Vinovatia este o stare mult mai raspandita decat pare la prima vedere. Relatia cu valorile morale este importanta si se concretizeaza in multe stari psihologice care au un impact major asupra cuplului. Unde si cand incepe vinovatia?
Vinovatia este un sentiment vechi si bine cunoscut copilului. Parintii au deseori tendinta de a accentua acest sentiment. Copilul intelege de multe ori ca a gresit iar sentimentul greselii este deseori raportat la o valoare in sine, la o valoare impusa ca principiu. Acest sentiment este de multe ori exagerat. A gresi inseamna pentru copil sa nu mai fie iubit ceea ce presupune implicit ca nu mai este dorit de mama sau de tata. Cultivarea sentimentului de vinovatie este o ocupatie preferata a parintilor care are repercusiuni si asupra viitorului.
O vina de multe ori intalnita este cea resimtita de copil atunci cand parintii sai se cearta sau se despart. Copilul resimte in lumea sa imaginea ca mama sau tata a plecat de acasa din cauza lui. Nimeni nu-i explica de cele mai multe ori ceea ce se petrece astfel incat, in absenta unei explicatii logice, coerente, simple copilul isi creeaza propriul scenariu in care rolul sau este esential si central. Scenariul sau are multa imaginatie si este resimtit in lumea imaginara. Din acel moment copilul incepe sa se culpabilizeze si implicit sa se pedepseasca pentru acest lucru.
Adolescenta care devine preocupata de modul in care arata si care sub acest pretext ajunge sa se chinuie sa slabeasca in contextul in care parintii se despart poate sa aiba la baza acest sentiment de vinovatie. Anorexia este o consecinta simpla a acestui fapt si o forma de autopedepsire inconstienta in numele unui ideal de frumusete care joaca un rol secundar in imaginatia sa. Cu toate acestea ea se ataseaza de acest ideal astfel incat nimic din ceea ce este afectiv nu mai este vazut nici de ea, nici de cei din jur. Evident vinovatia este doar o parte a paharului in acest simptom al anorexiei.
Faptul de a gresi este un fapt implicit in viata noastra. Nu intotdeauna ne reusesc lucrurile pe care ni le-am propus. Atunci cand te desparti de cineva din cauza ta sau a lui, probabilitatea de a simti vinovatie este foarte ridicata. Te poti simti vinovata ca esti femeie pentru ca ai fi preferat sa fii baiat. Te poti simti vinovata pentru faptul de a te fi nascut. Te poti simti vinovata pentru ca al tau copil nu a reusit sa treaca clasa sau sa obtina premiiul I la invatatura.
Cum simti vinovatia? In principiu pleci de la ruminatii indelungi privind evenimentul. In principiu in planul gandirii tale se insinueaza gandul: "Daca as fi facut altfel, lucrurile ar fi evoluat altfel".
Vinovatia este o stare la nivel imaginar. Ea nu are legatura de cele mai multe ori cu partenerul real. Esti vinovata pentru ca acesta a simtit ceva pentru o alta persoana. Esti vinovata pentru ca lumea nu este dreapta. Gandeste-te ca esti la serviciu, seful tau vine suparat. Uneori te intrebi daca din cauza ta se intampla lucrul acesta? Mergi acasa la parinti, intri pe usa si constati ca cei de acolo sunt necajiti. Printre altele te preocupa ceea ce simt ei si iti trece tangent prin minte ca s-ar putea sa fie din cauza ta.
Desi toata ratiunea iti spune ca nimic nu are legatura cu tine, undeva, in tine pluteste acest sentiment al contributiei tale la supararea lor. Cand vii acasa si vezi ca sotul este necajit, te intrebi daca nu din cauza ta. Toate acestea nu sunt ganduri focalizate, nu sunt logice si nu par a tine de ceea ce gandesti tu, de lumea reala, de partenerul tau real ci de obiectul intern, de ceea ce este in tine. Este un mecanism mai greu vizibil dar care functioneaza in tine.
Cand vinovatia ajunge in campul constient se produce o stare de cadere, de prabusire, de ruminatie indelungata. Un alt motiv pentru care simti vinovatie este ca ai simtit si gandit despre partenerul tau ca este rau, ca se supara pe tine, ca este necajit sau pierdut. Faptul ca ai putut concepe un partener rau asa cum ai conceput un parinte rau sau un copil rau te poate face sa simti vinovatie. Este ca si cum tu ai avea obligatia sa-ti placa tot ceea ce are legatura cu partenerul tau, cu lumea ta.
Vinovatia ca stare este latenta in tine de cele mai multe ori. Cand devine manifesta ea cauta o formula de manifestare prin care sa existe si sa functioneze. Ideatia suicidara este o forma de manifestare a acestei vinovatii. Vinovatia este prezenta si in depresii, in momentele esecurilor.
Uneori vinovatia nu este adusa in plan constient. Un scenariu posibil al acestei situatii este o viata plina de esecuri, in care nimic nu pare a iesi, in care deciziile pe care le iei te determina sa accepti variante negative. Ca si cum cand ai vrea sa faci ceva acest ceva nu iti reuseste.
Mereu vei avea ghinion iar aceasta permanenta nesansa este forma pedepsei pe care o merita cel ce este vinovat. A cadea examenele, a provoca intr-un joc pervers pe celalalt pentru a te abandona si parasi sunt mecanisme cu o frecventa mai mare decat pare in aceasta lume a cuplurilor. De multe ori vinovatia isi arata si ea coltii si genereaza acest sentimente puternice dar in care protagonista sau protagonistul sfarsesc singuri.
Evident exista si situatii in care vinovatia tine de realitate. Ai gresit atunci cand ti-ai asumat acest partener, ai facut erori la serviciu, ai incercat sa faci niste lucruri si nu ti-a reusit. Ai promis ca ajungi la ora fixa la acea intalnire importanta si nu ai ajuns. Indiferent de motiv, ai ales o varianta si ea nu s-a realizat. Ce se poate spune? Reactia obisnuita este de a-ti cere iertare. Iertarea este un concept destul de vag. A cere iertare consta in a omite replicile inerente vinovatiei. Iertarea este o forma de evitare a logicii - am gresit dar iti solicit sa nu iei in seama acest lucru. Asta inseamna ca tu poti gresi si in continuare deoarece din moment ce exista iertare nimic nu o poate justifica.
In mod normal greselile au rolul de a activa experienta vinovatiei. Ceea ce asteapta cei mai multi oameni atunci cand gresesc este sa suporte consecintele deoarece structura lor psihologica este de asemenea natura. De multe ori vinovatiile sunt compensate de stari de tensiune, de ruminatii. Existenta unei consecinte, a unei pedepse, reduce impactul afectiv al acestei stari de vinovatie - ai gresit, ai absolvit greseala prin pedeapsa, acum poti merge inainte cu o experienta in plus.
A accepta greseala si iertarea celuilalt este de multe ori un deserviciu pe care oamenii il fac frecvent in relatiile cu persoanele apropiate. Sentimentul pedepsei este similar si cu sentimentul apartenentei la o structura. Prin vinovatie se instituie autoritatea. Autoritatea pedepseste. Autoritatea ofera stabilitate emotionala, ofera un reper care imi permite sa ma integrez intr-o structura, intr-o societate.
Impactul religios este in mare parte bazat pe aceasta autoritate conferita de divinitate, sacerdotilor care au capacitatea de a impune pedepse pentru greseli. Implicit, sentimentul credinciosului este mult diminuat iar ruminatiile privind pedepsele sunt inerente. Asocierea pedepsei cu sentimentul greselii si al vinovatiei este important si, sta la baza structurii sociale. Absenta sentimentului vinovatiei este la fel de periculos ca si exagerarea ei. A nu simti ca gresesti, a nu accepta greseala este o atitudine fireasca pentru sociopat, valoarea nu exista pentru ca el simte orice.
A nu avea sentimentul greselii si al vinovatiei presupune ca orice pulsiune a ta devine realitate. Vinovatia asigura existenta civilizatiei intr-o masura mai mare sau mai mica si, este una din temeliile sale. Legea, biserica, armata isi bazeaza existenta pe aceste sentimente. Fara ele, niciuna dintre acestea nu ar mai putea sa existe. Daca militarii nu ar avea un cod prin care sa li se permita raportarea la un cod, armata nu ar mai putea sa fie functionala.
Sentimentul greselii este diferit de sentimentul de vinovatie. Greseala pare a fi fata de un cod existent, vinovatia este fata de un cod interior. Tu oare cum reactionezi in aceasta lume atunci cand lucrurile nu functioneaza asa cum iti doresti?