Ascultam povestea Danei si imi venea sa plang... Imi marturisea, printre lacrimi, drama prin care a trecut si trece. "Stii ca noi, femeile, facem o tragedie aproape din orice, dar de data asta chiar simt ca nu mai am putere sa ma mai ridic de la pamant.
Uitasem cum este sa suferi din dragoste, dar El mi-a reamintit. Este crunt! Stii care este paradoxul? Am stiut din prima clipa ca voi suferi, dar, totusi, am sperat sa fiu fericita... sa fim fericiti".
Dana incearca, din rasputeri, sa isi revina dintr-o relatie lipsita de siguranta.
De cand o cunosc pe Dana, de aproximativ sapte ani, nu am vazut-o nicio clipa atat de 'slaba' psihic, pustiita si fara putere. Cand am cunoscut-o era o fire foarte vesela, mereu pusa pe glume, plina de viata si radiind de fericire. Asta m-a facut sa ma imprietenesc cu ea - 'setea' ei de viata. Ea era cea care ma 'ridica' atunci cand credeam ca nu mai este nicio speranta...
"Stii golul acela din stomac pe care il simti cand afli o veste proasta? Eu am acel gol de cateva luni. Incerc sa il umplu cu ceva, dar parca nu reusesc... Toata povestea a inceput brusc, m-a bulversat, mi-a facut 'dezordine' in universul meu mic si foarte stabil. Eram implicata, de ceva timp, intr-o relatie stabila si eram fericita sau cel putin asa credeam...
Nu am crezut o clipa ca mi se va intampla asa ceva, ca ma voi indragosti de o atingere de mana, care imi va schimba cursul firesc de pana atunci. A fost o clipa 'nebuna'... In fiecare zi ma amagesc si imi spun ca vreau sa o uit, sa o sterg din memorie". Si totusi daca era atat de frumos, de ce atata nefericire acum?
"Intr-un timp foarte scurt am investit foarte multe sentimente. Nu am cum sa ma condamn pentru asta, pentru ca nu pot sa imi programez ceea ce simt si sa imi spun 'Pana aici!'. Acum mi-as dori sa pot face asta... pentru ca ma doare mult prea mult."
Din ceea ce mi-a povestit Dana despre El, am inteles ca se comporta ca un om indragostit si care facea planuri cum sa isi petreaca impreuna vara ce va veni. Dar brusc si fara motive intemeiate i-a spus, dupa o perioada, ca nu se simte indragostit de ea, dupa care, si-a cerut scuze, iar ea l-a primit inapoi.
Comentariile 1-50 din 66
Sincer prefer sa fiu singur... e mai bine asa, pot sa-mi dedic timpul distrandu-ma singur, acasa
nu ai ce sa te astepti de la femei .. se schimba intr-o luna cum se schimba un barbat in 3 ani :) o stiu pe propria piele si tot nu-mi vine sa cred ca nu am dormit nopti intregi din cauza une-i instabile care nu stia ce vrea :-j pana ce am inceput sa folosesc arma perfecta Indiferenta !:)
Am avut o relatie cu o fata timp de doi ani, fix de 8 Noiembrie cand e si ziua ei de Nume am implinit si doi ani de cand ne-am iubit. Au fost doi ani in care am stat unul langa altu, eram amandoi in clasa, in aceiasi banca, acasa eram singuri dormeam impreuna, insa in vara anului astuia eu am plecat la fratii mei in Italia, iar ea la maicasa si fratiso in Anglia. Acum urma sa ma duc de sarbatori la ea, dar distanta parca m-a facut foarte gelos si desigur au aparut acuma pe ultima suta de metri multe certuri din cauza celoziei mele....Aseara mi-a zis ca nu mai are rost sa continuam, deoarece ii este foarte dor de mine si mai bine sufera acuma decat mai tarziu :(......Nustiu de aseara ma gandesc numai la ea:( as fi in stare sa fac tot ce e posibil sa fiu langa ea toata viata, nu suport alta fata, mereu ce fac gandul ma duce la ea, cred ca o sa fiu marcat toata viata....Cine poate sa-mi spuna ceva, sa ma ajute sa trec, sa-mi dea un sfat, sa ma faca sa mai incerc il rog sa o faca bleoju_florin........Ma iubeste enorm, insa spune ca distanta o face sa sufere ca ma iubeste, ma vrea, dar nu putem fi unu langa celalalt :(
NU VA MAI MARITATI, fetelor! NU merita acesti jegosi sa fie iubiti... Eu visez la desteptarea femeilor, sa nu i mai f... si sa nu i mai ia de soti pe acesti criminali de suflete. RElatii in joaca, da, contracte NU! Iubiti-va mai mult si nu mai picati in plasa lor! NU mai faceti copii si nu mai traiti in iluzii. NU se vor schimba niciodata. Si eu am trecut prin acelasi scenariu: iubire, dezvirginare,casatorie, copil, lacrimi, pana am ajuns sa l si bat. NU.mi trebuie altul. Lasati-i singuri, sa stea cu mamicile lor bot in bot! NU mai stati la cratita pentru ei si nu mai desfaceti picioarele cu usurinta! Iubirea nu tine, vrajeala lor e pentru sex. Apoi, alta!
desi am trecut de a doua jumatate a vietii ,,ma bucur ca am putut sa ma indragostesc la virsta de peste 50 ani,,,na fost greu si nici nu mie rusine , IUBIREA DINTR-o lacrima curata ,,nui pacat sa spui ca suferii mult,,,,,numai asa am simptit simt ca inca femeiea din mine este treaza si vie,,,,,,iubitul meu este un om deosebit,specieal pt minecun glas care ma darima din picioare, cun zimbet ce ma face mareu sal privesc vesela,cuvintul lui este cuvint,,,si promisiunea ramine mereu promisiune,,,,,,,,,cu toate aceste calitati ce eu le vad le simt ,,el nu recunoaste nimic ca face pt mine.....EL VREA doar prietenie , dialog companie si picatura de dragoste ce cred ca o socoteste matematic tipic si de ce nu si programata,,,,,,,,,asa cum este el miea loat mintiile , stiu ca nu ma vrea mai mult ,poate ca este virsta cei mare intre noi ,,, adica eu mis mai mare ca el,,,,,,cu mult mult ,, dar cred can dragoste nui virsta si nici definitiii gresesc sau am dreptate?din ce in ce este distant dar si cind ma vrea e ireprosabil de atent si finut uf!uf! ,,,,,,,,nu stiu cui sa i cer sfatu ca sa NU MAI SUFAR,,, dar ma voi echilibra singura gasind cu duhul blindetii calea dreapta atit pt el si pt mine ,,,,,acestea sint rindurile scrise din inima si suflet ,, multumesc cititorule bun cu stima multumesc anticipat pt parerea parerile voastre , NINAcu respect
dana ami pare foarte rau dar nu suferi pentru un timp la care nici nu la interesat de persoana ta dal naibi de fraer baieti snat o gramada si eu am suferit mult dar viatza merge inainte in viatza te astepti la orce dana asa ca lasa trecutul in urma si aratai la tipul ala ca poti fi fericita si ca sant baieti care asi doresk sate aibe si sate iubeasca enorm de mult aratai ca fraerul a fost el nu tu si ca el a pierdut nu tu ridika capu din pamant dana si fi fericita distreazate pentru ca ai o viatza anainte dana si esti frumoasa ai
Ana m-a impresionat f tare comentariul tau...imi pare rau ca ai crezut in acest om care ti-a fost sot. el nu este un barbat adevarat este o bruta si ar fi mai bine sa te trezesti, sa-ti revii si sa incerci sa il uiti ! puterea sta in tine si nu il el sau in ceilalti din afara doar tu esti singura care poate merge inainte fara regrete si cu o mai mare incredere in sine. stiu doar ca esti puternica...lupta pt tine si pt fetita ta ai incredere in D-zeu pt ca numai el poate face minuni..ai grija de tine!
Nu stiu cum sa incep povestea mea, am cunoscut un barbat acum un an si jumatate mai exact in luna aprilie 2010, totul parea ca un vis la scurt timp m-a cerut de sotie iar in luna septembrie 2010 am facut nunta,ptr ca in iunie 2010 s-a mutat cu serviciu la 200km distanta de mine. Ne intalneam in fiecare weekend. Mama lui m-a placut la inceput dar pe urma nu i-a convenit ca nu-mi inchiriez o rochie de mireasa , ca nu-i iau verighetele de cand era ia mireasa(socru meu fiind mort de 12 ani), pe urma au inceput discutiile ca eu nu am studii superioare si baiatul ei are, ca vreau sa-i vand casa batraneasca in care nu statea nimeni , eu avand o locuinta si intentionam sa o vand dar cu conditia ca sa nu facem imprumut la banca si sa vanda si el casa aceia batraneasca. Intr-un final am ramas gravida ,la orice discutie sotul meu spunea ca da divort de mine , nu-mi respecta parintii chiar daca eu o respectam pe mama lui, am vrut sa dau copilul afara dar el mi-a spus ca este pacat si sa-l tin ca o sa fie bine. Cand am implinit 4 luni sotul mi-a spus ca-si doreste sa dau copilul afara . Am dat tot felul de tlf la medici si toti imi spuneau ca nu se mai poate face nimic,mama lui i-a spus daca nu pot sa dau copilul afara nu ete nici o problema dupa ce nasc sa dea divort de mine.In luna a-8-ta mi-am luat concediu postnatal si m-am mutat la el intr-un apartament inchiriat,era f mizerabil si am fost nevoita sa fac curat, am montat singura bateriile din toata casa ptr ca erau stricate iar sotul meu nu stia sa bata nici un cui in perete, intr-un final m-am descurcat singura cum am putut , mai greu mi-a fost de burta ca era destul de mare . L-am rugat sa ma ajute sa montez niste perdele cumparate de mine ptr ca el nu aducea bani in casa ,imi spunea ca nu are timp si tot eu am fost nevoita sa dau cu bormasina in perete ca sa-mi asez galeria de la perdea. Am incercat sa-i explic ca o sa avem un copil si o sa am nevoie de bani ptr nastere , m-a inteles pe moment si cand i-a venit salariu a zis ca nu are cum sa-mi dea nici un leu , m-am luat de el spunandu-i ca eu toti banii ii aduc un casa iar el nu vrea sa aduca nici un ban. S-a suparat f tare si mi-a spus pe un ton f raspicat :iesi afara din casa mea! vazand ca eu nu plec m-a lovit si a plecat sechestrandu-ma in casa , mai exact m-a inchis in casa luandu-mi cheia Dupa cateva ore l-am sunat sa-l rog sa-mi deschida ptr ca nu ma simt prea bine ,eram f ametita si vedeam cum se invarte casa cu mine , m-am dus la baie sa ma spal pe ochi dar nu a mai apucat, m-a bufnit sangele pe nas si am picat intre cada si wc. Intre timp a venit sotul meu cu un prieten ,m-au laut de maini si de picioare , m-au aruncat in pat si si-a facut bagajul plecand ptr o saptamana de acasa lasandu-ma in casa cu usa deschisa dar fara cheie. Stateam noapte de nopate cu frica ca poate sa intre oricine peste mine in casa. Dupa o saptamana a venit acasa , nu i-am spus nimic: de unde vii? , dece ai plecat ? ect Inainte de a naste cu o zi a venit un prieten de-a lui pe la noi pe acasa si mi-a adus un buchet cu flori, a doua zi am nascut si sotul meu a mers cu mine la spital spunandu-mi ca vrea sa asiste la nastere. Asta m-a bucurat f mult ptr ca am crezut ca daca vede copilul o sa se ataseze de el si o sa fie bine intre noi , eu am nascut normal fara nici o anestezie . In durerile cele mai mari nu am tipat ,ba din contra am tinut in mine ca sa nu-l sperii, dupa nastere a doua zi a venit la mine la spital fara nici o floare spunand ca nu i-a trecut prin cap sa-mi cumpere,dar a gasit o alta solutie, s-a dus acasa si a luat florile pe care le-am primit de la prietenul lui si mi le-a adus mine la spital .La spital am suferit f mult ,parintii mei nu au avut posibilitate sa vina la mine decat la externare ,iar eu aveam nevoie de o mancare calda, sotul meu imi adusese un pachet de biscuiti si 2 sticlute cu sana si asta sa-mi ajunga ptr 3 zile . M-am dus la bucataria spitalului si am cerut sa-mi dea ceva de mancare .Mi-au dat o cana cu ceai si o felie de paine cu gem . plangeam si mancam spunand ca o sa fie bine intre noi ,ceia ce nu s-a intamplat. Dupa externare a mai stat doar o singura zi cu copilul si cu mine ,pe urma a plecat spunand ca da divort de mine, copilul avea doar 4 zile,iar norocul meu a fost ca dupa externare ne-am dus la parintii mei acasa.surpriza a facut ca la 2 zile sa vina cu avocatul lui in curte la mine si sa-mi spuna ca divorteaza de mine. Seara mi-a fost rau ,facusem fabra 40,7 ,cu frisoane ., copilul nu mai vroia sa suga si a trebuit sa o trimit pe mama dupa lapte praf.Mama mi-a luat masina si s-a dus dupa lapte dar din pacate a facut accident cu masina (lovise un caine) A doua zi m-a dus mama la spital , surpriza mi-a scazut tensiunea la 6 si m-a bagat direst la terapie intensiva ptr ca facusem septicemie , mama