Desi distanta in timp de la copilarie pana la varsta adulta (cand ajungem sa formam un cuplu) este suficient de mare, astfel incat am crede ca modelele relationale din familie, observate in copilarie si-ar putea diminua intensitatea/forta, lucrurile nu stau deloc asa. Felul in care copilul relationeaza cu parintele de sex opus, relatia dintre parinti, dintre rudele cele mai apropiate ale acestuia vor constitui un "model" fidel al propriei sale relatii de cuplu.
De exemplu, daca o fetita a trait intr-o familie in care tatal era absent din viata de familie (in sensul ca acesta nu reusea sa se indeletniceasca cu nicio sarcina familiala, nu avea grija de copii etc), iar mama se ocupa de tot ( sa-si aduca copiii de partea ei, inversunandu-i impotriva tatalui si convingandu-i ca "tatal nu face nimic"), odata devenita femeie, isi va dori langa ea un partener/sot diametral opus tatalui.
Insa, avand ca tipar/scenariu original relatia cuplului parental, va alege, in mod inconstient, un partener caruia sa nu-i pese prea mult de viata de familie, astfel ca tanara femeie nu va reusi sa adopte o atitudine diferita de cea a mamei sale, ci va repeta ceea ce a trait mama sa in relatia sa de cuplu.
Fetita care traieste intr-o familie cu un tata alcoolic, va sfarsi intr-o relatie cu un alcoolic sau, daca tatal era violent/brutal cu ea si cu propria lui sotie, isi va alege un partener agresiv.
Micutii carentati afectiv in copilarie, vor cauta parteneri care sa le umple "sacul afectiv fara fund" si negasind pe nimeni disponibil pentru o iubire continua si neconditionata, vor ajunge sa-si confirme parerea ca nu merita o astfel de afectiune din partea nimanui.
Baietelul crescut de o mama singura, nemultumita in permanenta de rolul sau familial, de intreaga situatie si de o exigenta nemasurata, nu va putea inchega relatii decat cu femei continuu nesatisfacute si revendicative. Barbatul e victima unei compulsii la repetitie care il determina sa se relationeze constant cu astfel de femei.
O compulsie reprezinta un obicei de a se comporta intr-un fel anume, la care subiectul nu poate renunta. Cum e obiceiul de a fuma tigara dupa tigara, de a manca sau a bea peste masura. O buna parte din activitatile "normale" pot deveni compulsive: cand muncim prea mult (mai mult decat e necesar), cand ne gandim prea mult, cand stam peste masura la TV etc.
Cand ne dam seama ca e prea mult, ca am intrecut masura? Atunci cand activitatea respectiva nu ne mai aduce nici o satisfactie si desfasurarea ei serveste de fapt la mascarea unei alte nevoi, celei adevarate (de afectiune, de exemplu).
In viata afectiva a multor persoane se poate constata ca, compulsia ii poate determina sa repete constant situatii dureroase in ciuda dorintei de a gasi o relatie buna. Aceste persoane se indragostesc de un barbat sau de o femeie care nu e liber (e casatorit sau are o relatie constanta). Astfel, aceste persoane ajung sa se considere victimele nesansei in viata, insa dupa o analiza profunda se poate depista ca aleg un astfel de partener pentru ca ei insisi nu sunt pregatiti sa se angajeze intr-o relatie deplina si profunda.
Pentru a "invinge" compulsia e necesara o atentie vigilenta acordata gandurilor, emotiilor si sentimentelor, iar pentru acest lucru este nevoie de curaj pentru a putea vedea ce anume ascunde aceasta compulsie si ce credinte irationale o sustin.
Desi ne credem stapanii propriilor atitudini, comportamente sau alegeri, nu facem decat sa actionam conform scenariilor, modelelor relationale timpurii intamplate/invatate in copilarie. Pornind de la acestea, ne formam dupa ele sau le repetam si nu facem decat sa continuam tragedia familiala. Nu degeaba anumite istorii de viata se repeta de la o generatie la alta...
Relatiile actuale nesatisfacatoare isi au intotdeauna sursa in scheme inconstiente de comportament, achizitionate in trecut. Pentru un tanar adult, marcat in copilarie de carente afective, viata de cuplu va reprezenta un refugiu sau un remediu la ranile afective din copilarie sau adolescenta.
Insa, aceasta dragoste salvatoare va crea o lipsa: pentru a putea fi implicat intr-o relatie amoroasa suficient de "implinita" este nevoie de o persoana mai echilibrata decat sine insusi, lucru foarte greu de atins. Atunci cand suferim de o lipsa afectiva, riscul de a atrage o persoana cu acelasi handicap afectiv este mare.
De cele mai multe ori, in cuplu vorbim de un sistem care implica si "o atitudine fata de..." sau "o reactie la...". Nu doar prin "puterea" sau "modelul" unuia dintre parteneri se ajunge la un deznodamant, ci prin interactiunea modelelor celor doi. Scenariul de viata al unui partener se suprapune celuilalt.
Intr-un cuplu, unul dintre parteneri se foloseste de comportamentul celuilalt pentru a intari o credinta primara constituita in familia de apartenenta (ca barbatii sunt distanti in cuplu, precum tatal, sau ca femeile sunt exigente, nemultumite, ca mama). Ii ofera celuilalt motive sa actioneze intr-un fel anume sau ii atribuie intentii care nu il privesc in niciun fel pe celalalt, ci pe cei apropiati din vremea cand acesta/aceea era copil. Acela e momentul cand cei doi nu se mai intalnesc in planurile de viata, in descoperirea sinelui, ci exista o continua diferenta ce conduce la un diferend care nu poate decat sa-i desparta.
Print-un lung sir de atitudini si comportamente, il incitam pe celalalt, de multe ori fara sa ne dam seama, sa ocupe un anumit loc pe care i l-am desemnat cu mult timp in urma, pentru a ne mentine intacta o perceptie asupra lumii pe care am plamadit-o in urma experientei traite din copilarie, in familia de origine.
Pentru a iesi din scenariu si din compulsia la repetitie e nevoie sa ne formam noi scheme de functionare, noi abordari de relatie, lucru posibil doar printr-un proces indelung de analiza personala sau psihoterapie. Printr-un proces terapeutic e posibil ca subiectul suferind sa revina in contact cu vechile suferinte uitate si sa evacueze tensiunile acumulate.