Tinerii si problemele lor de cuplu

In fiecare cuplu descoperirea celuilalt este o problema complexa, iar fiecare persoana se confrunta cu ceea ce simte. Drumul fiecaruia este unul greu pentru ca nu este usor sa descoperi intalnirea dintre "fantezia" celuilalt si realitate. Daca aceasta descoperire este una reusita ne aflam in fata unui cuplu care are o perspectiva actuala de reusita ridicata.

Un caz foarte frecvent, pe care l-am mai redat in articolele de pe acest site, este cel in care o tanara investeste in celalalt atribute, stari, asteptari ale propriilor nevoi care pana atunci fusesera asigurate de parinti, de tata, de mama etc. Aceasta situatie este foarte frecvent redata sub forma prescurtata a lui "sa vezi in celalalt pe tata / mama".

Relatia cu parintii joaca un rol important in economia fiecarui cuplu tanar sau mai in varsta, la acestea se mai adauga si relatiile cu parintii celuilalt, a partenerului si persoanelor semnificative pentru el. Dar daca relatia joaca un rol atat de insemnat inseamna ca ea exista si atunci un cuplu functioneaza. Vorbim despre relatie si avem impresia ca orice cuplu presupune o relatie iar in plan ideal asa si este ,insa de multe ori intalnim cupluri unde partenerii nu au o relatie intre ei.

Sunt multe cupluri, in special tinere, in care cei doi nu au o relatie stabilita intre ei. Asa este in plan real. Partenerii nu sunt intr-un mod de relationare ci functioneaza in virtutea unei imagini a propriei persoane. Partenerul nu este perceput prin el insusi ci printr-o oglinda partial confuza, partial imaginara, mult personalizata. El nu devine decat un obiect intern, un obiect care este rezumat la o schema, o schema mai veche, o schema foarte cunoscuta. Iar aceasta scheama este vazuta ca fiind obligatorie.

Ceea ce apare de aici sunt perceptiile stricte despre cuplu. Nemultumirile sunt deseori formulate in diferite moduri. De la datoria femeii de a avea grija de aragaz sau cea a barbatului de a face piata, apar, pe masura ce nivelul creste, alte scheme de relationare care de care mai complexe. Unele ajung la nivel de presiuni cu efecte devastatoare pe termen lung (nu in toate cazurile). Sunt multe exemple in care aceste scheme se structureaza, presiunea exercitata de sotie pentru ca el sa faca mai multi bani, asteptarea ei ca el sa aiba permanent grija de ea, "obligativitatea" timpului liber impreuna.

Ele nu au nimic de-a face cu feminismul sau cu necesitatea de egalitate sau cu traditionalul. Acestea sunt etichete pe care societatea, femeia sau barbatul le aplica pentru a putea sa le scada din influenta. Daca un barbat eticheteaza o actiune ca fiind feminista, el foloseste de cele mai multe ori aceasta sintagma intr-un sens peiorativ  este ceea ce gandeste o femeie si nu ceea ce simte ea. De multe ori femeile estimeaza similar, prin etichetarea a ceva ce doresc, simt ca fiind un drept al lor sa primeasca ceeea ce se asteapta, in virtutea faptului ca apartin unei anumite orientari.

Situatia este destul de incurcata pentru ca prin apelul la aceasta apartenenta la un ceva ce exista deja, o miscare, o orientare, un grup, ele isi justifica in planul gandirii lucrurile pe care le simt fara a se mai intreba de ce simt lucrul acesta. Din moment ce o miscare impune o anumita orientare iar eu apartin ei, aceasta inseamna ca eu cred si simt asta. De ce eu cred si simt un lucru apare ca fiind astfel rupt de orice corespondent personal si ca urmare devine un soi de simtire apriorica (daca asa ceva ar putea exista).

Cazul este similar in cupluri; din moment ce eu gandesc un lucru, aceasta inseamna ca familia mea, partenerul si copiii gandesc si simt aceleasi nevoi. Aceasta permanenta expectatie a unui ceva de care persoana respectiva nu este constienta si face ca multe persoane sa fie foarte vulnerabile. Partenerului nici macar nu-i trece prin minte ce asteapta cu adevarat celalalt de la el si nici nu poate sa simta asta intrucat celalalt nu are cum sa transmita ceva ascuns, reprimat, uitat, refulat. In acest context starea respectiva ia mereu o forma de frustrare permanenta.

Vulnerabilitatea cuplurilor de acest fel este cu atat mai crescuta cu cat foarte repede va aparea o persoana care fie intamplator, fie nu, reuseste sa transmita si sa intre in comunicare cu nevoia inconstienta a unuia dintre ei. Implicit cel in cauza care simte ca nevoile sale si-au gasit corespondent va opta pentru noua relatie (pentru ca simte ca s-a indragostit, ca exista cineva care il intelege si care il accepta asa cum este) sau in cazul cel mai frecvent va intra intr-un conflict interior intre a pleca si a ramane sau va ramane alaturi de celalalt cu permanenta stare de a fi pierdut o sansa in viata, cu sentimentul nefericirii si ratarii propriei vieti.

Am incercat sa nu dau exemple foarte multe in aceste randuri intr-un mod propus. Pentru a va lasa pe voi sa vedeti cam ce se intampla in sufletul vostru si in cuplul vostru. Cred ca orice exemple as cauta, nu as face decat sa induc o anumita stare, o anumita comparatie cu exemplul respectiv pe care, psihologic, nu o consider adecvata.

Exista cateva propozitii fara de care vi se pare imposibil de existat intro familie. Va propun urmatorul exercitiu: puneti-le pe hartie pe primele 3 care va vin in minte. Apoi prezentati-le si partenerului vostru. Parerea lui care va fi? Este un lucru care mi se pare important pentru fiecare.

Eu nu pot sa spun ca exista vreun criteriu fara de care viata intrun cuplu sau familie este de neconceput, cu toate acestea consider ca spontaneitatea cuplului este vitala pentru fiecare dintre persoane. Iar aceasta spontaneitate a cuplului asigura si un mediu propice viitorilor parinti pentru ca cine in cuplu reuseste sa fie spontant va fi la fel si cu proprii copii. Consider ca este cel mai bine sa reducem din varietatea acestor principii, reguli, propozitii apriorice prin care nu facem decat sa intram in relatie cu noi insine si cu nimeni pentru o stare de spontaneitate in care celalalt sa conteze.