mea l-a sunat sa-i spuna ca sunt la terapie iar el i-a spus ca mai asteapta cate un tlf de la mama sa ii transmita cum ma mai simt, bineinteles ca nu a venit absolut de loc la mine dar nici nu m-a sunat.Am stat o saptamana la spital sub supraveghere medicala iar cand a trebuit sa fac interventia chirurgicala mi-au spus ca nu poate sa-mi faca nimic si sa ma intorc la Bucuresti unde am nascut ca sa imi faca dr cu care am nascut interventia. A trebuit sa ma intorc in acelas pital unde am nascut, mi-au facut interventia dar dupa externare m-am simtit tot mai rau , a trebuit sa ma duc la alt medic ca sa ma vada , surpriza la eco mi-a spus ca nu s-a intervenit cum trebuie si trebuie sa mai fac o alta interventie. Nu am avut incotro si am facut cea dea doua interventie chirurgicala. Sotul meu m-a suat intre timp sa ma intrebe daca mai traiesc. Eram disperata ptr ca si cea dea doua interventie nu a dat rezultate. Ultima mea sansa era sa merg la Tg Mures ptr ca acolo erau dr care ma puteau salva , lovitura am primit-o cand mi s-a spus ca nu se mai poate interveni ptr ca am 2 interventii si o nastere in doar 2 saptamani , si nu are ce sa-mi faca decat sub tratament sa elimin resturile. Multumesc lui D-zeu ca am scapat si ca sunt bine mersi, dar nu a durat mult si am primit citatia de divort acasa cu motivele :;;;confortul unei familii si interesele materiale imi dictau sa continui casatoria(parintii sotiei avand o situatie materiala buna);; Am fost daramata pe 22 septembrie 2011 s-a pronuntat divortul iar noi pe 26 implineam un an de la casatorie. L-am rugat sa vina cand vrea la copil , am stat de vb cu el si i-am spus ca inca mai tin la el dar pe el nu-l mai intereseaza persoana mea si nici copilul .Imi pare rau ca inca mai tin la el si inca-l mai iubesc in ciuda la tot ce s-a intamplat . Copilul seamana cu el, am vb cu soacra mea si am rugat-o inainte de divort sa ne impace , iar ia mi-a spus ca poate sa creasca copilul si fara tata. Am plecat cu copilul in brate plangand de la ia de acasa .Nu stiu daca mai am putere sa o mai iau de la capat ,nu stiu daca pot sa-l iuit stiu doar atit ca inca-l mai iubesc
eu nu stiu ce sa fac...am o relatie cu un baiat de 1 an jumate.Totul era perfect pana anul acesta cand am fost la mare.Mi-a spus ca a inceput sa isi doreasca sa trecem mai departe in relatia noastra.(am uitat sa mentionez ca el a fost si este primul prieten si la fel si in cazul lui.Nu a mai avut o alta prietena).Altii cred ca aceasta relatie este perfecta...dar noi ne certam din ce in ce mai mult.Am stat despartiti o saptamana.El a vrut sa ne despartim pe motiv ca a inceput sa nu ma mai iubeasca asa de mult.Cand am auzit aceste cuvinte am zis ca mor.plangeam in fiecare seara.La scoala stateam de vb cu o prietena si incepusem sa plang.Eram pur si simplu distrusa. In aceea saptamana am zis ca nu mai pot....cadeam din ce in ce mai mult si nu puteam sa ma ridic...mama ma vedea asa si incerca sa vorbeasca cu mine.Daca nu o aveam alaturi de mine nu stiu unde as fi ajuns acum.pana la urma ne-am impacat.El s-a intors la mine spunandu-mi ca mai da o sansa relatiei noastre...dar ne-am distantat foarte mult si cu toate acestea el mi-a spus ca vrea sa trecem mai departe in relatia noastra.il iubesc mult....Cu ajutorul lui mi-am schimbat comportamentul,m-a ajutat sa vad realitatea,sa ma maturizez....avem foarte multe amintiri impreuna si cand fac comparatie cu ce viata aveam inainte alaturi de el si ce viata avem acum ,ma distrug pe zi ce trece.Adica sincer nu imi mai pasa asa de mult de mine.La varsta mea ar trebui sa fiu mereu fericita....dar mi-e foarte greu sa zambesc stiind ca totul se va termina.Eu nu vreau sa trecem mai departe si sunt sigura ca o sa vrea sa ne despartim.Am pus mult prea mult suflet si stiu ca nu trebuia.Ce sa fac ?sa mai raman cu el si sa ii dau iluzii si lui?sau sa imi distrug eu viata si sa ma despart de el?
daca il sun si il caut .. il stresez .. daca nu .iar nu e bine :" dece nu dau nici un semn .. am vreo treaba si el nu stie ??.."
dati-mi si mie va rog un sfat .. nu stiu cum si ce sa mai fac .. am o relatie de 3 ani .. iar dp ce i-am iertat greselile uneori se poarta ca si cum doar eu as avea nevoie de relatia asta ..vb urat si ma ignora practic .. iar cand vreau sa plec (sa ne despartim) nu ma lasa spunand ca ma iubeste si ca sunt totul pt el .. si se poarta ff frumos cateva zile :( oricand am renuntat la tot ca sa ii fac pe plac si sa fie multumit .. ca sa ajung sa imi dea de inteles ca doar eu am nevoie de el si el nu cand oricand are probleme sau nevoie de un sfat vine tot la mine dp ele .. am incercat sa fiu si eu rautacioasa ca el .. dar se supara ff tare ..plus ca mie nu imi place sa il fac sa sufere .. nu stiu ce sa fac ..:(
niciodata nu iti ldeschide sufletul daca nu esti sigur de ce ai langa tine !
