Atunci cand, de-a lungul vietii, te confrunti cu despartiri, rupturi si pierderi dureroase ale unor persoane iubite, poti depasi momentul fara ca acest lucru sa te distruga, sa te determine sa te invinovatesti, sa cazi in disperare ori depresie - tinand un "doliu activ". Aceasta inseamna sa te eliberezi de tensiunile pe care in mod normal ai tendinta de a le tine in forul interior. Acestea sunt generate de tensiunea provocata de despartirea de cineva care parea a fi esential pentru mentinerea echilibrului nostru interior, asupra caruia ne proiectaseram visele, asteptarile, sperantele...
De asemenea, perioadele de doliu care se succed in viata ar putea reprezenta germenii credintei noastre. De fapt, viata nu este decat un sir de intalniri si despartiri care, ca urmare a impactului exercitat asupra noastra, fie ne permit sa ne descoperim din alte puncte de vedere, fie se transforma in rani aproape imposibil de vindecat.
Unele pierderi pe care le traim ne vor defini si structura, in timp, personalitatea si se vor constitui in temelii ale capacitatii noastre de adaptare, ale unor schimbari mai mult sau mai putin benefice. Alte pierderi se vor "depozita" in mintea si sufletul nostru, transformandu-se in rani tacute care se "trezesc la viata" multi ani mai tarziu, cand izbucnesc pe neasteptate. Acestea sunt rani vechi din trecutul nostru, care ies la suprafata ca urmare a unui incident altminteri minor si ne dezechilibreaza, facandu-ne chiar sa ne punem intrebarea daca viata mai merita traita.
Despartirea sau pierderea unei persoane care a insemnat mult pentru noi se afla la originea indoielilor si angoaselor care pot genera, in timp, teama noastra de a fi abandonati si reintoarcerea in neant.
De-a lungul anilor, am urmat o serie de cursuri universitare destinate sa ma ajute sa constientizez mai bine ceea ce se intampla atunci cand pierdem pe cineva iubit si sa stabilesc o serie de directii cu ajutorul carora sa putem infrunta impactul unui astfel de eveniment dramatic. Uneori, cand pierdem pe cineva iubit, avem sentimentul unei tradari, a unei nedreptati insuportabile. Si astfel putem ajunge sa dezvoltam o anumita violenta in noi insine, care se va trezi mult mai tarziu si ne va destabiliza viata la maturitate.
Astfel, eu am propus o serie de procedee pentru a suporta pierderile si suferinta declansata de acestea, cum ar fi, de exemplu, cu ajutorul unor apropieri simbolice, sau prin instituirea unor reguli de "igiena relationala", precum si diferite "instrumente" aflate la indemana oricui.
Se impune sa instituim niste "jaloane" care sa ne permita sa intelegem mai bine diferenta dintre suferinta (care este limbajul ranii ce se trezeste la viata) si rana in sine (care se afla inscrisa de mult timp in forul nostru interior, din copilarie, si care a fost reactivata de un eveniment pe care noi il resimtim la fel de violent si dureros precum cel aflat la origine).
Ravagiile produse de violenta contemporana, pe care le traim la maturitate, vor avea impact asupra noastra cu atat mai mult in masura in care ne amintesc de un moment tragic pe care l-am trait la un moment dat in cursul vietii, chiar daca acest lucru s-a intamplat in copilarie. Fenomenul poate fi comparat cu acele lovituri extrem de dureroase, dar care nu ating nici un organ vital, respectiv cu acelea care pe moment nu sunt atat de dureroase, dar care au produs leziuni adanci si importante.
Analog, vestea despre moartea sau pierderea unei persoane iubite va avea asupra noastra un impact cu atat mai puternic cu cat "retine" in sufletul nostru mai mult spatiu. Cu cat suntem mai vulnerabili in prezent, cu atat efectele negative vor fi mai intens resimtite.
Demersul de impacare cu sine va fi caracterizat de nenumarate incercari, vise si amintiri despre cel pierdut, urmate de eliminarea sentimentelor si emotiilor negative pe care, poate, le avem raportate la persoana respectiva. Intr-o relatie, trebuie sa invatam sa apreciem partile pozitive, pentru a putea depasi cu bine despartirea de persoana respectiva.