Cea mai simplă cale de a-ţi decora dormitorul cu ocazia sărbătorii celor care iubesc este să foloseşti aranjamente romantice care să înfrumuseţeze patul, podeaua şi mobilierul. Poţi să pui salteaua pe jos şi să aşezi în jurul ei vinul, paharele, lumânările parfumate sau aranjamentele florale speciale. Dacă mai adaugi şi toată tandreţea de care dispui, te poţi aştepta la o seară de Ziua Îndrăgostiţilor exact ca în filme.
1. Cuibuşorul de nebunii
Pentru că dormitorul tău urmează să îşi atingă apogeul de "cuibuşor de nebunii oficial", pregăteşte un decor care să îţi invite partenerul la un festin amoros în toată regula. Ai nevoie de cateva petale roşii de trandafiri, pe care să le aranjezi în formă de inimioară pe ambele perne.
Apoi, pe o cuvertură în nuanţe de roşu intens, aşază un coş plin cu bunătăţi, din care să vă înfruptaţi în timpul preludiului: şampanie cu două pahare, fructe exotice, ciocolată etc. Langă coş, pune de jur imprejur lumanările aprinse (preferabil în suport de sticlă, pentru a preveni accidentele), pernuţe decorative romantice şi alte câteva petale împrăştiate. Mai ai nevoie de o lumină difuză, emanată de o veioză. Şi nu uita de muzica în surdină!
[[Foto:valentinesday.blogspot.com]]
2. Leagănul pasiunii
O altă variantă extrem de sexy de a-ţi amenaja dormitorul de Ziua Îndrăgostiţilor este să investeşti într-o lenjerie de pat neagră, cu imprimeu roşu aprins (un afrodiziac vizual care vă va servi şi în alte nopţi fierbinţi). Mai ai nevoie de două lumânări lungi roşii (pe care să le aşezi pe noptieră) şi de un aranjament floral special, care să adauge un plus de farmec estetic pe cealaltă parte a patului.
[[Foto:netinterior.eu]]
3. Atmosfera adolescentină
Nu îţi doreşti un decor extravagant pentru dormitorul tău, însă vrei să adaugi în peisaj tematica de Valentine's Day într-un mod simpatic? Pune o ghirlandă de inimioare din fetru la capătul patului şi asorteaz-o cu o pernuţă decorativă în aceeaşi nuanţă.
[[Foto:digsdigs.com]]
4. Coşuletele îndrăgostiţilor
Un alt aranjament perfect pentru dormitorul tău de Sfântul Valentin sunt coşuleţele din sârmă umplute cu inimioare roz şi roşii, inscripţionate cu mesaje romantice. Le poţi aşeza pe noptieră sau oriunde în apropierea patului.
[[Foto:digsdigs.com]]
5. Mesajul fierbinte
Cum ar fi să-l întâmpini cu un mesaj fierbinte, care să îl aştepte chiar la marginea patului? Aşază pe marginile unui raft lumânări decorative înalte. Presară petale de trandafiri pe toata suprafaţa şi pune în mijloc o inimioară din trandafiri roşii. Cireaşa de pe tort este mesajul care tronează deasupra aranjamentului, care poate fi: "te iubesc", "fii al meu", "rămâi cu mine mereu" etc.
[[Foto:friendsmania.net]]
6. Aranjamentul floral delicat
Dacă nu eşti adepta inimioarelor roşii şi a petalelor de trandafiri în nuanţe sângerii, poţi să îţi decorezi dormitorul de Ziua Îndrăgostiţilor într-o manieră simplă, dar de efect. Cumpără o vază transparentă, simplă, pe care să o umpli ulterior cu bombonele în nuanţe pastelate de bleu, galben şi roz. Ele vor înconjura un superb bucheţel de lalele în culori calde şi pale, precum roz si oranj stins (poţi înlocui lalelele cu oricare alte flori preferate).
Aranjamentul poate sprijini o felicitare cu mesaj romantic pentru iubitul tău!
[[Foto:furniturezz.com]]