Viaţa ta sexuală depinde de o mulţime de factori, de la alimentaţie, programul de muncă şi stres, până la activităţile fizice pe care le întreprinzi. Din pacate, unul dintre cei mai mari duşmani ai vieţii sexuale este sedentarismul. Când nu practici deloc sport, condiţia ta fizică lasă de dorit, kilogramele încep să se acumuleze mai uşor, nu mai eşti mulţumită de felul în care arăţi şi, cel mai important, nu mai ai atât de mult chef de sex. Vestea bună este că ai la dispoziţie exerciţii fizice foarte simple, care te ajută să-ţi îmbunătăţeşti viaţa sexuală şi aptitudinile sexuale.
1. Ridicările de bazin
Exerciţiile care îţi îmbunătăţesc viaţa sexuală sunt ideale şi pentru sculptarea siluetei şi tonifierea corpului. Iată un motiv în plus să le practici cu regularitate. Poţi începe cu ridicările de bazin. Aceste exerciţii sunt foarte simple şi le poţi practica acasă, în timp ce vizionezi emisiunea ta preferată.
Întinde-te pe spate şi flexează genunchii, apoi ridică bazinul până când ajungi să te sprijini doar pe braţe şi pe linia umerilor. Menţine câteva secunde în această poziţie şi revino la poziţia iniţială. Repetă exerciţiul de 10 ori. După un timp, te vei obişnui cu acest exerciţiu, vei avea mai multă rezistenţă şi vei putea mări numărul repetiţiilor.
Ridicările de bazin te ajută să-ţi întăreşti musculatura pelvină, muşchii spatelui, dar şi pe cei fesieri.
2. Exerciţiile Kegel
Nu se poate să vorbim despre exerciţiile care te ajută să-ţi îmbunătăţeşti viaţa sexuală fără să amintim de celebrele exerciţii Kegel. Acestea sunt cunoscute în întreaga lume pentru efectele benefice asupra muşchilor pubcoccigieni şi implicit asupra vieţii sexuale.
Exerciţiile Kegel îţi întăresc musculatura planşeului pelvin şi, după un timp, te pot ajuta să ajungi mai repede la orgasm. Tot ce trebuie să faci este să-ţi încordezi pubcoccigienii. Sună complicat? Nu este. Vorbim despre muşchii pe care îi încordezi atunci când încerci să amâni urinarea sau să o întrerupi. Încordează zona cât de des poţi, în mai multe reprize.
3. Joggingul
Joggingul este un sport uşor de practicat şi are o mulţime de beneficii pentru tine: îţi stimulează metabolismul, accelerează procesul de ardere a grăsimilor, te energizează, îţi dă o stare de bine, te eliberează de stres, îţi tonifiază musculatura posteriorului şi a picioarelor şi te ajută să ai o viaţă sexuală mai bună. Ce motive suplimentare te-ar putea convinge să începi chiar de azi să practici joggingul?
4. Aerobicul
Exerciţiile de aerobic sunt foarte eficiente pentru îmbunătăţirea vieţii sexuale, deoarece îţi pun sângele în mişcare, îţi întăresc rezistenţa la efort fizic şi te ajută să fii mai flexibilă în pat. Ştii deja că atunci când eşti flexibilă, ai curajul să încerci mai multe poziţii sexuale şi eşti mult mai creativă.
5. Yoga
Yoga completează lista exerciţiilor benefice pentru viaţa ta sexuală. Motivul: relaxarea contribuie din plin la îmbunătăţirea sănătăţii mentale şi a celei fizice şi te ajută să te concentrezi mai bine asupra senzaţiilor şi plăcerilor din timpul sexualui, pentru ca în final să te bucuri de un orgasm de nota 10