7 afrodiziace pentru Ziua Îndrăgostiţilor

"Oamenii au fost interesaţi de alimentele cu efecte afrodiziace încă 'de pe vremea' Afroditei, zeiţa iubirii, care a ieşit din mare pe o stridie, dând apoi naştere lui Eros. Dar dincolo de mitologie, teste ştiinţifice arată că există anumite arome care pot avea mai mult decât un efect de saţietate", declară dr. Luigi Gratton, Vice president of Nutrition Education în cadrul Herbalife şi membru în „Programul de analiză a obezităţii ca factor de risc” derulat de Centrul pentru Nutriţie Umană din cadrul Universitaţii din Los Angeles (UCLA).

Iată care sunt alimentele şi aromele cu efect afrodiziac:

Vinul

În cantităţi moderate, vinul poate "ajuta", dar o cantitate mai mare este chiar contraindicată, pentru că îţi dă o stare de somnolenţă. Pentru mai mult romantism, alege şampania

Stridiile

Deşi nu există cercetări care să demonstreze clar faptul că stridiile conţin substanţe care îţi cresc pofta de sex, forma şi textura lor sunt foarte asemănătoare cu ale organelor sexuale feminine, încât nu e greu de înţeles de ce creierul face o conexiune între ele. Sunt unele dintre cele mai erotice alimente, iar pe deasupra sunt bogate în zinc, mineral necesar pentru producerea de testosteron. Acest hormon masculin contribuie şi la creşterea libidoului la femei

Ciocolata

Ciocolata, în special cea neagră, cu o concentraţie mare de cacao, conţine serotonină, un neurotransmiţător care îţi oferă o stare de bine. Studiile au demonstrat că are o strânsă legătură cu creşterea libidoului, atât în cazul femeilor, cât şi al bărbaţilor

Vanilia

În timpul unui studiu, cercetătorii americani credeau iniţial că mirosul plăcintei de dovleac este un adevărat afrodiziac. Apoi au ajuns la concluzia că nu plăcinta era vinovată pentru creşterea fluxului sanguin în zona genitală, ci aroma de vanilie din compoziţia ei. Vanilia este un afrodiziac eficient atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi

Ghimbirul

Rădăcina de ghimbir poate fi consumată crudă sau ca şi condiment pentru diferite fripturi. Stimulează circulaţia sângelui, contribuind astfel la creşterea apetitului sexual

Mierea

Mierea este o sursă de boron, mineral care ajută la metabolizarea estrogenului, hormonul feminin. Studiile arată că acest mineral poate, de asemenea, să ridice nivelul de testosteron din sânge, hormon responsabil pentru creşterea libidoului atât la bărbaţi, cât şi la femei

Ardeiul iute

Ardeiul iute este bogat în capsaicină, substanţa care îi oferă iuţimea şi care îţi face sângele să circule cu viteză. Include în cina ta romantică un preparat picant şi rezultatele nu vor întârzia să apară