Abstinenta sexuala la femei

Benefica sau riscanta?
Abstinenta sexuala se refera la decizia constienta de a evita orice forma de activitate sexuala, iar motivele sunt, de cele mai multe ori, de natura psihologica (ca rezultat al unui abuz, tema de a contracta anumite boli, confuzie sentimentala etc.). Exista si situatii in care femeia alege sa se "pastreze" pentru cel alaturi de care isi va trai toata viata - singurul, unicul barbat din viata ei.

Abstinenta sexuala este o metoda de contraceptie naturala foarte sigura. Daca nu faci sex, nu ai cum sa ramai insarcinata sau sa contractezi vreo boala, nu-i asa? Exista multe femei care o practica, chiar si la 30 de ani, cum este cazul Mirunei. "Nu m-a interesat niciodata aceasta parte a vietii, fiind mai mult preocupata de facultate, master, doctorat, studiu in general.
Nu am avut niciodata o relatie amoroasa serioasa, pentru ca multi m-au cosiderat o persoana mult prea dificila. Acum am 32 de ani, sunt virgina, inca singura si ma declar fericita asa cum sunt. Nu imi lipseste nimic, iar preocuparile mele sunt de alta natura decat cea sexuala"
, spune Miruna.

Nu are de gand sa se refugieze intr-o manastire, nu se pastreazea pentru "the one", doar ca nu a simtit si nu simte nevoia de a face sex, desi stie foarte multe despre o partida de amor, poate mai mult decat o femeie cu o viata sexuala foarte activa. "Inca sunt 'o fata batrana' cum rar mai intalnesti, dar nu m-a deranjat niciodata acest lucru.
Nu vad de ce m-ar deranja acum, la cei 32 de ani. Nu fac din asta o virtute, doar ca am alte preocupari"
, argumenteaza Miruna.

Carmen, in schimb, s-a decis sa devina abstinenta sexual din cauza unor relatii amoroase esuate. Si-a impus sa nu mai sufere, pentru ca isi doreste sa fie fericita. De aceeasi varsta cu Miruna, Carmen a decis sa nu mai faca sex, dar asta nu inseamna ca a iesit de pe "piata".
 

Comentarii (23)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Anca pe 31 Aug 2015, 22:23
    NU,dar uneori nu ai incotro

    NU sustin abstinenta sexuala, dar sunt situatii in care.... nu ai ce face. Sunt casatorita de 13 ani si am avut o viata sexuala perfecta, insa, de 2 ani, sotul meu a fost diagnosticat cu Ciroza hepatica, declansata de virusul hepatic C, lucru care i-a afectat viata sexuala. Va dati seama ca atunci cand am aflat un diagnostic atat de cumplit, nu ne-a mai interesat sexul. De dorit, ne dorim amandoi, insa nu prea avem cum sa rezolvam problema... mai ales ca acest aspect CHIAR nu mai conteaza cand ai de-a face cu un asa diagnostic. Prin urmare, noi am ajuns la abstinenta fortati de imprejurari nefericite, insa recomand tuturor sa se bucure si de aceste placeri ale vietii, pt. ca., iata, se inatmpla uneori lucruri atat de urate, incat ar fi pacat sa nu profiti de tot ce ai cat timp ai...

    0
    0

  • iri irinel pe 2 Feb 2015, 19:56
    lipsa menstruatiei

    Sant Claudia,am 40 de ani,si am o problema cu menstruatia,i-mi vine o data la 3,4 luni,va rog sa-mi spuneti daca problema mea are legatura cu faptu ca fac sex o data pe saptasmana,va multumesc.

    0
    0

  • Adi pe 24 Aug 2014, 01:32
    Exista vre o legatura, frigiditate-cancer la san?

    Salutare.imi poate spune si mie ,un medic,daca exista vre o legatura dovedita stintific intre frigiditate si cancerul la san.?

