Pe zi ce trece eşti mai nefericită, te simţi singură în doi, te izolezi de lumea reală, te refugiezi în mâncare, în ţigări, în energizante
Psihoterapeutul Maria Verdi, directorul Centrului ReCreation Life a identificat anumite situații care ne arată că nu ne aflăm în relații armonioase:
1. Toate acţiunile tale aduc nemulțumire
Indiferent ce faci și ce spui, ti se reproşează că greşeşti, că nu este bine. În același timp, ți se demonstrează că nu ai dreptate, că ești mereu vinovat.
2. Nu-i mai atragi atenţia
Nu eşti văzută, apreciată.
3. Eşti obosită, plictisită mai tot timpul
Orele trec fără a face ceva constructiv împreună. Din orice motiv, oricât de mic, vă certaţi.
4. Vorbeşte doar despre el
În anumite situații își supraapreciază fizicul, comportamentul, rezultatele obținute. Există și momente când i se pare că are prea multe probleme, că doar lui îi merg toate pe dos. Nu vede nicio soluţie la orizont, ci doar griji.
5. Aşteaptă să fie răsfăţat, protejat de tine
Uită că eşti partenerul de cuplu, nu părintele. Alături de tine, face regresie emoţională în anii copilăriei. Eşti mai mult o mamă/tată decât femeia/bărbatul din viaţa lui/ei.
6. Când socializezi cu sexul opus, este ochi şi urechi
Este prezent în activitatea ta online, pe telefon, are parola conturilor de Facebook, etc. Cum i se pare ceva în neregulă, deja ies scântei.
7. De fiecare dată când îţi exprimi dorinţa de a ieşi împreună, apare ceva urgent, neprevăzut în viaţa lui personală.
8. Uită des cele mai mici şi mărunte gesturi de drăgălăşenie
Un film, un ceai, o floare, un răsărit, un apus, o zi importantă din viaţa ta.
9. Relaţia intimă a devenit o rutină, o descărcare hormonală, la nevoie, sau un război, în care fiecare deleagă vina pe celălalt, pentru că totul durează 3 minute. Nici sexul nu vă mai ajută. Eşti nemulţumită, rareori mai simţi plăcere, te blochezi tot mai des.
10. Din zi în zi eşti mai nefericită, te simţi singură în doi, te izolezi de lumea reală, te refugiezi în mâncare, în ţigări, în energizante etc. Agitaţia creşte, reproşezi pentru starea în care sunteţi. Ţi se răspunde că ai o problemă, că totul este ok, că nu există probleme între voi, și că vrei prea mult.
11. Toţi cei din jur văd că eşti în neregulă, tu aştepţi de ceva ani o schimbare
Citeşti, faci sport, aplici tehnici pozitive, mergi la seminarii și, totuşi, eşti singurul care vrea o schimbare.
Posteaza comentariu