Poveste adevărată: "Soţul meu s-a îndrăgostit de fiica mea"

Eu şi fiica mea am fost cele mai bune prietene. De când am născut-o, când nu eram nici eu mai mult decât un copil, până când ea a devenit o adolescentă frumoasă şi rebelă, leit taică-su. În intervalul ăsta a fost o bună bucată de timp lângă noi Dan, soţul meu şi tatăl ei vitreg. Lucrurile au funcţionat ca în orice familie normală, cu bune şi cu rele. De un an de zile, însă, Dan a intervenit între noi sau poate ea, Ana, fiica mea, a intervenit între mine şi Dan. Cert e că suntem într-o situaţie din care niciunul nu ştie cum să iasă.

Aveam 17 ani când am născut-o pe Ana. Toată lumea a socotit o greşeală păstrarea sarcinii, singurul care m-a susţinut atunci şi tot timpul după asta a fost tata. Surprinzător, pentru un tată, să nu-i vină să-l omoare pe cel care i-a lăsat fata gravidă, nu? Ei bine, tata a privit întotdeauna lucrurile detaşat şi asta cred că ne-a ajutat pe toţi cei din jurul lui să nu ne pierdem capul aiurea. Ana s-a născut dintr-o pasiune adolescentină pentru rebelul liceului, care a şi murit înainte ca eu să nasc. Era un puşti cuceritor şi îndrăzneţ, iar curajul de a urca pe munte l-a costat viaţa, la numai 18 ani. Părinţii lui au fost şi ei bucuroşi că eu am păstrat copilul, moştenitorul lor, aşa că în timp, Ana a crescut cam ca orice copil normal cu două perechi de bunici, chiar dacă fără tată şi cu o mamă preocupată mai degrabă să-şi continue studiile.

Am terminat facultatea când Ana mergea în clasa întâi, iar după facultate l-am cunoscut pe Dan, la firma la care lucram amândoi. Ulterior ne-am făcut o afacere împreună şi ne-am căsătorit. Dan a fost întotdeauna apropiat de Ana, şi multă vreme am considerat asta o binecuvântare. O mamă singură ştie cât de greu e să găseşti pe cineva care să te accepte şi cu copil, iar copilul să-l accepte pe bărbatul din viaţa ta.
 
Dan e genul expansiv, vorbăreţ, amuzant, sufletul petrecerii în orice împrejurare, iar caracterul lui s-a mulat de minune pe nevoile de copil hiperactiv ale Anei. Ea avea aproape zece ani când Dan a devenit tatăl ei vitreg, iar noi, fiecare, aveam 27 de ani. Eram cei trei muşchetari, un trio formidabil. Am trăit împreună cei mai frumoşi şase ani din vieţile noastre.

Când Ana a împlinit 16 ani, Dan ne-a făcut cadou o excursie la Paris. Era prima ieşire din ţară a Anei şi Parisul era visul ei de viitoare arhitectă, cum şi-a propus. Aşa că asta nu putea decât să mai adauge o treaptă la piedestalul pe care Dan era cocoţat în ochii ei. Am purces toţi trei în oraşul luminilor şi de acolo ne-am întors alţii.

Ruptura s-a petrecut într-o seară când ne-am întors epuzaţi de plimbări la hotel. Eu am adormit pe canapeaua din camera care despărţea cele două dormitoare ale apartamentului pe care-l ocupam, iar Dan şi Ana au ieşit pe balcon să savureze sub cerul înstelat al Parisului un pahar cu vin şi o limonadă.

M-am trezit brusc dintr-un vis straniu, în care se făcea că-i văd pe Dan şi pe Ana îmbrăţişaţi, într-un mod scandalos pentru un tată şi o fiică. M-am dezmeticit şi mi-am dat seama că sunt singură în cameră şi că dinspre balcon nu se aude niciun zgomot, de unde adormisem în sporovăielile impresiilor lor de peste zi.

Când m-am apropiat de fereastră l-am văzut prin perdea pe Dan privind-o pe Ana cu dragoste, aşa cum îmi aminteam acum, brusc, că pe mine nu mă mai privise de ceva timp. O sorbea din priviri şi îi mângâia căuşul palmei într-un mod foarte erotic. Ea stătea tolănită pe un fotoliu din ratan, cu capul pe spate şi îngâna o melodie franţuzească. Era tabloul perfect al îndrăgostiţilor. Se simţeau bine împreună şi pentru prima dată m-am simţit exclusă din cercul ăsta. Dan putea foarte bine să-i fie un iubit ceva mai mare, dacă nu i-ar fi fost tată în ultimii şase ani.

Am ales atunci să nu disturb acea scenă. Adevărul e că nici nu ştiam ce reacţie să am. Pe de-o parte mi se părea absurd, gândeam că totuşi mi se pare şi ar fi fost deplasată o intervenţie brutală din partea mea. Însă ochii nu mă înşelau, Dan chiar era îndrăgostit de Ana şi asta avea să-mi recunoască chiar el când l-am întrebat. Ajunsesem acasă şi totul părea schimbat. Eu eram schimbată, ei erau altfel, parcă ne feream unii de ceilalţi. Ce e cel mai grav e că vedeam că şi Ana simte ceva pentru Dan şi asta ne făcea rivale.

Absurd şi dureros. Cum să concurezi cu propria fiică la dragostea unui bărbat?

Partea bună a lucrurilor a fost această deschidere care a existat întotdeauna între noi. De aceea poate că şi lui Dan i-a fost mai uşor să ne spună, amândurora, că simte pentru Ana ceea ce un tată n-ar trebui să simtă niciodată pentru fiica lui. Ana a fost flatată, nu şi-a putut reţine un zâmbet în colţul gurii şi în clipa aceea n-am mai văzut-o în ea pe fiica mea, ci o femeie frumoasă şi cochetă care-mi râvneşte bărbatul. Atunci am urât-o.

Apoi lucrurile au luat-o razna. Dan s-a mutat de acasă, la insistenţele mele, deşi nici el şi nici ea nu doreau să se despartă. În plus, Dan a continuat o vreme să-mi spună că şi pe mine mă iubeşte, dar că-i e imposibil să-şi ia gândul de la Ana. Şi că e indecis între noi. Nu a fost nimic între ei de ordin intim, e o dragoste nebună dar nu s-a ajuns la sex, poate din cauza mea, poate pentru că Dan totuşi are nişte reţineri. Faţă de mine sau faţă de faptul că Ana e totuşi minoră. Însă viaţa mea oricum era un calvar cu ei în casă. După ce Dan s-a mutat, Ana a început să lipsească de acasă. Merge la el, evident, iar mie îmi răspunde în doi peri. Prietenia nu mai există, iar respectul datorat mamei nici atât. Suntem două străine care din nefericire locuiesc împreună. Pentru că mai presus de orice eu sunt tutorele Anei, până când ea va face 18 ani. Ne mai desparte aproape un an de acel moment şi mi-e groază de ce va urma. Cum să trăiesc cu această situaţie?

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redacţie@eva.ro.