    2
    0

  • mihaela pe 16 Oct 2011, 23:24
    abstinenta sexsuala

    da abstinenta sau mai bine zis egalul foarte multor probleme;certuri intre parteneri,aparitia nodulurilor la sani dereglari menstruale si hormonale de acord dar cand partenerii sant despartiti de timp si spatiu atunki sant cu adevarat problemerespectand relatia si fiind fidel te alegi pana la urma cu o mana de praf in ochi si cu malatii asa consider ca o abstinenta mai mare de 2-3 luni nu e binevenita

    2
    0

  • diana pe 20 Iun 2010, 14:08
    abstinenta

    Mi-am inceput viata sexuala la 20 de ani mai mult ca sa fiu in pas cu moda. Pe vremea aceea nu-mi placea sexul. Am crezut ca e din cauza partenerului,asa ca l-am inlocuit.povestea sa- repetat asa ca am intrat intr-o perioada de abstinenta in care m-am simtit efectiv MINUNAT.Multi ani,chiar foarte multi. De trei ani insa am un partener dar trebuie sa recunosc ca si acuma zilele fara sex sunt mult mai pe placul meu. Deci ,fiecare face ce si cum vrea,nimeni nu poate impune cuiva sa faca sau sa nu faca sex.

    1
    1

  • alinutzav pe 24 Feb 2010, 00:01
    foarte interesant articol

    si eu sunt pro sex...insa daca al meu partener este plecat 6 luni in tarile calde am ajuns sa nu mai am parte de sex ....e foarte greu sa te lasi de ceva cu care te-ai obisnuit si care te facea sa te simti bine...DIN CAUZA LIPSEI DE RAPORTURI SEXUALE IMI INTARZIE MENSTRUATIA aproximativ 1 saptamana (fapt confirmat de medic)...asa ca aveti grija fetelor!

    1
    1

  • Pablo pe 31 Ian 2010, 06:46
    ma mir

    Ma mir ca nici una din femeile care au comentat nu au mentionat ca abstinenta indelungata conduce nu numai la disconfort psihic dar si la tulburari fizice importante, inclusiv la aparitia nodulilor la sani, a fibroamelor, a chisturilor si in final la degenerarea lor in cancer . Acest lucru este cunoscut empiric de foarte multa vreme, fara sa se cumoasca insa mecanismul. Dupa ultimele cercetari, se pare ca exista un transfer de hormoni prostatici in timpul partidelor de sex natural care feresc organismul femeilor normale de actiunea cancerigena a propiului hormon testosteron. Exact ca si la barbati. Ma mir, din nou, ca medicii nu recomanada acest tratament perfect natural si apeleaza la operatii scumpe si terapii cu hormoni. In alta ordine de idei, femeile cu "continut" foarte redus de hormon testosteron nu au nici un nici un apetit sexual dar nici riscul de a dezvolta astfel de complicatii. Si pot fi abstinete cat poftesc. Asadar, sexul este rezervat numai femeilor normale.Probabil natura elimina astfel exemplarele anormale din ciclurile vietii.

    3
    2

  • deea pe 10 Ian 2010, 12:10
    of...

    sincer si mie mi se pare o prostie sondajul... adica am 23 de ani, si am fost in ambele cazuri, dar pe o perioada de un an, in care nu am facut sex am fost frustrata, si irascibila mai tot timpul.. din punctul meu de vedere da, este bine intradevar sa iubesti pentru a face sex, da, dar iubiti fetelor.. viatza e scurta!!! si sunt si alte moduri de a evita bolile... invatati sa fiti femei si bucurati-va de ce aveti langa voi.. si nici eu nu cred ca cele care avem o viata sexuala activa suntem mai reduse intelectual, pentru ca eu am o facultate si am invatat destul de multe limbi straine .. ETC.. deci nu e asa.. e foarte trist ca inca mai sunt persoane care se gandesc ca e rau sa faci sex mai ales cu atatea mijloace de informare la momentul actual.. e ceva normal si face parte din placerile vietii.. asta in cazut in care stii cum sa o faci.. pentru ca da,.. sunt cazuri in care femeia ajunge mai greu la orgasm , sau barbatul nu e destul de bun sa o satisfaca, si atunci e grav... dar va puteti informa pentru a va satisface reciproc. Bafta si iubiti-va mult :)

    6
    1

  • ada pe 29 Dec 2009, 22:57
    pffff

    pentru cineva care are o viata sexuala activa consider k nu ar trebui sa se abtina de la aceste placeri pamantesti pt k nu o sa avem parte de ele pana vom muri......asa k bucurati-va de sex cat puteti de mult....dar totusi de la o anumita varsta...... pt cine e interesant tot despre articole despre sex, si de retete naturiste care chiar functioneaza...mi`a dat cineva site-ul asta si mi se pare extraordinar www.homehealth4us.com