E dureros pentru o femeie CINSTITA sa aiba o relatie nesigura cu un barbat caruia ii plac femeile, aventurile sexuale. Barbatii sunt mincinosi din nastere, mai ales cei inteligenti, care stiu sa se ascunda, sa se prefaca, sa joace teatru si care se plictisesc repede de o femeie. Poti avea incredere intr-un astfel de barbat? Eu ma indoiesc. O relatie serioasa de durata se bazeaza pe incredere si loialitate. Chiar daca discuti cu partenerul despre ceea ce face el in legatura cu aventurile lui nu rezolvi nimic, pentru ca nu recunoaste, nu vrea sa comenteze. Spune doar ca :" E NORMAL CA UN BARBAT SA AIBA AVENTURI, CA ORICE FACE EL,ORICE SE INTAMPLA, NEVASTA NU TREBUIE SA PROVOACE DISCUTII.", deci cu alte cuvinte ea sa taca si sa inchida ochii. Culmea! De fata cu mine, le face pe toate femeile "CURVE, TARFE, PROASTE". Mai poti continua sa traiesti langa un astfel de partener care nu-ti ofera siguranta pe plan material si sentimental? Va rog, un sfat!
buna ! si eu sunt implicata intr-o relatie care stiam de la inceput ca nu va dura.....dar totusi a durat pana pe 14.02.2009 fara pr...iar apoi au inceput sa apara. tipul si-a dat seama ca vrea mai mult ...si nu s epoate....si totusi a vrut sa punem pucnt si nu ma pus....iar acum ...a inceput sa fie indiferent. ma suna cand vrea...vine in casa cand vrea el....si in rest pauza.inainte vorbeam permanent la telef....acum sutn zile in care nu vrea sa auda de mine....nu da semne de viata decat cand vrea el si are nevoied e mine.cand ne vedm imi jura ca i-a fost dor si ca nu ma poate uita....si dupa ce pleaca ...gata...nu da semne de viata iarasi o perioada de timp.
de ce ai trait???bun...ai un copil,o casnicie de 20 de ani.....dar fericirea ta unde este?? ai tot dreptul la un strop de fericire......Copilul va intelege situatia....si mai ales k ti-ai gasit pe cineva pe care chiar il poti iubi.....fa ce simti u ...si nu te mai gandi la ce vor zice altii.....k nimeni nu se gandeste si la tine ;)
crina cred k ar fi bn k atunci cand sa va mai certati sa il mai respingi cu tote k stii k vei suferi dar poate asa o sa va dati seama amandoi ce este de facut pentru voi
povestea mea este forte asemanatoare cu cea a danei si credetima este prea dureros sa treci prin acele clipe mai ales stiind k el este q o alta fata sa ii vezi sarutanduse si la scurt timp sa se intoarca din nou la tine si la il primesti cu bratele deschise in ciuda tuturor faptelor facute d el.oricum un mic sfat pt cei ce sufera STOP manelelor nu ascultati manele sau melodii triste d dragoste orice gen d muzica dar manele sau muzica trista NU
Dragele mele care suferiti din pricina unei asemenea tipologii de barbati pot sa va spun ca am trecut prin ceva similar cu un barbat care facea exact asa: azi era bine, frumos , fericire, armonie, si poate cateva zile la rand sau putine saptamani si apoi acest om disparea pur si simplu de tot din senin doamne. Adica disparea si fizic dar si subtil, energetic. Nu il mai simteam absolut deloc, ma parasea. Si apoi dupa o perioada de chin cumplit in care se comporta ca si cum eu nu existam revenea indragostit tot din senin doamne. Nici nu stiam ce determina aceasta stare de fapt, ce nu-i placea la mine.....parca mergeam pe carbuni incinsi. Nu ma mai puteam bucura deloc de viata, devenisem foarte trista, in preajma lui nu ma puteam comporta firesc cu nimeni, nu mai zambeam...etc... La un moment dat dupa muult chin am rupt relatia , eu de aceasta data si desi imi era cumplit de greu la inceput am stopat orice "reveniri indragostite" din partea lui. Ma obseda acest om si aceasta relatie si simteam clar ca nu este deloc sanatos ce se petrecea. Credeam ca nu voi mai iubi niciodata asa, eram obsedata de el si ce era cel mai grav credeam ca din cauza mea nu merge relatia , ca eu nu sunt destul de buna, ca nu il iubesc suficient, ca nu ma comport intr-un anume fel care i-ar place lui, ca fac greseli in relatia cu el...etc........ Intre timp am terminat facultatea de psihologie si dupa 3 ani de cand am terminat aceasta relatie am asistat la un curs de psihoterapie cu tema: "tipuri fundamentale de personalitate si angoasele lor specifice"... Si cu stupoare am constatat ca fostul meu iubit se incadra perfect ca descriere in tipologia de personalitate skizoida si angoasa specifica era "angoasa de apropiere". Pe extrem de scurt omul nostru cand simtea ca ma apropii prea mult de sufletul lui taia legatura avand un comportament absolut bizar. Va recomand in aceasta directie o carte a unui celebru psihanalist german "Fritz Riemann-Formele fundamentale ale angoasei" - este o carte accesibila, usor de citit, nu se foloseste limbajul tipic psihanalitic, insa va va ajuta sa intelegeti si sa constientizati multe... Si ce a fost cel mai bine dupa ce am audiat acel curs si dupa aceea am citit multe alte materiale pe aceasta tema a fost ca atunci a fost practic momentul in care eu real am inceput sa ma eliberez de acel om pentru ca am inteles ca eu nu eram vinovata si ca nu puteam face mai mult deoarece asa cum era el structurat interior nu putea El sa dea mai mult, practic nu putea sa iubeasca in general.....e mult de vorbit aici.... Din descrierea fetei din prima postare mie imi este clar ca iubitul ei se incadreaza la aceasta tipologie si poate ca prin a citi despre ce se petrece in lumea lui interioara va putea sa inteleaga si sa se elibereze de chin si obsesie....si in primul rand de El... Relatiile cu aceasta tipologie de barbati sunt marcate de instabilitate si de extrem de multa suferinta pentru cel care iubeste un skizoid. ( skizoid reprezinta o tipologie de personalitate nu inseamna ca omul este schizofren).
sunt intro relatie care a fost marcata cu instabilitate inca de la inceput,,,,,,, este foarte asemanatoare cu a Danei subiectul articolului, diferenta este ca eu nu am nici prieteni care sa ma incurajeze,,,,,,,,, totusi durerea mai mare este ca nu m-a parasit pur si simplu doar m-a "jucat in propria durere timp de 3 ani" ca dupa ce a stricat totul sa ajunga sa ma acuze grav pentru absolut tot ce este distrus si in sufletul meu si in al lui.,,,,,,,,, am ajuns rau bolnava ,,,,,,,,am ajuns fara pic de speranta si totodata total acuzata pentru ca absolut nimeni nu stie adevarul in totalitate care a existat si exista intre noi,,,,,,,,, pe asta se bazeaza ca am ajuns o leguma necrezuta,,,,,,,,,,,,,, iar el se declara printul nevinovat ce a vrut si chipurile mai vrea fericirea din primii doi ani dar este respins sufleteste de catre o nebuna ca mine,,,,,,,,,,. de felul lui este un om cult si cu scoala , multe carti citite, dar despre suflet si viata multumita sufleteste nu a citit, nu citeste si nici nu cred ca v-a citii vreo data,,,,,,,,,,, Marele pacat este ca platesc prin suferinta singura intrucat imprejurarile au fost de asa natura incat s-a putut da vina in totalitate pe mine,,,,,,,,,
e greu...sa pui suflet intr-o relatie...din pacate...am trecut si eu prin asa cv...si inca sunt in aceeasi situatie...!!!am trait o poveste de dragoste...care sincer,nu ma asteptam sa se termina...intr-o clipa...dar din pacate asa sa intamplat...am stat k EL 2 ani,totul era k un vis....ne iubeam mult..sau cel putin asa credeam eu...dar...de cateva luni...pur si simplu nu ma mai cautat...nu stiu ce sa intamplat cu el...nu am mai vb delok...si nu iam gresit cu nimic...lam ajutat f mult in toate...acum ma simt f singura...si nu mai am chef de nimic...desi inainte eram o pers vesela...si glumeata acum...parca toata lumea sa prabusit:(
E greu sa nu mai ai persoana iubita langa tine. E greu sa te gandesti la ea in fiecare moment al zilei si sa stii ca nu se va mai intoarce niciodata. E si mai trist ca dupa ce ti-ai pus inima ta pe tava, ea, cu un simplu gest, te-a lasat fara suflet.
Intr-o relatie cand iubesti esti in stare sa ieri totul,sa uiti si sa mergi mai departe si sa accepti orice ca sa fii alaturi de cel pe care il iubesti...eu asa am gandit si am fost mereu..nu pot sa renunt atat de usor la pers iubita.Insa acum nu am putut face altceva..n-am avut alta alegere si nu pot uita usor..nu stiu daca voi putea vreodata..inca imi este f greu..am reusit sa slabaesc..netinand nici o cura..ceea ce ma mai chinuiam inainte..poate k asta pot sa-l consider un lucru bun !! Am zis aproximativ acum 2 saptamani ca nu mai suport nici un barbat!! nu stiu daca incep sa ma conving de asta,.dar am cunoscut un baiat care are un suflet bun si se comporta cum nu s-a mai comportat nimeni cu mine pana acum..este exact cum mi-as fi dorit sa fie fostul:(( ma cauta tot timpul si este f insistent.Problema este ca eu nu pot simti nimic pt acest baiat..nici o atractie...as vrea foarte mult sa ma pot indragosti de el..si sa-l pot uita pe fostul:( am vrut sa nu ma mai intalnesc cu el..pt k eu nu ma gandesc decat la celalalt si nu pot nici macar sa-l sarut....insa am primit sfaturi sa incerc sa il cunosc mai bine,sa nu-i dau cu piciorul la o persoana atat de buna..si apoi sa aleg tot ce e mai rau cum fac mereu:(.. pt k el este exact persoana care imi trebuie mie :(..Eu ma gandesc k poate ar trebui sa stau singura o perioada k sa-l pot scoate din suflet pe celalalt si apoi sa ma gandesc la altcineva...nu pot sa ma folosesc de el...si nici sa ma indragostesc de el nu cred k as putea...sper ca aveti si acum sfaurit pentru mine ??!!va pup :*
Am o relatie de 5 ani care a inceput foarte prost. El a aparut in viata mea cand ma simteam foarte singura si m-am atasat foarte repede de el. Primii 2 ani au fost dezastru. El avea 24 de ani si nu avusese o relatie stabila. Nu vorbea cu mine si cand o facea ma jignea. Am suportat ca si cand nu as fi avut alta solutie. Incet-incet am inceput sa vad ca viata mea poate fi si altfel si sa ma iubesc mai mult pe mine. atunci a venit schimbarea si din partea lui. Relatia merge tot mai bine si pentru ca mi-am dat seama ca el avea nevoie si de un prieten. Si sunt prietenul lui si la fotbal si cand ne uitam dupa fuste. :) Avem o relatie frumoasa si ne dorim un copil. Eu am avut rabdare si m-am rugat mult la Dumnezeu sa il schimbe,dar ne-am schimbat impreuna si acum e foarte bine. La mine a mers cu rabdare si comunicare. Si traiesc cu ideea ca daca as considera ca relatia nu mai are rost amandoi am putea sa ne refacem viata. Nu e capatul lumii!
dar stii k este mult mai greu atunci cand esti tu in cauza.Frica deja m-a acaparat de tot..deja m-am obisnuit cu ea...imi era frica de la inceputul acestei relatii si cred k si asta m-a influentat intr-un fel.Nu stiu daca am devenit o persoana mai complicata si altii nu-mi inteleg aceasta frica...ori mintea mea este prea complicata k sa-i inteleg.Ma gandesc k poate fericirea nu este pt mine.Dar poate voi gasi alte lucruri care sa ma motiveze pe parcurs."fiecare zi este prima zi din restul vietii tale, si trebuie sa o faci sa fie frumoasa"...Imi place cum suna..cred k ar trebui sa fie cel mai important motiv...Acum totul e greu..parca acum invat sa fac primii pasi.multumesc inca o data :)
Intr-adevar, viata este nedreapta uneori, dar odata ce constientizezi asta, important este sa nu lasi viata sa te doboare sau sa te inraiasca. Atunci ai pierdut cu adevarat ceva. Pesimismul este justificat dupa o trauma emotionala, doar ca trebuie sa il elimini incet si sa nu iti devina un companion permanent. Cu orice ti-ar gresi cineva, iarta si mergi mai departe, nu are rost sa te impotmolesti in acuze si aruncari de vina, oamenii gresesc, chiar si atunci cand nu vor sa o faca. Important este sa iti mentii mintea deschisa, si sa nu acuzi prezentul de greselile trecutului. Si mai ales, ai grija in fata cui iti expui inima, sunt destul de putini oameni care sunt capabili sa tina o inima in palma si sa nu fie tentati de a o zdrobi, doar din pura curiozitate. Esti tu si trebuie sa ramai tu, ceea ce ai mai bun trebuie sa iti dezvolti, si ce ai mai rau sa incerci macar sa controlezi, daca nu sa elimini. Iti vei gasi incet echilibrul, si motivatiile de a merge inainte, trebuie doar sa ai rabdare ca ranile sa se inchida, si sa faci in asa fel incat sa ramana inchise. Frica este cel mai rau lucru cu care poti ramane, crede-ma pe cuvant, cunosc foarte bine asta. Asa ca, mergi fara frica inainte, fiecare zi este prima zi din restul vietii tale, si trebuie sa o faci sa fie frumoasa.
Iti multumesc din suflet k ai incercat sa ma ajuti cu cateva sfaturi...ai dreptate..imi este teribil de greu..dar voi incerca sa le iau in considerare..sper sa reusesc:(.M-am gandit si eu k doar un psiholog m-ar mai putea ajuta sa ies din aceasta situatie...cred k o sa incerc si aceasta varianta pt k totul mi se pare fara sens acum si nu mai inteleg nimic si pe nimeni...sunt f pesimista..nu ma mai motiveaza nimic..parca as fi un copil sau in perioada de adolescenta..nici atunci nu aveam aceste conceptii.Este f nedreapta viata.!! multumesc k mi-ai raspuns
Daca persoana pe care o doresti langa tine nu te vrea, nu ai ce face. Nu o sa reusesti decat sa iti faci mai mult rau singura, sperantele desarte te secatuiesc mai rau decat dezamagirile, pentru ca dezamagirea e un rau infaptuit la un moment dat, sa speri in van e un rau continuu. Este foarte posibil ca ati gresit amandoi, in foarte putine cazuri greseala este de o singura parte, daca este in vreunul... Nu ai inebunit, atat timp cat esti capabila sa iti pui aceasta intrebare, inseamna ca ai autocontrol si pui lucrurile in balanta. Si nici nu trebuie sa inebunesti, un om care te respinge constant nu merita sacrificii, si in nici un caz nu trebui sa iti sacrifici mintea pentru asa ceva. Unii oameni fac rau si insista sa il faca din pura ambitie, pentru ca asa le pare lor cinstit fata de propria persoana; pentru unii abandonul este o chestie de mandrie, considera ca ei sunt cei buni si ei trebuie sa plece, ca sa demonstreze asta. Dar in nici un caz nu trebuie sa generalizezi, pentru ca astfel vei ajunge si tu sa devii ceea ce este el, sa platesti cuiva nevinovat ceea ce nu ti-a facut, iar asta este extrem de necinstit. Sfatul meu este sa apelezi la ajutorul unui psiholog bun, nu este nimic rusinos in asta, te poate ajuta mai mult decat orice sugestie primita aici, pentru ca un psiholog poate avea detasarea necesara, poate judeca cum trebuie si te poate ajuta la obiect. Intelegerea este o strada cu doua sensuri, si trebuie circulate amandoua. Incearca sa regasesti lucrurile care iti faceau placere inainte, chiar daca este greu, incearca sa regasesti ceea ce iti oferea liniste si placere inainte. Si incearca sa nu mai vorbesti cu el, iti face mai mult rau de cat bine, am trecut de mai multe ori prin situatia ta, si atunci cand persoana pe care o doresti nu are decat sfaturi teoretice si reci, mai mult rau iti face. Nu incerca sa gasesti intelegere acolo unde nu exista, accepta situatia, si apeleaza la cineva care te poate ajuta cu adevarat, adica la un psiholog bun. Si intotdeauna sa iei in calcul ca intr-o relatie de multe ori diferentele de temperament dintre cele doua persoane, daca nu sunt intelese, duc la foarte mult rau. Cauta o carte despre temperamente, o sa te ajute sa intelegi de ce este asa greu sa cantati doi aceeasi melodie, daca nu va cunoasteti nevoile care variaza foarte mult de la om la om.
Pot spune k si eu ma aflu printre cele care au trait aceasta tragedie :( imi pare rau pt toate femeile care nu au parte de fericire..care se chinuie si ajung sa cerseasca iubire..La mine nu au trecut decat 3 saptamani de cand s-a facut impartirea si din 2 am ramas 1..acum ma aflu intr-o stare de depresie..nu mai stiu ce sa fac.Relatia a durat 8 luni..este a doua incercare de a avea o relatie serioasa si ma simt prabusita..nu mai suport nici un barbat..nu cred k mai pot depasi inca o data starea asta.Eu am pus totul in joc..iar el nu a pus decat placerea cred.Totul este dificil..si in plus si el este o persoana dificila..si incercam f mult sa-l inteleg..insa se pare k nu a fost suficient:( poate si din cauza diferentei de varsta de 6 ani.Ma simt vinovata pt k nu am facut la timp ce trebuia..si ma face si el sa ma simt vinovata cand imi spune unde am gresit..eu cred k a fost vina la amandoi:( Am incercat sa ma impac cu el..am insistat chiar..si mi-a spus k nu mai poate pt k nu mai simte pt mine ce simtea,eu consider k nu i-am facut nimic rau..doar k ne contraziceam mai des :(.. cred k eu acum le trag din cauza fetelor cu care a stat inainte.Am ramas prieteni acm..si intr-un fel imi face si bn si rau ca vorbim..dar eu nu pot sa fac altceva decat sa-i dau de inteles k vreau sa fie ca inainte si ma dezamagesc de fiecare data.Situatia cea mai rea este ca suntem si din oare diferite:(..Va rog ajutati-ma cu un sfat..eu as vrea din tot sufletul sa ma impac cu el...dar nu stiu ce as mai putea face.Mai rau de atat nu cred k m-as mai putea simti vreodata .Poate o persoana sa simta ceva..iar apoi dintr-o data sa se stearga totul??...motivul cel mai mare fiind k nu am stiut sa fiu calma cand el era nervos?!! mie astea astea nu imi par motive serioase..dar lui da.Nu mai sunt buna de nimic...sunt aeriana la tot ce e in jurul meu.A ajuns si el sa-mi dea sfaturi..sa fiu tare..k o sa trec peste...sa incerc sa imi gasesc pe altcineva.Mi se pare incredibil asta...k chiar el imi da sfaturi..dar e f dureros:((.uneori ma mint singura k o sa ne impacam k sa rezist sa pot merge inainte.!!Nu stiu ce sa mai cred si ce sa mai fac..cred k sunt disperata sau am innebunit.Ajutati-ma cu ce puteti.va pup si sper k mai intra cineva pe acest forum !!
