Poveste adevărată: „Soţul meu nu mă mai satisface, el are 60 de ani, eu 30, ce fac?“

Suntem căsătoriţi de şase ani. Eram o tânără absolventă a unei facultăţi cu profil umanist pe vremea aia şi vedeam în el un guru în profesie şi un bărbat foarte interesant, intelectual vorbind.
Suntem căsătoriţi de şase ani. Eram o tânără absolventă a unei facultăţi cu profil umanist pe vremea aia şi vedeam în el un guru în profesie şi un bărbat foarte interesant, intelectual vorbind.

M-a cucerit din prima clipă atât spiritul lui, cât şi reputaţia lui de cuceritor. Avusese două neveste şi făcuse trei copii cu ele. Copiii erau mari, prima lui fiică are azi aproape aceeaşi vârstă ca şi mine. Dar, cinstit, Dan, soţul meu, nu-şi arată vârsta. Nici atunci când ne-am luat, nici acum. Aşa că lumea – colegele mele mai ales – ne-a invidiat şi când ne-am căsătorit, şi o face şi acum, fără să ştie că de fapt în spatele căsniciei aparent fericite, cu doi copii mici, se ascunde drama mea.
Sunt o femeie încă tânără, foarte pasională, care nu mai găseşte nicio satisfacţie sexuală în căsnicie.

A fost, cinstită să fiu, o atracţie puternică din partea amândurora. Pentru mine sexi era creierul lui, pentru el era tinereţea, corpul meu şi probabil noutatea. Am făcut primul copil la nici un an de la căsătorie. Al doilea a venit pe negândite, pentru că practic sexul era demenţial, chiar şi în perioadele de sarcină. Acum un an jumate, aproape doi, s-a întâmplat ceva neaşteptat. Dan a avut o problemă cu aparatul urinar şi a trebuit să facă o mică intervenţie chirurgicală.
Minoră chiar. Numai că psihologic, probabil, l-a afectat mai mult decât trebuia. Aşa că de atunci viaţa noastră sexuală practic s-a încheiat.

Medicul spune că nu are absolut nicio disfuncţie erectilă, că blocajul e în capul lui, însă el refuză categoric să vorbească despre asta. Pur şi simplu dă vina pe faptul că e stresat că are probleme la job şi nu mă lasă nici măcar să mă apropii de el. Nu mă atinge, nu mă mângâie, nu mă sărută, practic trăim ca doi colegi de apartament, şi păstrăm aparenţele doar de dragul copiilor.

Dar eu sunt foarte frustrată, nervoasă, iritată de situaţie, şi nu ştiu cum să-l mai iau.
Am încercat cu frumosul, dar am bătut şi cu pumnul în masă. Nicio strategie nu a dat rezultate. Dan nu doreşte pur şi simplu să mai facă dragoste cu mine.

Nu înţeleg cum se poate lipsi de o asemenea plăcere. M-am gândit că s-a săturat şi de mine, cum probabil s-a întâmplat şi cu celelalte neveste. Eu nu m-am schimbat prea mult după cele două naşteri. E drept că mi s-au lăţit şoldurile, bazinul, dar mi-am revenit bine şi nu am luat în greutate. Sunt atentă, mă întreţin, am grijă şi de casă, chiar nu ştiu ce ar putea să-mi reproşeze. Oricum, el nu reproşează nimic verbal, pur şi simplu refuză să discute despre impasul ăsta din cuplu.
Refuză să mergem la un psiholog... se complace în situaţia asta.

Şi au trecut aproape doi ani de când m-a atins ultima dată, de când am făcut sex, sunt însetată de iubire, de intimitate, de tandreţe. Sunt disperată. Nu ştiu cum să rezolv problema. Nu vreau să-mi distrug familia, dar în acelaşi timp nici nu vreau să mă îngrop în acest cavou de la vârsta asta.
 

Comentarii (32)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Marian pe 31 Ian 2018, 15:49
    amant

    Si eu imi doresc o amanta discreta pentru satisfactii reciproce. Cine este interesata, ne auzim.

    0
    0

  • Michak pe 19 Aug 2017, 06:41
    Nu intotdeauna

    Eu am 37 de ani si sotul 60. Suntem inpreuna de 12 ani si avem trei copii. Sexul este bun, de doua-trei ori pe zi. Sotul stie cum sa 'pipereze" noptile. Tot timpul il excit, cu vorbele, imbracaminte, seri romantice. Componenta psihologica este mare. Eu in locul tau as face totul ca sa-l excit.

    0
    0

  • jenifer pe 1 Aug 2017, 03:46
    Cum i-am recuperat pe fostul meu

    Niciodată nu cred în vrăjile dragostei până când am întâlnit un prieten de-al meu care mi-a spus totul despre DR.otutu care a adus-o înapoi pe fostul ei iubit chiar și atunci când mi-a spus că nu am crezut pentru că m-am gândit că și ea dorea același fals Vrăjitoarele să-mi iau banii. Deși i-am dat șansa să-i explic tot ce mi-a spus despre DR.otutu, i-am spus că există mulți escroci care vor să ne ia banii și nu voi fi niciodată victimă, chiar dacă logodnica mea care se presupune că se va căsători Eu in cateva luni de acum ma lasat sa astept cu rabdare un alt tip, desi l-am iubit atat de mult. Ea mi-a spus că acest DR nu este unul fals, că este real și că a ajutat mulți oameni să-i ia pe cei dragi înapoi, atunci eu o întreb cum funcționează această vrajă și care sunt cerințele pe care trebuie să le fac înainte de a putea Aruncă vrăjile de dragoste asupra mea? Mi-a spus că ar trebui să-l trimită prin e-mail pe drotutuhealinghome@hotmail.com și ar trebui să-i spun ce vreau. I-am trimis un e-mail și i-am spus că am nevoie de fostul meu tip înapoi i-am spus că este prietenul meu care ma îndreptat către el, de ce mă îndoiesc de munca lui? El a spus că munca sa este 100% sigură și garantează că nimeni nu a venit vreodată la templul său și, de asemenea, să rămână la fel. Am devenit înfocat de cuvintele pe care mi le-a spus și mi-a venit un gând în minte, cum arată acest dr toate lucrurile pe care le-am discutat mai devreme. El a spus înainte de a putea începe în situația mea, că trebuie să am încredere în el și să las alte vrăjitoare și să aștept cu răbdare pentru a lui, că dacă pot să spun totul, o să-mi iau iubitul înapoi în 72 de ore. I-am spus bine cred si promit sa lucrez cu tine singur, apoi mi-a dat un formular pentru a umple ceea ce i-am facut si sa-i trimita-i cu pozele mele si, de asemenea, pozele fostului meu iubit. El mi-a răspuns în 30 de minute mai târziu și mi-a spus că zeii lui au nevoie de niște articole pentru a arunca vraja pe mine și problema mea este foarte ușoară dacă pot să le pun la dispoziție. Atunci când îl întreb, cum pot să obțin aceste articole și cum pot să-i trimit la el pentru turnarea vrăjitoriei, el mi-a spus că nu ar trebui să-mi fac griji în legătură cu faptul că există un vânzător de articole aici în propria sa țară Care pot obține elementele pentru mine. Atunci îl întreb pe el cât va costa să cumpăr toate aceste elemente? El mi-a spus ceea ce i-am trimis cu toată încrederea, după o oră mai târziu mi-a sunat și mi-a spus că problema mea a fost rezolvată încât ar trebui să aștept 72 de ore ca dragostea mea să mă întrebe după ce am făcut după cuvintele sale Era cam la ora 18:00 în următoarele trei zile, ex-ul meu mi-a sunat dacă sunt acasă că vrea să mă vadă urgent. I-am spus sa spera ca totul este bine el a spus da atunci i-am spus ca el poate veni, fostul meu tip sa intors la mine si el a cerut iertare ca el a stiut ce a venit asupra lui. Chiar acum sunt atât de fericit pentru că mi-am recăpătat iubita înapoi și ne-am gândit la nunta noastră care vine în curând, i-am sunat pe dr și îi mulțumesc foarte mult și l-am întrebat ce-o voi face pentru el ca o apreciere, mi-a spus Ar trebui să-mi uit și să-mi țin banii că nu este după bani, ci să-i ajute pe oameni care au și nevoie de ajutor acolo, tot ce are nevoie să fac este să dau mai multe mărturii despre el, astfel încât oamenii de acolo care au nevoie de ajutor să- De ce sunt aici astăzi pentru a da mărturia mea. Poate ca bunul tau bun sa continue sa-l binecuvinteze si sa-i dea mai multa viata prosperitate si intelepciune. Aceasta este adresa de e-mail DR (drotutuhealinghome@hotmail.com). Puteți să-l contactați, de asemenea, prin numărul său de ceasapp (+2349051417394)

    0
    0

  • Unul De60ani pe 10 Aug 2015, 12:57
    Doar 3 solutii!

    - Ori il convingi sa-ti ofere oral pana la orgasm (daca nu mai are erectie), - ori iti cauti un amant, - ori te rezolvi singura cu vibrator/masturbare. Pentru fericirea copiilor nu trebuie sa rupi relatia!!! Gresala/imaturitatea s-a manifestat atunci cand te-ai casatorit cu el!!! Unul din Canada

    0
    0

  • ioana pe 27 Iul 2015, 18:39
    helooo

    pastrezi casnicia si-ti faci un amant asta e , cand te-ai maritat ce-ai gandit ? ca o sa o aibe in erectie pana la 90 de ani ? e si eu vreau unul mai tanar , de ce nu ?

    2
    0

  • cam la fel pe 26 Feb 2015, 22:33
    cam in aceeasi situatie

    Citind aceste comentarii in mare parte adevarate ,m-am trezit cam in acceasi situatie. Eu am 35 sotul meu 50 varsta nu se vede la nicu unul dintre noi , il cunosc de 15 ani pe sotul meu , am locuit impreuna de 8 ani suntem casatoriti si avem o fetita de 5 ani si jumatate. Ne-am casatorit abia dupa 7 ani de cand ne-am cunoscut motivul fiind el ca nu isi dorea o familie cu atat mai putin copii , doar sex si iar sex .Ok tinerica tare pe atunci chiar nu ma afecta insa ce ma durea era ca el spunea tuturor prietenilor ca nu se insoara ca lui ii este bine asa ... A venit si timpul cand s-a hotarat sa se casatoreasca cu mine cred ca din frica de a nu ma pierde , am fost foarte fericita am muncit mult intr0un final a venit si baby . S-au rarit partidele nu mai erau zilnice , de multe ori dim si seara ,nebunii ...ne-am mutat si din tara iar acum dupa 4 ani de strainatate reprosurile ca l-am carat dupa mine , ca nu ma mai culc cu el nu mai are de ce sa stea aici ca el nu si-a dorit copil niciodata ca singurul lucru care l-a dorit era sa fie satisfacut sexual . Viata mea sexuala a inceput sa nu mai aiva satisfactie , el vizionand zilnic filme pentru adulti , si zilnic cerand sa fie cu mine , incet incet s-a stins toata pofta mea de a mai face dragoste , anul trecut mi-a impus ca daca nu ma culc cu el o zi da una ba el ma paraseste , vine inapoi in Romania , ca singura lui placere aici este sa mi-o traga mie , nu il intereseaza nimic altceva , Am incercat sa imi salvez casnicia , eu nu vad sexul pe primul loc in casnicie , dar incercan sa imi salvez casnicia stateam sa isi faca el treaba ca mi-a pierit toata pofta de a mai face dragoste cu el pentru ca lipseste acea pasiune de odata ,este doar sex si eliberare pentru el . Clar ca si eu simt nevoia cateodata dar nu asa zilnic cum vrea el , merge nu merge hai sa ejaculam . Astazi am primit iar din partea sotului meu dorinta lui ramane cu mine iar eu sa-i ofer sex de 3 ori pe saptamana , deja ma simt violata .Dupa ce am avut o partida el ok eu ca de obicei nicu udata , I-am zis ca imi pare rau dar nu se poate daca vrea sa sta cu mine , cu noi fara sa imi impuna una ca asta eu il iubesc in continuare si nu vreau sa imi stric casnicia doar pentru asta , iar raspunsul primit de bunul meu sot a fost ca o sa plece in Romania ca el copil nu si-a dorit , daca stiam ca voi face asa de ce m-am mai maritat cu el si totfelul de lucruri sa ma simt eu vinovata ca ramane copilul fara tata . Nu stiu daca fericirea intr-o familie se impune prin a face sex de nu stiu cate ori pe saptamana .Ma gandesc asa ajung cuplurile la casatoriile de argint , aur , platina ? Inca refuz sa cred ca sotul meu s-a casatorit cu mine doar pentru a se etala in fata prietenilor din Romania , iar aici departe de casa singura lui bucurie este sexul, si nu familia . Chiar nu stiu ce o sa imi ofere viata insa cu siguranta nu cred ca ma voi mai casatori vreodata .