    0
    1

  • miha pe 26 Nov 2009, 12:52
    :)

    Cred ca se abereaza prea mult pe subiectul asta. Fiecare face cum considera. Sexul, dragele mele, nu trebuie confundat cu sentimentele. Cert este ca o viata sexuala activa te face sa te simti fericita si relaxata. Desigur si alte lucruri iti aduc bucurii, dar sexul o face intr-un mod diferit. Si studiul celor de la heritage.com...sincer din ceea ce zic ei rezulta ca e mai bine sa fi singur decat sa-ti imparti viata cu cineva (omul prin definitie este un animal social), deci ideea lor mi se pare o tampenie. Iar despre "prima data" va spun un lucru: nu e cine stie ce, habar n-ai ce sa faci, e in general dureros, in concluzie nu merita sa-ti faci prea multe sperante pentru acel moment. Si inca ceva...dragele mele...cine face sex nu inseamna ca nu citeste, sau este intelectual mai redus, cum incearca unele sa sugereze.

    0
    1

  • Lavinia pe 25 Nov 2009, 20:23
    un raspuns mai adevarat

    am citit toate astea si mai ca m-a bufnit rasu. 1 la mana, o femeie nu exista doar pentru a-si satisface nevoile sexuale, si cele care v-or sa ramana virgine pana la o anumita varsta pentru a-si gasi tipu potrivit e ceva normal, pentru mine. Asa ca nu aberati si va contraziceti. 2 la mana, mi se pare ciudat, mai ales ca alexandra a zis, cum poate cineva sa traiasca asa? pai cum? ca nu toate femeile au aceleasi dorinte si fantezii... altele nu o fac din motive fizice, altele din motive personale etc. Gandurile difera si ar trebui sa respectati asta!

    2
    1

  • lyly pe 25 Nov 2009, 17:08
    pro si contra

    nu stiu daca e benefica sau nu abstinenta sexuala...sunt de acord cu ea in cazul in care o femeie care nu cauta doar sex decide sa astepte pana in momentul in care gaseste barbatul potrivit.eu am fost casatorita si am ajuns la abstinenta sexuala crezand chiar ca sunt frigida.dar m-am inselat.acum sunt cu o persoana care ma face sa nu fiu de acord cu abstinenta sexuala...viata mea s-a schimbat....ma simt implinita...ma simt femeie..si asa trebuie sa se simta toate femeile...doar ca nu toate au norocul de a gasi barbatul potrivit.am descoperit orgasmul la 30 de ani cu toate ca viata mea sexuala a inceput la 18.cred ca nu exista femei frigide ci doar barbati nepriceputi.concluzia:pro si contra......dar"mai bine singur decat in companie nepotrivita"..asa ca femeilor! nu va miltumiti cu orice...sau cu oricine

    5
    0

  • Rafaela pe 25 Nov 2009, 12:21
    Pt sex

    Sunt de acord cu Gabriela.... Lori, ai asteptat in zadar pana la 39 de ani, nu a fost omul potrivit daca nu ati ramas impreuna, nu merita nici un barbat sa te pastrezi pt el, iti dau un sfat - recupereaza anii pierduti - nu stiu, dar ma intreb, oare sunt barbati in ''vremurile astea'' care vor virgine?

    1
    2

  • Gabriela pe 25 Nov 2009, 02:56
    O mare prostie abstinenta

    Da este o mare prostie...eu nu pot intelege pe cineva care poate trai fara sex?? Eu nu pot frate...devin frustrata, nervoasa pur si implu simt ca o i-au razna. Eu una fara sex nu pot traii...este ceva care ma face sa plutesc, sa ma simt bine, sa zambesc. Sexul imi inlatura toata oboseala si stresul din viata de zi cu zi. Si nu sunt nimfomana, ca banuiesc ca la asta ma ganditi. Fetelor nu stiti ce pierdeti!!!!

    1
    0

  • miki pe 24 Nov 2009, 15:32
    sa facem sex

    ce abstinenta?am incercat si eu cand aveam 15 ani...astea sunt chestii psihologice.doar o deprimata isi pune astfel de pb.sa facem sex ca face bine la sanatate, iti intareste increderea in tine,iti ia durerile de cap....si inca ..virgula ..cate

    2
    0

  • Lori pe 23 Nov 2009, 18:24
    Prostie???

    De ce prostie? Si de ce sa faci sex fara sentimente? Eu am facut-o prima oara la 39 de ani si nu mi-a parut rau ca am asteptat pana am gasit omul potrivit. Chiar daca nu am ramas impreuna dupa aceea. A fost intr-adevar o experienta de neuitat...

    0
    2

  • alexandra pe 23 Nov 2009, 16:43
    prostie

    virgina la 32 de ani? abstinenta? ce tampenii.. cum pot unii sa traiasca asa oare?

    0
    5

  • mirela pe 23 Nov 2009, 11:17
    pro sau contra abstinentei ?

    depinde de hormonii fiecarei persoane,cert e ca femeia asteapta ceva si gaseste altceva de la barbati !noi avem nevoie de tandrete si restul decurge foarte usor daca stiu cum sa se poarte cu noi ...

    1
    0

  • sb pe 23 Nov 2009, 08:59
    experienta

    dragelor, am fost in ambele situatii, si aceea de abstinenta si aceea de viata sexuala super activa si va pot spune din experienta ca abstinenta nu are ca efect lipsa conflictelor ci dimpotriva si ca nu da in nici un caz liniste persoanei abstinente. poate vorbim aici de cazul virginelor care nu au un termen de comparatie... e lucru cunoscut ca activitatea sexuala stimuleaza hormonii, in special endorfina, aceeasi care elibereaza in sange si atunci cand faci sport si care iti da o stare de bine a organismului; cred ca abstinenta te poate feri de boli, e logic, si sunt de acord ca pe perioade relativ scurte ar putea ajuta unei fete sa-si limpezeasca gandurile; insa, insist, pe perioada scurta. nu numai barbatii au nevoi.

    1
    0

  • yulyana26 pe 22 Nov 2009, 18:23
    abstinenta...

    nu cred ca la aceasta intrebare poate fi dat un raspuns 100% sigur - DA sau NU. La abstinenta se poate ajunge si in mod involuntar cand esti mult prea stresat de grijile de zi cu zi , cand nu ai chef de absolut nimic , de sex nu mai vorbim. Parerea mea , este ca LESS IS MORE . e mai placuta o partida dupa ceva vreme de "lispa" decat atunci cand ai parte de actiune in fiecare zi .

    1
    0

  • Io pe 22 Nov 2009, 02:32
    ...

    Auzi, Ral30, gresesti mult...dupa cum vorbesti, se vede ca esti o fanatica a instinctelor...mai citeste si tu si mai documenteaza-te...abstinenta e BENEFICA, mai fetito!

    1
    1

  • ral30 pe 21 Nov 2009, 20:37
    SUNT TOTAL IMPOTRIVA

    ABSTINENTEI DE LA SEX. EU CONSIDER CA , CU CAT FACI MAI MULT SEX CU ATAT TE SIMTI MAI BINE. CEI CARE AU FACUT ACEL STUDIU NICI CA SE PUTEA SA SCOATA O MAI MARE INEPTIE CA ASTA. HA? AUZI ABSTINENTA DE LA SEX E BENEFICA HA HA HA HA CE IDIOTENIE

    1
    1

  • dumitrita pe 20 Nov 2009, 22:05
    heritage.com....unde a facut sondajul???

    "adolescentele care sunt abstinente din punct de vedere sexual au performante intelectuale mult mai bune decat cele care si-au inceput viata sexuala" ce inseamna adolescent, eu mi-am inceput viata sexuala la 22 de ani si nu s-a schimbat nimic dpdv intelectual, " femeile abstinente au mai putine fluctuatii emotionale" am 3 luni de abstinenta si o sa mai fie cel putin una pt ca prietenul meu invata in strainatate si trec de la o stare emotionala la alta si am depresii din cauza problemelor de zi cu zi. iar de la abstinenta la lipsa conflictelor relatiei cu un partener e o diferenta...pt ca nu s-a pus problema inexistentei partenerului ci a liberei optiuni a femeii de a nu face sex, deci eu ma abtin vreau nu vreau, dar partenerul si conflictele exista si cu atat mai mult cu cat barbatii nu prea adopta aceasta masura contraceptiva....aaa daca heritage merge pe principiul ca a nu avea prieten inseamna abstinenta.....ma intreb ce-or face prostituatele sau aventurierii

    0
    1

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod