Sst! 3 lucruri tabu pe care NU le spui dacă vrei să-l cucereşti

Oricine om a simţit, măcar o dată în viaţă, vibraţiile îndrăgostelii. Este acel moment când se întâmplă ceva magic şi simţi că nu-ţi mai încapi în piele. Oamenii de ştiinţă nu au elucidat nici până acum misterul, cel puţin nu în întregime. Deşi, la cât e de intens, prea puţin mai contează explicaţia, nu-i aşa?
Că le spuneţi fluturaşi sau reacţii chimice în lanţ, adevărul este că ne cam pierdem capul atunci când cădem în plasa roz a lui Cupidon. Ideal ar fi să nu-l pierdem de tot, nu de alta…dar şi când cădem de la mare înălţime…ouch! Lucru dovedit!
 
Dragă eva, chiar şi atunci când flacăra te-a acaparat, păstrează o undă de luciditate doar pentru tine. O undă de raţionament, nu mai mult. Te va ajuta să ştii ce să spui şi când să spui. Vei simţi care sunt lucrurile tabu de la care să te abţii, cel puţin pentru început. În plus, procedând cu diplomaţie, nu îl vei determina să dea bir cu fugiţii. Ştim cu toţii că bărbaţii sunt ceva mai vulnerabili atunci când vine vorba de sentimente. 

 
Aşadar, eşti curioasă care sunt cele mai populare greşeli pe care le fac femeile prinse în iureşul amorului? Iată-le!

 
Tocmai am ieşit dintr-o relaţie şi…
...şi ce? Da, se cam subînţelege că nu dintr-una cu happy-end.
Dar, chiar şi aşa,  de ce consideri că trebuie să-l intereseze acest aspect? Pe de altă parte, de ce ţii neapărat ca el s-o ştie? Vrei să-i câştigi dragostea ori cauţi, cu orice preţ, un bărbat care să te victimizeze? Chiar dacă intenţiile tale sunt dintre cele mai bune, mărturisirea unui asemenea lucru, din capul locului, nu poate să îţi aducă ceva favorabil. Acuma să nu înţelegi că nu trebuie să fii sinceră şi deschisă, dar fă-o până la un punct. Dă-ţi timp să îl cunoşti şi lasă-l să te cunoască. Ia-o treptat! Subiectul „foşti parteneri” îşi va găsi şi el locul la un moment-dat, fii convinsă de asta. Aşa că, în primă fază, ţine acel văl de mister seducător şi abordaţi subiecte cu adevărat minunate, nu cele despre “fostu’ “.
Dacă există lucruri în comun, nu veţi mai conteni cu poveştile. Pe cuvânt de eva.
 
Ce îţi place la mine?
 
Tu vorbeşti serios? Cum să-l întrebi aşa ceva?! Din moment ce ţi-a dat semnale că ar spera la o relaţie cu tine, este absolut logic că îi plac lucruri la tine. Este de ordinul evidentului. Asta prea nu îţi dă dreptul suprem de a-i forţa mâna şi mintea. Ori intenţia ta este de a-i testa capacitatea în a face complimente năucitoare!? Sau mai bine nu.  Mai repede decât ai crede, îţi vei da seama şi singură ce anume l-a cucerit la tine. Numai că depinde şi de tine pentru ca acest lucru să se întâmple. Eşti de acord?
 
De ce nu mi-ai răspuns la telefon?
 
Alături de cealaltă versiune: “De ce nu m-ai sunat?”.
Pentru bărbaţi, o asemenea întrebare este mai rău decât un duş scoţian în zonele…mhm, erogene. Nu întinde coarda, nu ştii cât e de elastică! Încearcă să nu strici din faşă o potenţială relaţie frumoasă, arătându-ţi latura posesivă, precum o femeie disperată. Este posibil ca, după câteva asemenea interogări, s-o zbughească mai ceva ca un iepuraş gonit de lup. Gândeşte-te că are şi omul viaţa lui, job-ul lui, pasiunile sale şi că nu e obligat să semneze condica la capitolul telefon în ceea ce te priveşte. Trebuie să reţii, dragă eva, că dacă şi lui i s-au aprins călcâile după tine, te va copleşi de sms-uri şi de telefoane. Doar să dai dovadă de răbdare şi de puţină detaşare! Nu toţi bărbaţii se exteriorizează la fel, dar cred că de asta ţi-ai dat seama până acum. 
 
Disclaimer: Acest articol a fost scris de Camelia Covaci, în urma concursului publicat pe 1 februarie 2018.
IMedia nu poate fi trasă la răspundere pentru conținutul articolelor în totalitatea lor sau doar pentru o parte a acestora si este absolvit de orice răspundere civilă sau penală cu privire la acestea. 

 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • cristina pe 20 Feb 2018, 23:10
    Multumiri!

    va multumesc duamna, miat-i salvat relatia!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod