Poveste adevărată: "Soțul prietenei mele îmi face curte pe Internet. Îi spun sau nu?"

Ne-am întâlnit pe un site de dating și am corespondat o vreme fără să știm cine suntem cu adevărat. Drept să spun m-am cam îndrăgostit din prima clipă, dar fiind pățită cu diverse ocazii în care întâlnirea față în față nu a confirmat așteptările (sau visele) online, am zis să nu mă ambalez până nu văd cu ochii mei cum arată.

Ne-am întâlnit pe un site de dating și am corespondat o vreme fără să știm cine suntem cu adevărat. Drept să spun m-am cam îndrăgostit din prima clipă, dar fiind pățită cu diverse ocazii în care întâlnirea față în față nu a confirmat așteptările (sau visele) online, am zis să nu mă ambalez până nu văd cu ochii mei cum arată.

Așa că eu tot insistam să ne vedem, iar el se tot codea. De fapt, dacă e să fim cinstiți el a cam lăsat să se înțeleagă de la început că nu e chiar singur, și că îi place mult flirtul, că nu intrase acolo neapărat ca să agațe sau ca să ... facă sex.
Am „vorbit” așa câteva luni. Aveam întotdeauna subiecte, pentru că împărtășim aceleași pasiuni, gusturi. Ce mai, după mine era bărbatul ideal, tocmai de aceea eram sceptică, era prea bun ca să fie adevărat. N-am povestit nimănui despre el dintr-un soi de superstiție, că dacă mă laud cu el nu iese nimic.

Și începeam tot mai mult să-mi doresc să iasă ceva.

Știu, o să ziceți că de ce am continuat să discut cu el de vreme ce intuiam că nu e chiar singur. Nu știam exact că e căsătorit, în niciul caz nu știam că de fapt ne cunoșteam. Apoi chiar au fost lucruri mai presus de voința mea. Cred că mai presus de ceea ce ne închipuiam amândoi, că va fi un simplu flirt, s-a transformat cu timpul într-o frumoasă poveste de iubire. Pentru că eu îl iubesc.

Am aflat eu mai întâi cine e, pentru că am făcut legătura între anumite detalii scăpate de el. Știam că una dintre prietenele mele merge des la teatru, și la un moment dat mi se părea curios că și el vede aceleași piese ca și ea. O dată am mers în trei, la aceeași piesă, pe care am discutat-o apoi, iar argumentele lui îmi păreau cunoscute. Începusem parcă să „aud” stereo. O voce din mine îmi spunea „și dacă e el?” și ochii îmi citeau mesajele lui și simțurile mele refuzau să coopereze ca să pună verdictul.


Până la urmă l-am întrebat direct dacă îl cheamă așa, și dacă e el. Au urmat câteva zile de tăcere. Cred că s-a speriat, o fi căutat și el printre cunoscute, o fi crezut că e prietena mea care-i face farse. Apoi mi-a răspuns crispat, cred, întrebându-mă cine sunt. Apoi a urmat tăcerea cea mai mare.

Aproape o lună nu am discutat deloc. Ne-am întâlnit o singură dată, mai mult întâmplător, și am reușit să ne purtăm aproape firesc. Cel puțin pentru ceilalți, care nu știau ce furtună se dezlănțuise în mine. Dacă cineva m-ar fi privit atent atunci și-ar fi dat seama cu ce foame îl privesc. Pentru prima dată îl vedeam ca pe un bărbat, și nu ca până atunci, ca pe soțul prietenei mele, un tip asexuat, cu care nu mi-ar fi trecut prin cap că aș avea vreodată o relație. Îi studiam trăsăturile și mi-am dat seama că-mi doresc să-l ating și să-l sărut, și că-l doresc pentru mine.
M-am speriat.

Apoi într-o zi m-a căutat el la serviciu și am mers în oraș să bem ceva. Nu ar fi fost neobișnuit, dar era totuși o întâlnire foarte încărcată. Mi-a spus că relația lor nu are niciun defect, doar că sunt de prea multă vreme împreună și nu o mai simte ca pe o femeie, ci doar ca pe o parteneră, ca pe o prietenă foarte bună. Sunt căsătoriți de aproape zece ani. Au și un copil. Ea este prietena mea din facultate. De când era deja căsătorită și era cât pe ce să mă pună să le fiu nașă la copil.

A fost cea mai complicată discuție pe care am avut-o noi doi, pentru că simțeam, dincolo de cuvintele lui care era rostul acelei întâlniri. Deși nu a spus-o în cuvinte am simțit că și el simte pentru mine același lucru, dar nu are curajul să-mi ceară să facem asta. Nici eu nu știu dacă vreau să stric ceea ce ne leagă de atâția ani. Și să le stric eventual familia. Dar în același timp sunt prinsă în această nevoie de a fi cu el, în această iubire care a apărut suficient de oportun în viața mea încât să mă facă să doresc s-o păstrez.
Deocamdată nu am mers mai departe, cred că lăsăm amândoi lucrurile în voia sorții, dar în cap mi se învârte obsesiv întrebarea: Ce să fac?

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro.  

 

Comentarii (11)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • ella pe 20 Iul 2013, 10:54
    atentie

    tipul poate nu e asa vinovat, de ce oare au vorbit atat fara sa faca schimb de poze? daca era afemeiat nu ar fi trecut atata timp.pana sa se intalneasca/afle identitatea probabil voia un pic de socializare si atat si nu iti mai face iluzii ca poate vrea si el ceva, poate o respecta suficient pe sotie ca sa nu o lase pentru prietena ei

    0
    0

  • Dia 2 pe 10 Iun 2013, 22:41
    Nu. continuare la comentariul anterior.

    Mentionez ca is nemaritata, si nici nu am ganduri de genul prea curand, in caz ca face cineva corelatia asta. Apropo am primit o "oferta" de genul, cu un tip care era la petrecerea burlacilor, deci pe punctul de a se casatori. Cum am aflat good-bye, nu ma intereseaza genul asta de chestii.

    0
    0

  • Diaaaa pe 10 Iun 2013, 22:36
    Nu

    Ce articol penibil... Evident ca nu. Ce om de joasa speta ar putea face asa ceva /:). Eu una nu pot, nici daca respectiva nu imi este prietena, sau nu o cunosc, dar stiu de existenta ei. Mi se pare in primul rand el cel mai penibil, ca face asa ceva, spune multe despre el. Poate pe multe le-ar flata, ca mai cunosc, pe mine m-ar scarbi. Daca nu esti impacat intr-o relatie, iesi din ea, ce atatea complicatii, da sau nu... Mie chestiile astea mi se par de copii de 16 ani, denota precaritate intelectuala, in aceeasi categorie cu gelozia, care la fel mi se pare o pierdere de timp, nejustificata in cele mai multe cazuri.

    0
    0

  • roxana m pe 10 Iun 2013, 18:36
    spui ca esti prietena cu sotia lui??

    Ciudat mod de a vedea prietenia . femeia aceea are incredere in tine, te considera apropiata, te primeste in casa ,probabil ca a fost alaturi de tine cand ai avut nevoie , te-a sustinut , te-a inteles , iar tu te gandesti sa-i iei sotul...Nici nu stiu cum poti sa accepti asemene ganduri , cum permiti sa se intample asa ceva..Cand ai aflat cine este, trebuia sa te limitezi la a inchide discutia, fara sa-i mai spui cine esti . De atunci ai tradat prietenia sotia lui , colega ta din facultate . Ce face sotul ei, este gresit , dar ce vrei tu sa faci este chiar o mizerie. Nu ai dreptul sa inclini balanta dintr-o casnicie , lasa-i pe ei sa-si rezolve problemele , nu le agrava tu. Mai mult , tind sa cred ca tu esti nemaritata, si nici nu ai fost , doar asa poti sa sa fii atat de egoista si sa nu te gandesti cat efort despune o femeie ,care e si mama , pentru casnicia ei. Nu strica o prietenie pt. gargaunii de moment , hormonii agitati ai unui barbat. Pastreaza-ti respectul fata de tine , nu o sa-ti placa finalul. Pentru ca, de cele mai multe ori , barbatii casatoriti nu-si parasesc familiile pentru amante , asa ca tot tu vei avea de pierdut , sentimente, timp , respect si prietenia celelilalte femei, in cazul tau. Ia o pauza, pune-ti gandurile in ordine , poate vei descoperi ca e doar obisnuinta de a vorbi cu el si ca nici nu-ti place de fapt acest barbat care procedeaza asa.

    6
    0

  • roxana pe 9 Iun 2013, 22:09
    mda

    Ideea e ca odata ce a zis k relatia lor nu mai merge pt k sunt de prea mullt timp impreuna asta inseamna k si de tine se va plictisi la un moment dat si va cauta ceva nou,asa cum face si acum

    3
    0

  • rick pe 9 Iun 2013, 13:33
    idei

    un cunoscut mi a zis ca pe net putem fi oricine vrem. asta e si el, se vrea un tip interesant, sexy, plin de subiecte de discutie. sfatul meu este sa taci si sa nu zici prietenei tale nimic, nu vei crea decat o mare prapastie intre tine si ea si nu se merita. ea isi va apara sotul oricum si tu vei pica de proasta absoluta. si lasa l in pace pe individ, s o fi simtit asexuat cum zici tu, nebagat in seama, dar este problema lui strict, nu a ta. el trebuie sa o rezolve in ce mod va sti. odata am intalnit un fost prieten si se plimba cu nevasta si un copilas intr un mall. faza tare era ca el inca mai avea cont pe siteul pe care noi ne am cunoscut:)))) si intra frecvent. atunci cand persoana de langa tine este suficienta, aceste siteuri nu isi au rostul. si nu mi se par o buna cale de a cunoaste oameni sau de a pune bazele unei relatii.

    9
    0

  • Lumi pe 9 Iun 2013, 13:03
    ce prostie!!!

    Fata draga, baieti mai gasesti pe toate drumurile, dar o prietena( si poate e una adevarata) nu mai gasesti...., asa ca lasa-l pe acest individ sa-si gaseasca pe alta care sa o agate pe net!

    7
    0

  • ada pe 9 Iun 2013, 12:30
    gandeste-te bine

    Cunosc suficiente cupluri care si-au construit relatia in acest mod, adica, renuntantand la partener pentru prietena sau prietenul lui (ei). Din pacate, noile relatii s-au dovedit a fi, in timp, un fiasco. Poate ca e adevarata zicala: nu-ti cladi fericirea pe nefericirea altora...

    11
    0

  • MIHA pe 9 Iun 2013, 12:19
    oameni fara DUMNEZEU

    internetul distruge familii....vine o proasta ca tine si un afemeiat ca ala si s a dus naibii familia.RUSINE SA VA FIE AMANDURORA .MI E SCARBA DE ASA OAMENI,CU TOT CU DIVERSIFICAREA RELATIEI,DE CE NU DIVERSIFICA CU SOTIA?

    10
    6

  • jj pe 9 Iun 2013, 08:39
    indoiala

    hmm,nu stiu daca se pune problema de a strica ceva se pare ca individul e pornit spre schimbare,diversitate cred ca daca nu e ea,va fi alta,se va gasi una care sigur nu-l va lasa,deci .........

    8
    2

  • criss pe 9 Iun 2013, 08:03
    lasa-l

    nu a spus ca nu o mai iubeste pe sotie asa ca tu nu o sa fii decat o aventura, o supapa. nu strica o familie cu un copil. e pacat mare.gandeste-te bine.sa nu-ti para rau.

    16
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod