În cadrul unui cuplu, dacă partenerii au ritmuri diferite de dezvoltare, se poate ajunge în situația ca cei doi să nu se mai regăsească în relație, să simtă că nevoile și aspirațiile lor nu mai coincid, la un moment dat, devenind chiar incompatibile. Apar disensiuni, frustrări, reproșuri, relația intră într-o etapă de criză și, în timp, este posibil să se destabilizeze iremediabil.
Spre exemplu, ea face un curs de dezvoltare personală ce îi oferă o altă perspectivă asupra vieții și a propriei persoane. Sau, în urma unei diete, devine mai sigură pe sine și își dorește să se implice mai mult pe plan social și profesional, să capete un alt statut. Și el poate fi protagonistul unor schimbări. Își continuă studiile sau își schimbă locul de muncă, ajungând într-un mediu de mai mare deschidere, care îl stimulează intelectual și îl determină să se perfecționeze profesional. Mai exact, unul dintre cei doi parteneri de cuplu dorește să își atingă potențialul, să înainteze pe scara socială, să se perfecționeze, să își dezvolte cunoștințele, aptitudinile, etc.
Celălalt poate reacționa în trei moduri:
1. Să accepte nevoia de dezvoltare a partenerului și să devină parte a acesteia, inițiind propriile schimbări în plan personal sau profesional.
2. Să accepte schimbarea dar, mai precaut, să nu iasă imediat din zona sa de confort pentru a se sincroniza cu partenerul, preferând sa evolueze într-un ritm impus de el însuși.
3. Să considere modificările impuse de evoluția partenerului de relație ca inacceptabile, atât pentru partener, cât și pentru el însuși.
În acest ultim caz, cel care experimentează nevoia de dezvoltare se află în fața unei hotărâri radicale de care, posibil, va depinde stabilitatea cuplului. Va trebui să decidă dacă îi permite celui de alături să îi blocheze calea spre progres, spre un parcurs personal ascendent, o creștere calitativă a propriei persoane.
În fapt, este vorba despre dilema de a se pune pe sine însuși pe primul loc sau pe partener. De a refuza evoluția doar pentru că partenerul său alege stagnarea, de a rămane, până la urmă, într-o relație care îl constrânge la inactivitate și plafonare sau de a pleca, pentru a putea deveni ceea ce trebuie să fie.
Specialiștii în relații de cuplu avansează ideea că partenerii proveniți din același mediu și cu vârste apropiate au șanse mai mari să își sincronizeze ritmurile de dezvoltare. Aceștia au aceleași valori și repere, posibil, idealuri asemănătoare, și vor reacționa în mod similar în fața schimbării, a perspectivei dezvoltării personale și de cuplu. Teoretic, au șansa de a ”crește” împreună, de a se dezvolta personal și profesional în același timp, având experiențe de viață comune, dobândite în condiții de aceeași natură, putând astfel să-și stabilească țeluri asemănătoare și pașii necesari pentru a le atinge.
Sigur, și în acest caz, intervin o serie de factori: personalitatea fiecărui partener, nivelul de educație, reactivitatea la schimbare/la nou, care fac greu predictibilă măsura în care cei doi se vor angaja simultan pe calea evoluției personale.
Aceiași specialiști ne asigură că, la fel ca orice problemă apărută în interiorul unui cuplu, și cea a ritmurilor diferite de dezvoltare poate fi depășită prin afecțiune, înțelegere, acceptare și, mai ales, comunicare între parteneri. Atunci când cei doi pot discuta deschis despre ceea ce simt, ce își doresc și ce sunt dispuși să ofere unul altuia și decid împreună pașii următori în funcție de aceste nevoi și dorințele, relația se va redresa, iar cuplul va căpăta vigoare și stabilitate.
Disclaimer: Acest articol a fost scris de Camelia Tamaș, în urma concursului publicat pe 1 februarie 2018. IMedia nu poate fi trasă la răspundere pentru conținutul articolelor în totalitatea lor sau doar pentru o parte a acestora si este absolvit de orice răspundere civilă sau penală cu privire la acestea.
Posteaza comentariu