Ce fel de orgasm ai la 20, la 30 şi la 40 de ani

Experţii susţin că orgasmul vine mult mai uşor la bărbaţi. Femeile trebuie să înveţe anumite mecanisme psihosexuale, pentru a atinge climaxul. Vestea bună e că odată cu înaintarea în vârstă devii tot mai predispusă să ai orgasme.
Experţii susţin că orgasmul vine mult mai uşor la bărbaţi. Femeile trebuie să înveţe anumite mecanisme psihosexuale, pentru a atinge climaxul. Vestea bună e că odată cu înaintarea în vârstă devii tot mai predispusă să ai orgasme. Vestea rea e că există şi cazuri de femei care nu reuşesc, o viaţă-ntreagă, să înveţe mecanismele necesare atingerii climaxului.

În anul 2009 sexologul Pia Struck scotea la iveală statistici tulburătoare despre abilitatea femeilor de a avea orgasm: un sfert dintre femeile cu vârste cuprinse între 18 şi 88 de ani nu avuseseră niciodată orgasm! Ca să nu ajungi să te înscrii într-o astfel de statistică, trebuie să îţi cunoşti bine propriul corp.

Iată cum evoluează orgasmul feminin, în funcţie de vârstă!

La 18 ani: primul orgasm


Într-un studiu realizat pentru cartea "Marele 'O'" se preciza că vârsta medie la care femeile experimentează primul orgasm este cea de 18 ani, dar există şi cazuri în care o femeie are primul ei orgasm după 40 de ani. În general, femeile ating climaxul prima oară prin masturbare (47%), prin act sexual (32%) sau în timpul preludiului (20%).

La 20 de ani: orgasme clitoridiene


Sexologii au constatat că femeile, spre deosebire de bărbaţi, încep să aibă orgasm abia după trecerea unei perioade de timp de la debutul vieţii sexuale.

Între 20  şi 30 de ani reprezentantele sexului frumos experimentează cu partenerul de cuplu orgasme clitoridiene, cu precădere şi, cel mai adesea, obţinute prin sex oral.

Orgasmele vaginale avute în timpul unei partide de sex sunt un mit pentru multe femei din această categorie de vârstă!

Potrivit unui studiu la care au participat 3237 de tineri adulţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 25 de ani, doar 47% din femei au experimentat un orgasm cu partenerul de cuplu, indiferent de tipul de sex practicat. Acelaşi studiu ne informează că nouă din 10 bărbaţi au orgasm aproape de fiecare dată când fac sex cu iubita.

În mod ironic ne îndrăgostim şi, poate, ne întemeiem o familie, într-o decadă care cuprinde multe nepotriviri între sexe. Între 20 şi 30 de ani femeile sunt de 5 ori mai preduspuse să nu aibă orgasm în peste jumătate dintre actele sexuale, spre deosebire de partenerii lor de cuplu, de sex masculin.

Cauze pentru care atingi atât de rar orgasmul la 20 de ani:

În primul rând, vorbim de o vârstă fragedă din punct de vedere sexual. Ai estrogenul la cote maxime, iar acest hormon te influenţează să oferi plăcere în pat, nu să primeşti.

La această vârstă poate că încă nu-ţi cunoşti corpul suficient de bine şi nu ştii ce anume te satisface în pat. Bărbaţii au şi ei nivelul de testosteron la cote maxime la vârsta de 20 de ani, iar acest hormon le stimulează libidoul. Aceştia fac sex pe viteza "repede-înainte" şi ţintesc numai la orgasm. Femeile au nevoie de mângâieri, iubire şi apreciere, aşa că actul sexual lipsit de tandreţe, bazat pe câteva penetrări rapide nu le va satisface pe femeile tinere.

Dar "vina" nu este doar a bărbaţilor.

Cercetările sexologilor arată că satisfacţia sexuală depinde de trei coordonate: independenţă, respect de sine şi empatie. La femei, orgasmul depinde în special de primele două coordonate, precizează doctorul John Grohol. La vârsta de 20 de ani, când apar primele iubiri şi primele dezamăgiri, nu multe femei se pot declara independente şi cu un respect de sine crescut, iar acest lucru le diminuează şansele unei vieţi sexuale presărate cu orgasme.

Sfaturi ca să atingi orgasmul la 20 de ani:

  • Sexologii sunt de părere că masturbarea le poate ajuta pe tinerele femei să se descopere din punct de vedere sexual, pentru ca mai apoi să poată împărtăşi partenerului de cuplu ce anume le place în pat şi ce nu. Masturbându-te, vei afla ce fel de presiune şi ce fel de ritm te aduc pe tine la orgasm.
  • Roagă-l pe iubitul tău să îţi îndeplinească nevoile sexuale. Numai printr-o comunicare deschisă cu partenerul tău vei reuşi să înlături acele dezavantaje pe care vârsta ţi le aduce în plan sexual.Nu uita că poţi comunica cu iubitul tău şi prin gesturi, nu neapărat vorbe. Aşa că arată-i ce-ţi place în pat, dacă eşti mai timidă.
  • Şi pentru că majoritatea femeilor de 20 de ani experimentează orgasme clitoridiene, n-ar strica să aduci în pat un vibrator, cu care să experimentezi mai multe senzaţii vaginale.
  • Ia în considerare şi existenţa punctului G. Caută-l şi descoperă ce simţi când îl stimulezi. Încearcă mai apoi să faci sex cu iubitul tău în poziţii care îţi stimulează direct punctul G, cum ar fi poziţia doggie style sau poziţia linguriţă.
  • 20 de ani este vârsta potrivită pentru exerciţiile de imaginaţie. Împlinirea fanteziilor îţi va oferi acea stimulare de care ai nevoie pentru a atinge orgasmul.

La 30 de ani: orgasme multiple


Sexologii sunt de părere că femeile înfloresc din punct de vedere sexual după vârsta de 30 de ani. Dintr-o femeie docilă, dornică să-şi ţină partenerul lângă ea cu fel şi fel de trucuri sexuale, te emancipezi şi îţi reclami plăcerea în pat! Bărbaţii suferă o scădere a nivelului de testosteron şi încep să nu mai pună atât de mult accent pe propriile nevoi, fiind mai receptivi la nevoile partenerei de viaţă.

Aşa că dispui de toate resursele pentru a te bucura de orgasme cu nemiluita. Până la această vârstă ar trebui să îţi cunoşti bine corpul şi să ştii ce fel de stimulări te duc pe culmile extazului. Dacă ai deja un partener stabil, care ştie cum să te satisfacă, cresc şansele să ai orgasm de fiecare dată când faci sex. Experţii estimează că în apropierea vârstei de 30 de ani femeile încep să experimenteze şi aşa-zisele orgasme multiple.

La 40 de ani: orgasmul după menopauză


Intensitatea plăcerii simţite în timpul actului sexual scade odată cu declanşarea menopauzei. Schimbările hormonale îţi afectează modul în care te exciţi, iar sexul devine, practic, uscat şi dureros. Din fericire, în prezent, există tratamente hormonale care îţi stimulează pofta de sex sau care te ajută să te lubrifiezi în timpul actului sexual.

În cadrul unui studiu la care au participat 500 de femei de toate vârstele, 465 de femei, deci 93%, au reuşit să aibă orgasm sub supravegherea unui terapeut sexual. Cercetătorii care au condus studiul au remarcat că femeile ajunse la menopauză s-au bucurat de tot atâtea experienţe orgasmice precum participantele mai tinere. Ceea ce înseamnă că un specialist te poate ajuta să ai o viaţă sexuală satisfăcătoare, indiferent de vârstă. O femeie poate deveni orgasmică la orice vârstă, ne asigură cercetătorii!
 

Comentarii (3)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Sunrise pe 29 Nov 2011, 09:18
    varsta de 40 de ani

    Buna dimineața! Vis-a-vis de articolul de mai sus am si eu un mic comentariu.Nu toate femeile sunt la menopauza la 40 de ani .Cred ca ,femeile ce trec de 30 de ani au mai multa experienta sexuala si traiesc mai intens momentele intime .Depinde foarte mult de partener ,de relatia in care te aflii ,daca exista dragoste ,exista si emotii puternice in pat . Va multumesc pentru articolele interesante! O zi minunata tuturor!

    1
    2

  • dideee pe 22 Nov 2011, 14:38
    menopauza

    Am 49, sunt de 2 ani in menopauza. Abia de cand am intrat in menopauza mi s-a deschis apetitul sexual, aproape ca nu-mi trebuie nici-un artificiu sa obtin un orgasm. Nu e nici uscat, nici dureros cum se spune. Acum desigur depinde si de partener, de atractia ta fizica pentru el si de propriul organism. Acum, chiar si mergand pe strada si-mi revine-n minte o scena de dragoste cu el, ma excita foarte tare si ma-nfior de nerabdare sa ajung acasa, in batele lui. Ah, uitasem, reciprocitatea, acesta cred ca e ingredientul de baza

    7
    0

  • onutta21 pe 22 Nov 2011, 11:29
    ***

    aha....de aia la 20 ani ma simteam mai bien din cunilingus si din masturbare iar acum ac ma apropii am orgasme multiple!!!!! deci pana la urma varsta era de vina?? :))))))))

    4
    1

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod