matrimonial nu sunt primiţi în Rai", spune pastorul.
2. Doggy Style. "Sexul în poziţia câinelui. Domnul mi-a spus că nu ne-a creat ca să ne comportăm precum câinii, sau vacile, sau găinile", explică pastorul, potrivit publicaţiei "Raw Story".
3. Practicile bondage. "Nu vă spânzuraţi soţia, nu vă spânzuraţi bărbaţii şi nu încercaţi stiluri noi de a face sex. Dumnezeu nu este de acord", avertizează Oladejo.
4. Masturbarea. "Au un cazan special pentru cei care se masturbează. Demonii vor veni după bărbaţii şi femeile care se autosatisfac. Când sufletul păcătoşilor va plânge, demonii vor râde şi vor fi fericiţ", spune nigerianul.
Posteaza comentariu