Specialiştii de la Centrul Medical Povernei din Capitală au realizat un studiu despre sex, comparând răspunsurile românilor cu cele ale persoanelor din alte ţări.
În cadrul sondajului, bărbaţii au trebuit să spună cât timp le ia din momentul în care apare dorinţa de a face sex şi până când se decid („timpul dorinţei“), cât le ia de la decizie la preludiu („timpul deciziei“) şi de la preludiu la penetrare, anunţă doctorulzilei.ro. A rezultat un timp total de 37 de minute la bărbaţii normali şi de 44 de minute la cei cu disfucţie erectilă, în timp ce la americani timpul total alocat acestori timpi, de la momentul la care se ia decizia şi până la finalizarea lui, este mult mai mare, de 54 de minute.
„Românii au un act sexual mai scurt decât americanii, mai ales la nivelul gândului (de la gând la decizie). Americanii se gândesc mai mult până se decid dacă să aibă sau nu un act sexual, în timp ce românii sunt foarte rapizi în decizie“, a spus doctorul Pereţianu. Mai exact, americanilor le ia 29 de minute să se decidă să facă sex în timp ce românii au nevoie de 12 minute (cei normali) şi 18 minute (cei cu disfuncţie erectilă).
Studiile realizate în străinătate şi despre care au mai vorbit doctorii români se referă şi la numărul de contacte sexuale care ar trebui să aibă loc într-o lună.
Potrivit sondajelor, cei cu vârsta cuprinsă între 20 şi 30 de ani este normal să facă sex de 15-30 de ori pe lună, cei cu vârsta cuprinsă între 30 şi 40 de ani, de 3-13 ori, cei cu vârsta cuprinsă între 40 şi 50 de ani, de 4-8 ori pe lună, iar după 60 de ani, frecvenţa indicată de specialişti este de 4 ori pe lună.