6 semne care te dau de gol în faţa iubitului că tocmai ai făcut sex cu altul

Femeile ajung să jongleze cu doi bărbaţi în acelaşi timp, de regulă, când se află într-o relaţie nefericită şi încep să studieze oferta de pe piaţă în eventualitatea unei schimbări de partener.

Femeile ajung să jongleze cu doi bărbaţi în acelaşi timp, de regulă, când se află într-o relaţie nefericită şi încep să studieze oferta de pe piaţă în eventualitatea unei schimbări de partener. În încercarea de a-ţi upgrada viaţa amoroasă ai putea fi pusă în ipostaza de face sex şi cu actualul iubit şi cu noul bărbat care ţi-a sucit minţile. Şi ca să nu te dai de gol în faţa unuia că tocmai ai făcut sex cu celălalt, îţi pun la dispoziţie câteva studii practice, care îţi spun cum îşi poate da seama cineva, doar prinvindu-te, că ai făcut sex.

1. Modul în care mergi te dă de gol că ai avut orgasm


După ce experimentezi un orgasm vaginal îţi schimbi modul în care mergi, adică îţi unduieşti mai tare şoldurile în mers şi ai paşi mai mari, cel puţin aceasta este descoperirea unei echipe de cercetători europeni. Nici nu-i de mirare că păşim mai senzual şi hotărât după un orgasm, dar cât de evident este acest lucru? Cercetătorii care au condus studiul au putut prezice cu o acurateţe de 81% care femei au avut orgasm doar după mersul lor.

Dacă te-ar privi mai atent, iubitul tău s-ar putea prinde că ai avut un orgasm, fie cu alt bărbat, fie de una singură...

2. Ai obrajii îmbujoraţi


Roşeaţa din obraji persistă câteva zeci de minute după partida de sex şi sigur ai mai remarcat-o dacă te priveai în oglindă după o partidă de sex. Ea se datorează fluxului sanguin care este mai accelerat în timpul sexului.
Ar trebui să ştii că această roşeaţă o poţi avea şi după o sesiune pasională de săruturi, aşa că fii atentă dacă iubitul te aşteaptă acasă... În cazul în care eşti îmbrăcată adecvat, îl poţi minţi că te-ai întors de la jogging.

3. Îţi străluceşte pielea


Iubitul îţi spune că radiezi pur şi simplu în ultima vreme? Dacă ar fi mai bine informat, ar trebui să intre la bănuieli... În cazul în care actuala cucerire îţi oferă clipe de vis în pat, aşa cum iubitul nu a reuşit niciodată să o facă, fii sigură că pielea ta o arată! Strălucirea de după este dovedită ştiinţific, iar "ea are legătură cu dilatarea vaselor sanguine în timpul sexului", explică doctorul Michael Roizen, care precizează că în timpul sexului pielea se vascularizează mai puternic şi devine strălucitoare.
O altă cauză a luciului pielii este şi transpiraţia din timpul sexului, care hidratează pielea într-un mod foarte eficient.

4. Atragi cu privire de felină


Privirea unei femei care tocmai a făcut sex e inconfundabilă. Dacă iubitul tău remarcă faptul că ochii tăi strălucesc şi emană multă senzualitate, ar trebui să înţelegi că la un nivel subconştient acesta s-a prins că eşti satisfăcută. În mod bizar, plăcerea pe care ţi-o oferă celălalt bărbat poate fi un afrodiziac pentru partenerul tău, care te percepe ca fiind mai atrăgătoare.

5. Eşti relaxată şi optimistă


"Sexul este cel mai bun remediu antistres", apreciază sexologul Mary Jo Rapini. În timpul lui eliberăm endorfine, care ne dau o stare de bine, dar relaxarea survine şi în urma modului în care respirăm când facem sex. "O partidă normală durează între 3 şi 20 de minute.
Nu pare mult timp, dar aceste câteva minute ne pot influenţa pozitiv întreaga zi."

Aşa că dacă eşti mai relaxată şi binedispusă ca de obicei, deşi ai o relaţie tensionată cu iubitul tău, e posibil ca acesta să se întrebe de unde vine starea ta de bine.

6. Semne de bună purtare


Anca (26 de ani) povesteşte că la un moment dat se afla undeva între două relaţii şi s-a întâlnit cu fostul imediat după ce făcuse sex cu actualul. "Era vara, iar eu purtam pantaloni scurţi. M-am văzut cu fostul ca să mai discutăm despre relaţia noastră, să vedem dacă mai avem ceva de salvat. Când m-a văzut, a remarcat că aveam o vânătaie pe coapsă şi mi-a zis dezamăgit că vede că eu am trecut deja peste. A arătat spre vânătaie şi mi-a zis că n-are cum să fie de la altceva şi, ce pot să zic, avea dreptate."

Aşadar, după ce ai făcut sex, ar fi indicat să observi ce urme a lăsat acesta pe trupul tău.
Bărbaţii sunt destul de perspicace!