Vorbiti despre sex?

O viata sexuala sanatoasa incurajeaza intimitatea, sentimentele de afectiune si apropierea dintre parteneri. Exprimarea dorintei sexuale este un ingredient esential in formarea unui cuplu, iar cuplurile satisfacute din punct de vedere sexual au mai multe sanse de stabilitate pe termen lung.

Desi intimitatea sexuala este benefica pentru sanatate, pentru starea emotionala si in prognoza longevitatii, in cazul multor oameni pastrarea pasiunii de-a lungul mai multor ani este o provocare.

Nevoile familiei, stresul de la serviciu si o multime de alte probleme ii pot extenua fizic si emotional pe unii oameni la sfarsitul zilei, iar sexul ar putea fi ultimul lucru la care se gandesc. Urmatoarele strategii, foarte simple, pot ajuta cuplurile sa comunice mai bine, sa-si intareasca intimitatea si, in cele din urma, sa aiba o viata sexuala satisfacatoare.


Mai intai iubiti-va asa cum sunteti!

Este foarte usor sa invinuiti un partener pentru lipsa lui de interes sexual. Pentru ca el nu se mai imbraca sau nu se mai comporta sexy, nu mai initiaza contactul intim sau poate fiindca nu mai aduce vorba despre sex, dorinta noastra a diaparut.

Inainte de a-l acuza pe partener, incercati sa va concentrati asupra propriei persoane. Eliberarea sentimentelor negative, ca de exemplu, furia, vina si frica, ne ofera o atitudine mai optimista si ne ajuta la imbunatatirea respectului sexual de sine. Pe masura ce inaintam in varsta, corpurile noastre se schimba, dar scaderea obligatorie a calitatii sexuale si a dorintei este doar un mit.

De fapt, pe masura ce castigam mai multa experienta si intelepciune, actul sexual poate deveni mai placut ca oricand. Practicand constientizarea atentiei - traind momentul si fiind atenti la toate senzatiile care ne trec prin corp - vom fi mai jucausi si mai disponibili emotional pentru partenerii nostri, care, la randul lor isi pot depasi problemele si temerile.


Vorbiti despre sex?

Poate fi dificil sa discuti cu partenerul despre dorinta si fanteziile sexuale, mai ales atunci cand nu sunteti obisnuit sa o faceti. Insa, beneficiile pot fi atat de mari, incat un mic disconfort merita cu prisosinta efortul. Partenerii ar putea incepe prin a vorbi despre experientele sexuale pe care le-au trait impreuna si care au fost foarte placute. Incercati urmatorul exercitiu:

1. Vorbiti partenerului despre un lucru pe care l-a facut in trecut si care v-a excitat foarte tare. Partenerul ar putea fi surprins sa afle ca v-a placut atat de mult.

2. Partenerul va vorbeste despre un lucru pe care l-ati facut si care l-a excitat foarte tare.

Acest tip de discutie poate incepe cu un dialog sexual care duce la impartasirea fanteziilor si la o intimitate sexuala mai buna.


Aratati ca ati ascultat!

Daca raspundeti pozitiv la dorintele sexuale ale partenerului, aceasta se va reflecta intr-o intimitate mai intensa. Daca i-ati vorbit partenerului despre ceva care va excita, iar el a raspuns facand acel lucru, inseamna ca v-a ascultat, ca-i pasa si ca vrea sa va faca pe plac. Este o descriere a iubirii la fel de buna ca oricare alta. Fie ca e vorba de aprinderea catorva lumanari, de cumpararea unei lenjerii sexy sau de masarea spatelui partenerului, luarea initiativei este un mod de a-i arata partenerului ca sunteti interesat si ca vreti sa-i faceti pe plac.

Informatiile au fost preluate din cartea "Secretele longevitatii: gimnastica mintii, diete, combaterea stresului, sport", de Gary Small, Gigi Vorgan, Iasi, editura Polirom, 2007.

Articole utile:
5 sfaturi pentru a mentine armonia in cuplu
Motive de despartire: secretele
Flirteaza in cuplu
Cum dormiti asa va iubiti
Cum ajungi la relatia in trei?