Poveste adevărată: "Sunt lesbiană şi nefericită"

Mi-am dat seama că e ceva în neregulă cu mine când m-am sărutat prima dată cu un băiat. Aveam 16 ani şi până atunci nu avusesem ocazia să încerc asta, pentru că pur şi simplu nu fusesem atrasă de nimeni. Am fost mai degrabă genul de adolescentă retrasă şi introvertită, trecând cu uşurinţă drept tocilară, deşi nu eram cu adevărat. Îmi plăcea mai mult să lâncezesc în casă cu o carte în mână sau uitându-mă la un film decât să pierd timpul la bârfe cu fetele. Nu pentru că nu mi-ar fi plăcut compania lor, ci pentru că nu mă regăseam deloc în preocupările acelei vârste, la fete. Nu îmi plăcea să mă uit după băieţi, să-i cântăresc, să-i măsor, să le compar calităţile. Dar inevitabil a venit şi momentul acelei petreceri la care fiecare era cu cineva, iar sărutul devenise o probă obligatorie, după ora 12 noaptea, când deja dansul îşi pierduse din farmec în vreme ce îmbrăţişatul şi pupatul era "the next level”.

Aşa s-a întâmplat să fie primul meu sărut, complet diferit de ceea ce îmi închipuiam că trebuie să fie. De fapt nici nu ştiu ce-mi închipuiam, că până atunci nu mă gândisem cu adevărat la asta. Nu citeşti nicăieri cum să faci, ci mai degrabă îţi închipui văzându-i pe alţii. De regulă în filme. Iar gura aia mare şi umedă, aproape băloasă, cu care m-a trecut Silviu pragul sărutatelor în seara aceea a fost o experienţă pe care să vrei s-o uiţi.  Nu numai că nu m-am înfiorat, n-am simţit furnicături nicăieri, n-am tremurat de emoţie şi nici de dorinţă. Am simţit că mi-e greaţă şi am dorit să nu mi se mai întâmple niciodată. Motiv suficient ca să n–o mai fac un număr de ani după aceea.

Abia la 19 ani, când am terminat liceul şi am devenit studentă, la Bucureşti, am înţeles ce înseamnă un sărut erotic. De la Ioana. Ea mi-a atins buzele uşor cu ale ei, mi le-a desfăcut apoi cu vârful limbii şi s-a însinuat în mine ca o adiere proaspătă de floare. Avea buzele moi şi dulci, de la gloss-ul cu gust de zmeură, iar dinţii albi mi-au muşcat apoi buzele într-un joc erotic care m-a făcut să mă ud instantaneu. A fost aproape un şoc pentru mine, să-mi văd reacţiile involuntare ale trupului, în preajma unei femei. Dar ceea ce simţeam nu avea cum să fie fals, iar asta a fost suficient pentru mine să trec, după asta, cu arme şi bagaje în tabăra cealaltă.

La cămin, viaţa mea cu Ioana a fost minunată. Stăteam în aceeaşi cameră şi aveam o relaţia pasională. Ea a fost prima femeie din viaţa mea şi m-a învăţat tot ceea ce în mod normal ar trebui să înveţi de la un bărbat. Dar cine avea nevoie de bărbaţi când ai la îndemână o persoană care gândeşte atât de minunat şi îţi răspunde cu naturaleţe la toate dorinţele pe care nici măcar nu apuci să le rosteşti. Ioana era ceea ce aşteptasem de-o viaţă fără să-mi dau seama, ceea ce îmi lipsea. Ne completam reciproc, ne iubeam şi ne simţeam minunat împreună. Singurul lucru pe care nu l-am făcut vreodată cu Ioana au fost planurile. N-am discutat niciodată despre faptul că relaţia noastră e "împotriva firii” aşa cum ar fi catalogat-o familiile noastre şi restul lumii, probabil. N-am discutat ce ne dorim de la viitor sau ce aşteptări avem. Eram şi prea tinere, părea cumva un nonsens să-ţi faci planuri sentimentale din primul an de facultate.

Relaţia noastră a durat doi ani, după care părinţii ei n-au mai reuşit s-o ţină în Bucureşti. Aşa că a fost nevoită să abandoneze studiile şi să se întoarcă într-un sat de lângă Chişinău, de unde era. Am suferit ca un câine, aş fi vrut s-o urmez dar mi-am dat seama că e imposibil să facem asta. Atunci a fost prima dată în viaţă când mi-am pus problema ce o să fac cu viaţa mea, pentru că pentru prima dată am înţeles, am verbalizat chiar, că eu sunt lesbiană şi că nu-mi doresc să mă ascund de dragul unor prejudecăţi inutile.

După Ioana multă vreme am fost singură. Nu puteam nici s-o uit, nici să "agăţ” pe cineva. Am traversat o perioadă de incertitudini. Mă gândeam că dacă totuşi a fost doar o aventură şi în realitate nu sunt lesbiană. Nu avem cu cine să discut despre asta aşa că am intrat pe Internet ca să mă documentez. Am descoperit site-urile de datings şi aşa am cunoscut alte femei. Am intrat în lumea asta aproape ireală, dar continam să nu-mi dezvălui preferinţele în lumea reală. La şcoală, acasă când mergeam în vacanţe, preferam să fiu aceeaşi ciudată care nu are de-a face cu băieţii. Ai mei au devenit îngrijoraţi şi tot îmi puneau întrebări din categoria "când aduci şi tu un băiat ca să-l cunoaştem", "să nu te măriţi fără să ne spui" şi tot felul de tâmpenii. Şi dacă le-aş fi spus că n-am cunoscut intim niciun bărbat nu m-ar fi crezut, deşi mama a tot încercat să mă tragă de limbă. Pare incredibil ca la 24 de ani să nu ai pe nimeni şi să nu fi avut vreodată. Dar nici de Ioana nu am putut să le spun sau de cele de după.
Realitatea era că după Ioana n-am mai găsit pe nimeni care să-mi împlinească toate aşteptările. Am cunoscut şi decepţii, ca orice om, am crezut că m-am îndrăgostit, dar nu pot să spun că mi-aş fi dori să rămân cu cineva pentru totdeauna.

Lucrurile s-au complicat când a venit în Bucureşti o fostă colegă de liceu şi am petrecut împreună câteva zile. A stat cu mine în cameră, am dormit în acelaşi pat şi m-am simţit atrasă de ea, deşi în liceu nu avusesem prea multe afinităţi comune. Într-una din seri am încercat s-o mângâi şi s-o ating şi a înţeles imediat despre ce e vorba. După ce ne-am sărutat, s-a răzgândit şi a spus că ea nu e "aşa" şi că vrea să plece. A plecat imediat, ca din puşcă, iar în săptămâna următoare am primit telefon de acasă, de la o mamă ultragiată de zvonurile pe care le-a auzit despre fiica ei. Mama nu mai era mama, acea femeie rezonabilă pe care o ştiam, se transformase într-o mătuşă care urla cu mâinile în şolduri despre ce dezonoare i-am făcut eu cu apucăturile mele. Mi-a spus cuvinte mari, că mă dezmoşteneşte, că nu vrea să mă mai vadă niciodată, şi deşi nu le-am crezut nu pot să zic că nu m-au mâhnit. Dar de atunci n-am mai călcat pe acasă.

Am fost vizitată şi căutat intens, în schimb, de foşti colegi de liceu, care auziseră şi ei aceleaşi "zvonuri". Au început să mă sune şi să-mi vorbească porcos, doar pentru că credeau că dacă sunt lesbiană asta îmi doresc. Am intrat în depresie, şi am ratat anul patru în care ar fi trebuit să închei studiile şi să-mi dau licenţa. Am plecat din cămin şi mi-am găsit de lucru într-o firmă de import-export, unde nimeni nu ştie de "apucăturile mele" şi mi-e groază să nu cumva să se afle, ca să trebuiască să plec şi de aici. Oamenii pot fi atât de cruzi când nu înţeleg ceva. Sunt nefericită. Şi mă gândesc tot timpul la Ioana şi la cei mai frumoşi ani din viaţa mea de până acum.

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redacţie@eva.ro.