Desi sunt barbat, inteleg perfect situatia ta. Am trecut prin ceva similar, o situatie in care eu mi-am facut bucati sufletul si mintea incercand sa o fac pe cea pe care o iubeam sa vada cat insemna pentru mine. Degeaba am incercat, am avut rabdare, am avut intelegere, am fost acolo cand a fost nevoie, gata oricand sa o sustin... la nu am mai putut, am inceput sa am momente de slabiciune, si am inceput sa ma indoiesc... Si am descoperit cu stupoate, in final, ca nu am vazut decat o fata pe care ea mi-a aratat-o, ca in esenta ceea ce vedeam eu in ea nu a exista, decat intr-o masura foarte mica... Si inteleg perfect durerea si frustrarea, senzatia de insuficienta, senzatia ca nu faci ceea ce trebuie.... Poate ca ar trebui sa cauti pe cineva care sa iti raspunda la afectiune si sa fiti complementari, in adevaratul sens al cuvantului. Orgoliul nu cred ca are ce cauta, trebuie sa iti pastrezi demnitatea, nu sa ai orgolii. Eu am fost victima unui orgoliu infinit, si tot ce mi-au ramas au fost reprosurile crunte pe care le-am primit ca raspuns la toate eforturile mele, pentru ca am fost slab si in final am cazut. Incearca sa te regasesti pe tine, si nu mai continua sa traiesti in frica de a fi parasita; cel care te face sa iti fie frica ca te paraseste fara un motiv absolut intemeiat, te va parasi in final. Nu trebuie sa iti fie frica, nu trebuie sa te victimizezi, si pe viitor sa fii constienta ca o relatie e mai mult sau mai putin o lupta continua, in care cei doi incearca, daca vor, sa se sincronizeze emotional si pe restul planurilor. Cand ceva iti lasa senzatia de rau, probabil ca este rau. Daca nu primesti ce oferi, incearca in primul rand sa afli de ce, daca nu primesti un raspuns cinstit (sau mai multe), nu are rost sa iti terfelesti sufletul incercand sa fii ceva pentru cineva care te considera decat un episod trecator, si nu considera ca meriti siguranta.
iti multumesc pt ras o sa incerc sa iau o decizie sper sa nu-mi para rau mai tarziu...
Este extrem de dificil sa dai sfaturi, sa spui tu cum e mai bine, pentru ca la urma urmei tot persoana care se afla in situatia respectiva trebuie sa fie cea care decide. Oricum vei face, vei suferi si iti spun asta din proprie experienta. Nu exista un invingator in astfel de cazuri. Omul, prin natura sa, "se fereste" de suferinta si, tocmai de aceea, ajunge sa accepte orice intr-o relatie. Si ma intreb oare...De ce?...De ce sa renuntam la demnitatea noastra si la respectul de sine?...Probabil o sa considerati ca spun cuvinte grele. Insa nu ati observat ca de cate ori trecem peste orgoliul nostru, peste principiile noastre ajungem sa suferim? Nu spun acum ca trebuie sa fim drastice, insa ar trebui sa invatam sa ne gandim mai mult la noi. Sincer, nu cred ca te-am ajutat prea mult, Crina. Poate nu am vrut. Tu trebuie sa fii cea care va lua o decizie. Sper sa fie cea corecta, pentru ca astfel, cu timpul vei ajunge sa te simti impacata si linistita!
am o relatie de 2 ani cu un baiat...la inceput ca in fiecare relatie de altfel totul a mers ok insa de 1 an parca s-a schimbat cateodata am impresia ca in bine cateodata ca in rau de exemplu are momente cand imi spune ca ma iubesti ca nu sa-r putea despartii niciodata de mine si momente in care sa compoarta foarte rece chiar dur as putea spune...ne-am despartit de cateva ori din certuri mici si s-a intors la mine de fiecare data iar eu iubindu-l asa mult l-am acceptat...mai e o problema el e foarte gelos si nu are incredere deloc in mine....nu stiu ce sa fac sunt foarte confuza...daca ma desaprt de el o sa sufar foarte mult si nu vreau dar nici cu el nu mi-e bine simt ca vreau mai mult...ASTEPT SFATUL VOSTRU VA PUP
Da...Pot spune ca incertitudinea iti macina sufletul, te transforma, pur si simplu....si te lasa cu un mare Nimic! Nu pot spune ca am o vasta experienta in materie de relatii, insa am invatat un lucru foarte important si anume: sa faci compromisuri atunci cand trebuie si nu pentru ca ti-e frica sa il pierzi. Pentru ca altfel ramai cu un mare gol in suflet, intrebandu-te mereu:" Si daca as...?". Cel mai mult ma doare faptul ca nu stiu cum sa reactionez, ce decizii sa iau in ceea ce il priveste, faptul ca mereu cedez si niciodata nu reusesc sa imi impun punctul de vedere atunci cand sunt cu el. Si asta continua sa ma doara, pentru ca sunt om si am orgoliul meu intr-o mica sau mai mare masura ...si probabil ca ma intelegeti. Da, mi-e frica pentru ca sunt dezorientata si pentru ca intr-un final am decis sa pun punct, insa si acum mi-e greu pentru ca nu stiu cum. Asta este, voi trece sigur peste asta, imi voi recapata increderea in mine si voi inceta sa nu ma mai subestimez! Nu voi mai permite sa fiu mintita si lasata la o parte!
Toate tanjim dupa afectiunea aceea reciproca dar nu intotdeauna avem feedback-ul dorit chiar daca aratam,dovedim afectiunea fata de un om instabil emotional sau nehotarat.Sunt factori ce pot pune in instabilitate o relatie mai ales fiind la inceput.Nu are o importanta prea mare durata unei relatii cat are impactul semnalelor asupra sufletului nostru.Iti poti face iluzii,planuri de viitor,sperante ,toate pe baza a ceea ce crezi tu ca simti puternic in suflet.Uneori e bine sa gandim si rational,ok simtim ceva puternic fata de o alta persoana, dar este bine sa nu aratam inca de la inceput asta pentru ca astfel pornim intr-un dezavantaj.Ne facem noi insine rau,ranindu-ne cu CE AR FI PUTUT FI dar nu este.Compromisurile se fac oricum ele nu se proclama dar trebuie sa stii pentru ce anume le faci.Realitatea doare dar te scuteste de mai multa suferinta pe viitor.Iar daca n-ai invatat din greseli esti condamnat sa le repeti iar si iar...si iar .
sunt in aceeasi situatie....sau aproximativ......eu am fost si inselata.....de cateva ori cred....si inca mai sper sa ne fie bine....UNDE GRESESC ????????
si eu am crezut in fericire si m-am fript amarnic inca de 2 ori cu accelas barbat,am crezut in vorbele lui care s-au dovedit a fi vb goale.mi-am invatat lectia,si inca bine.Acu sper ca timpul vindeca orce rana,cum se spune,nu?
Fericirea la care visam toate este o iluzie ,dupa parerea mea, cineva mi-a spus candva sa ma pun pe primul plan ,sa ma gandesc mai intai la mine apoi la ceilalti...cred ca ii dau dreptate. In viata avem multe ,,palme" de primit numai ca trebuie sa stim cum sa le primim....Eu am divortat dupa 14 ani ,ani in care nu a fost tot timpul bine dar nici rau, ajunsesem la monotonie .Eu l-am iubit ,si cred ca si el m-a iubit dar a aparut in viata lui altcineva si ....poooc...totul s-a sfarsit in mai putin de 1 luna ,acum dupa 2 ani am cunoscut pe cineva care ma face sa ma simt bine ,iubita ,protejata dar nu cred ca mai pot face vreun sacrificiu din iubire ,am crezut ca voi fi in stare sa ii raspund la fel dar nu ii pot da mai mult ....poate suferinta prin care am trecut sa ma fi intarit sau poate a fost socul prea mare si nu mai pot pune tot sufletul meu pe tava....barbatii doresc femei inaccesibile fetelor....punetii pe jar ...daca iubesc se intorc tot timpul ,asta nu inseamna ca trebuie primiti dar trebuie tratati cu aceeasi moneda
se spune ca cine nu sufera din iubire nu a iubit niciodata,dar nu este asa fetelor cine te face sa suferi nu te merita si chiar daca si eu sufar din iubire stiu ca nu merita nimeni lacrimile mele si nu le da nimeni inapoi.o relatie cu un inceput frumos poate ajunge trauma vietii unei femei dar ce putem face sa nu iubim barbatii?
si eu am o relatie care nu imi ofera ceea ce vreau cu adevarat.simt ca nu am parte de acee dragoste pe care mi-o doream din suflet si tot timpul simt ca imi lipseste ceva.zilele astea am avut o noua deceptie...dar incerc sa trec peste si sa nu las nimic sa ma darame.trebuie sa fiu tare.intr-o lume in care totul e nimic,in care sufletul nu are nici un rost...iar interesul si mizeria ..minciuna sunt pe primul loc.trebuie sa stii sa fii tu insuti si sa ataci...sa ai nacea putere absoluta de a nu te lasa calcata in picioare..desi uneori e atat de greu.
viatas e crunta...niciodata nu stii ce te asteapta,asa ca trebuie sa invatam sa fim tari si sa trecem peste iubirile ce dor.
orice relatie e o loterie: poti sa fii fericita sau sa suferi. niciodata in viata nu ai garantii. poti doar incerca si asa ai sansa sa reusesti. trebuie doar sa ai vointa si convingerea ca intr-o zi vei reusi. 3ani si jumatate de relatie in insecuritate ca dupa 6luni de despartire sa ma ceara de nevasta, sa-si doreasca copii dar...nu stiu daca mai pot eu caci cunosc pe altcineva care mi-a readus zambetul pe buze desi nu-l iubesc. acum nu sunt sigura ca si acesta va fi ultimul dar cel putin stiu ca se poate.
exact asa am patit si eu ....dar dupa un an jumate,mi-am recapatat increderea in mine si acum stiu ce vreau de la viata...am suferit foarte mult,numai eu stiu cat dar acum sunt fericita chiar daca nu am pe nimeni....oricum,incredere in barbati cu greu voi avea .....pt mine toti sunt la fel...
eu cred ca suferinta face parte din viata..cum sa apreciem ceea ce avem si sa ne maturizam sentimental daca nu avem parte si de cateva dezamagiri inainte?am o relatie care de un an este stabila insa inainte de aceasta perioada am mai avut 2 incercari de relatie cu prietenul meu..am simtit exact nesiguranta de care se vorbete..erau perioade scurte dar intense..si apoi ma trezeam singura,nu-mi mai raspundea la tel,nu ma mai vroia..dupa o perioada iar ma cauta,iar o luam de la capat...pana acum un an cand lucrurile au venit de la sine..poate nu a fost momentul inainte..poate i-a luat ceva mai mult pana si-a dat seama ca sunt ceea ce-si doreste..important e ca de un an ne merge bine,am trecut si prin bune si prin rele ca in oricare relatie,ne-am mutat impreuna si am depasit pana acum toate obstacolele..dar ce vreau sa subliniez este ca viata e intotdeauna imprevizibila,niciodata nu stii ce iti poate aduce ziua de maine iar eu mereu mi-am spus ca Dumnezeu stie de ce le face pe toate!
asta mi se pare o solutie , nu mai plange, invata mai multe despre barbati si despre tine . Actioneaza :)http://relatiifericite.blogspot.com/
Dragele mele, se pare ca exista solutii... am citit de un workshop..se pare ca e ceva ca afara, in care inveti despre barbati si despre tine, care e punctul tau vulnerabil, unde gresesti in relatie si ce sa schimbi, mai ales daca vezi ca se repeta la fel lucrurile link-ul http://relatiifericite.blogspot.com/
Laurica, draga, si eu sunt in aceeasi situatie..... Revin maine cu mai multe amanunte, sunt tare obosita acum. Nu esti singura! Te pup.
si eu am trait o astfel de experienta in care stai o perioada cu un om care iti arata ca totul este in regula, ca se simte bine cu tine si intr-o zi cand am simtit ca ceva s-a schimbat in atitudine , zice ca nu este nimic ca toate sunt frumoase si relatia noastra merge bine. daor ca din ziua urmatoare "dispare" nu mai da nici un semn de viata, nu mai raspunde la telefon, nimic. de ce sunt barbatii atat de lasi si nu au curajul sa spuna simplu ca relatia s-a terminat? am ramas cu o mare dezamagire pentru ca nu am inteles de ce s-a terminat , dar mai rau de ce s-a comportat asa. ei chiar nu se gandesc ca avem si noi un suflet si ca ne fac sa suferim?
sunt casatorita de 3 ani cu un barbat mai in varsta.ma simt acum fara viata,e ca si cum nu pot respira.soacra nu accepta relatia pt ca nu sunt din familie bogata.am avut clipe in care am suferit enorm din cauza nesigurantei si nu am taria sa pun capat relatiei.am facut multe compromisuri si sacrificii,lasand departe famila,prietenii,totul pentru a-mi urma sotul si stau si ma intreb acum oare merita lacrimile mele.mereu plang si nu pot merge mai departe.nu-mi dau seama daca ma mai iubeste si aceasta incertitudine ma deprima enorm.simt ca ma lupt singura in aceasta casnicie.as dori multe sfaturi de la dumneavoastra si daca nu am fost clara voi mai scrie detalii despre viata mea.va multumesc
am trait o pov frumoasa, dar scurta(doar 4 luni),ca intr-un final sa aflu ca de fapt , nu a facut decat s ase razbune pe mine pt ceea ce i-a facut cea dinaintea mea.pacat pt el, pt eu l-am iubit, si inca ma mai gandesc la el.
Am trait o poveste asemanatoare cu a ta,dupa 15 ani de casnicie,am crezut ca am intalnit dragostea mult visata,am renuntat la sot,dar acum sunt mai nefericita ca inainte.Gandeste-te bine
Posteaza comentariu