    4
    0

  • Cornel pe 24 Nov 2014, 11:03
    Vigrax

    Daca o sa faca o cura cu Vigrax pe o perioada de o luna de zile o sa te satisfaca cu siguranta. Incearca si tu sa-l incurajezi.

    0
    0

  • Alina pe 30 Mai 2013, 15:09
    TianLi

    Recomandati-i http://www.sexshopintim.ro/1946-tian-li-natural-potent.html

    2
    0

  • Vali pe 27 Mai 2013, 01:18
    Diferenta de virsta

    Din articolul cititg s-ar parea ca este vorba de parteneri pe care-i despart diferente mari de virsta. Regula si bunul simt impun ca partenerii sa aiba virste apropiate.Altminteri apare gelozia partenerului si frustarea partenerei de a fi sotia(amanta) unui barbat in virsta ! Nimic mai nepotrivit,nimic mai nefiresc ! Femeia nu poate fi cumparata cu bani,sa dispara ideea recunostintei pentru standardul de viata asigurat de partenerul virstnic femeii mai tinere.! Intotdeauna va aparea frustarea partenerului mai tinar fata de omul batrin! Batrinetea naste repulsie in sufletul celui tinar,si himera unei bunastari materiale de cele mai multe ori conduce la esec.Mai devreme sau mai tirziu cel mai tinar il va trisa pe cel mai in virsta.Asa e legea firii!!.

    3
    0

  • dr.Valentin pe 27 Mai 2013, 01:13
    Relatie nepotrivita

    Doamna draga. Daca cele relatate sunt reale,ne aflam in fata unei relatii nepotrivite,asa cum apreciaza mediul endrocrinolog care sunt. Nu poate exista o relatie sanatoasa intre o femeie de 30 de ani si un barbat de 60. Biologic vorbind barbatul la acesta visrta este vitual epuizat,dand nastere la descendenti,cel mai adesea cu tare ereditare. Pentru o relatie reusita e nevoie ,cel putin de parteneri apropiati ca virsta(cel mult 8 ani diferenta). De cele mai multe ori,pe plan afectiv,dumnealui va fi incercat de gelozie iar dumneata ,asa toinara cum esti,vei simti frustarea de-a trai alturi de un barbat batrin. Asta in ipoteza in care nu esti frigida,lesbiana ori factorul matrial ar avea un rol preponderent.!

    1
    0

  • angel pe 22 Mar 2013, 20:09
    mda...

    Noi romanii, suntem buni numai sa criticam, sa judecam si sa barfim, de...e prea mult pentru noi sa ne punem in locul unui om si sa incercam sa-l intelegem, noi suntem "sfanti", noi nu gresim sau mai bine spus, nu simtim!!!! Poti trai foarte bine si fara sex, atata timp cat acesta este inlocuit de respect, comunicare, intelegere, incredere, devotament, loialitate, fericire si iubire, altfel de ce ne-am mai numi oameni si nu animale?

    2
    1

  • delllia pe 14 Mar 2013, 18:31
    mda

    aiurea, nu cred , nimic.

    6
    0

  • clemansa pe 31 Oct 2012, 13:17
    sot la 60 de ani

    Fetelor, am sot la 60 de ani, eu am 58.Sigur la mine menopauza, la el andropauza.Este adevarat ca s-au mai rarit mangaierile furtunoase, ca,de! nu mai suntem la 40 de ani, dar macar o data pe saptamana tot mai pacatuim.Asta numai la insistenta lui, ca dormim separat, ca eu sforai, dar ma prinde uneori nepregatita si...pana ma incalzesc el se raceste.Aici este problema, el se supara, zice ca fac inadins ca sa se considere neputincios.Asa ca si noi femeile gresim, barbatii sunt mai sensibili, ca ei dau, noi primim si trebuie sa ne purtam mai fin cu ei.Mai ganditi si voi care sunt cauzele in care un barbat chiuleste din pat, nu neaparat ca are amanta, sau altceva.Mai ales daca are o varsta, omul trebuie mangaiat, pupa, sa vorbesti mieros cu el, ca daca-l izbesti si din start refuzi se raceste repede, si nu-i in folosu vostru.Si din aceasta cauza se duce la alta si nu-i bine.Vreau o parere despre acest subiect.

    2
    0

  • mariela pe 8 Oct 2012, 20:47
    e o prostie sa nu tii la tineretea ta

    inteleg barbat mai matur da de la 13 ani diferenta e aiurea. Si mie mi s-a propus o relatie cu un barbat de 53 de ani find mai mare cu destul decat tine, 38 de ani. Sincer nu mi-a convenit defel, nu am simtit nimic pentru aceea persoana chiar poate da am simtit ceva dar sigur a fost repulsie. Hai sa fim seriosi si unul tanar si unul in varsta inseala cand se invecheste sita mai ales daca permanent are femei tinerele dornice de aventuri amoroase chiar daca ei au pieile lasate. Toate lucrurile se fac la vremea si cu persoane mai potrivite. Da puteai sa te mariti cu el dar sa faci si copii. Copii au nevoie de tata peste 20 de ani o sa fie oale si ulcele si da traim intr-o lume materialista, ei au nevoie de sprijin pana prind cu adevarat aripi, unde o sa fie tatal atunci. Nu vreau sa te judec, sa nu o iei in nume de rau dr mai bine singura decat cu asa ceva - un bunic. Sunt rare cazurile cand un barbat poate fi tata cu adevarat pentru copiii care nu sunt ai lui mai ales daca este si tanar si isi doreste proprii lui copii.

    2
    0

  • alina pe 5 Oct 2012, 18:53
    pfff

    chiar nu am inteles niciodata persoanele care sta atata timp fara sex... eu sunt cu mult mult mai tanara decat tine si iubitul meu e mai mare cu 12 ani ca mine.. sunt in zodia scorpion si pot sa spun ca ador sa fac dragoste... si inebunesc daca trec doua zile fara nimik... lui ia scazut putin ca sa zic asa apetitul sexual si se intampla sa mai stam si fara din cauza stresului si alte alea si cate 3-4 zile insa nu mai mult...as inebuni daca ar trece ani ca tine... i noi suntem luati de 4 ani ...dar nu sa intamplat sa treaca atata tmp niciodata.. kiar ar fi bine sa va despartiti..

    1
    6

  • sandra pe 17 Sep 2012, 13:56
    pentru roni

    Ce tot cautati in coarne unui curvar ahtiat dupa cruditati, probabil un pseudopedofil?! Zeci de indivizi ca asta parasesc femei aflate la menopauza fara niciun regret, pentru fufe de 25 de ani(motivand ca au dreptul la fericire). Femei care li s-au daruit, le-au facut si crescut copii, i-au ingrijit, spalat, calcat etc., care s-au babit dedicandu-li-se si care nu mai au nicio sansa de refacere a vietii dupa divort, pentru ca...nu-i asa? Dupa menopauza femeia nu mai are cautare, devine un fel de barbat sau de ...nimic. Eu nu o critic pe doamna in cauza, dar ii deschid ochii cu realism. E bine sa-si faca mea culpa, desi la 20 de ani suntem atat de cretine ca n-avem nicio vina. Si inca ceva: dragostea are varsta, va asigur! E timpul sa renuntam la cliseu si sa invatam fetele sa discearna. Va asigur ca n-am vazut vreodata de o fata de 20 bogata, indragostita de un mos sarman de 50. o astfel de dragoste e totdeauna cu o inalta pozitie sociala a barbatului. Si atunci, unde e dragostea?

    8
    3

  • george pe 12 Sep 2012, 16:54
    daca vrei...

    daca vrei....vb pe ym.....george_7273

    2
    2

  • mary pe 10 Sep 2012, 23:13
    VIRSTA ???!!!!!!!!!!!!!!! NU CONTEAZA ! CREDE-MA .

    AM UN PRIETEN DIN 2004. EU AM ACUM 48,EL ARE ACUM 82 !!! IL IUBESC MULT SI EL PE MINE. INCREDIBIL CE ITI SCRIU AICI, DAR CREDE-MA CA FACEM SEX, SI MA SIMT FFF. BINE CU EL ALATURI DE MINE . MA BUCUR CA SUNT IUBITA SI IL VOI IUBII PINA LA MOARTE. NU-MI LIPSESTE VIATA SEXUALA DELOC. MA SIMT MAI BINE CU EL DECIT CIND ERAM CU SOTUL MEU DE ACEEASI VIRSTA CU MINE !!!!! SUNT O FEMEIE SATISFACUTA DIN PUNCT DE VEDERE SEXUAL. STIU CA E GREU DE CREZUT, PENTRU MULTI, DAR ACESTA ESTE ADEVARUL. SUNT MULTUMITA DE EL SI IL VOI IUBII CIT TRAIESC

    5
    7

  • tina pe 10 Sep 2012, 17:53
    mda

    la inceput erai innebunita poate dupa banii lui,sau casa lui,,,o pustoaica de douazeci si ceva de ani...acum nu-ti place ca e batran...vai de capul vostru...sunt atatia baieti tineri,care va puteti casaotri sa aveti o familie copii,satisfacere...si sa muncitii pentru a avea cu ce va intretine...nu sa staiti in fata mosnegilor sa va invartiti fundul prin fata lor...penibil

    12
    9

  • unu pe 10 Sep 2012, 14:54
    pai

    trebuia sa te gandesty cand te ai casatorit cu el,de facut copii se fac acum in toate felurile dar nu s-a gasit inca secretul tineretii vesnice,era deja batran de cind l-ai luat acum de ce te plangi?????

    12
    2

  • A DEVENIT BRUSC REALIST pe 9 Sep 2012, 23:21
    A devenit brusc realist si incearca o despartire usoara pentru tine de-aia a renuntat de tot la tandrete (tandretea nu are legatura cu erectia)

    Inca tine la tine si la copii..dar stie ca tu vei cauta dragostea in bratele unui barbat mai tanar decat el; de aceea nu vrea sa mai discute nimic. Nu mai e NIMIC de facut si el stie asta, doar ca nu are o solutie, cand o va avea ...va vorbi.

    5
    3

  • Roni pe 9 Sep 2012, 22:14
    Cu sotul sintem la virsta de 50 de ani si am trecut si noi prin asa experienta. Insa am invatat multe, pentru a fi mai bine... si inca mai am de invatat.

    Eu cred ca se exagereaza putin cu criticile privind virsta. Cind te indragostesti, atunci nu tii cont de asa ceva. Iubesti si esti in stare sa faci orice pentru cel care il iubesti. Iar ce tine de tinara sotie, intradevar e o situatie dificila. Dar trebuie sa constientizam ca aproape majoritatea barbatilor trec prin asa numita "menopauza a barbatilor" intre virsta de 40-55ani. Si asta se intimpla din cauza scaderii nivelului de testosteron din organizm. Aceasta substanta contribuie nu doar la buna functionare a organelor genetale, dar si a intregului corp. Astefel el devine mai sensibil la diferite boli, imbatrineste mai repede, apar probleme a caderii parului, nu mai este in o forma fizica atit de buna. Cu alte cuvinte trecerea anilor si imbatrinirea este mult mai vizibila in aceasta perioada. Insa toate astea adesea ii afecteaza considerabil din punct de vedere psihologic. Nu se mai vad barbatii de mai inainte, nu mai au incredere atit de mare in ei, au impresia ca nu mai sint buni de nimic, mai ales daca capacitatile sexuale scad. Chiar daca problemele la nivel fiziologic nu sint atit de serioase, ba din contra, pai la nivel psihologoc nu stau lucrurile chiar asa de simplu. Astefel incit ajung intradevar din cauza stresului cauzat de ginduri de disperare si anxietate, sa sufere destul de mult si sa faca si pe ceilalti, mai ales sotia, sa sufere. Sfatul meu e nu doar pentru aceasta femee tinara cu 30 de ani decit sotul ei, ci pentr toate, pentru ca stiu ca unele femei au un apetit sexual destul de mare chiar anume dupa 40 de ani. Deci sfatul este, sa va deschideti lui, sa spuneti ce simtiti ( spuneti pe nume emotiilor, nu faceti acuzatii si invinuiri), dar daca il iubiti sa ii spuneti ca il iubiti si ca sinteti dispusa la orice, numai ca sa mearga lucrurile mai bine. Sa fiti si mai tandre decit maiinainte, sa ii aratati ca il sustineti si il iubiti. Sa ii aratati ca il intelegeti. Ascultatil, nu sariti indata cu concluzii si sfaturi. El are nevoie anume de asta. Daca puneti si mai mult tensiune asupra lucrurilor care nu va aranjeaza si cit de mult el va face sa suferiti, pai sa stiti ca faceti si mai mult rau, pentru ca el anume din cauza asta si sufera. Insa adesea se intimpla ca in cazul anumitui conflict, fiecare devine intr-un fel oarecare mai egoist si se gindeste astefel ca ex: "el/ea trebuie sa isi dea seama ca eu sufer". Si uite asa stau ambii si astepta sa faca primul pas celalalt, crezind ca celalt ar trebui sa il inteleagata. Insa nimeni nu citeste gindurile asa usor. E nevoie de comunicare deschisa, e nevoie sa ii spui, ca sa intelaga. Iar daca inca iti mai iubesti mult sotul si tii la familie atunci cred ca ar fi frumos si destept din partea ta sa faci mai intii tu pasi pentru a rezolva situatia mai dificila in care sinteti, fara sa astepti sa se agraveze si mai mult.Ar mai fi perfect sa mergeti la psiholog, dar sa nu fugiti si sa va lasati dezamagiti din prima sau a doua sedinta. E nevoie de citeva cel putin. Daca nu prea e deacord sa mergeti la psiholog, gasiti voi o cale de al convinge. Si daca mergeti la psiholog, sa nu va asteptati ca psihologul sa gaseasca problema doar in el. Succes voua si numai bine...

    8
    2

  • I. pe 9 Sep 2012, 18:09
    Revigorarea impulsului sexual

    Daca spui ca problemele au inceput cu acea interventie chirurgicala, si ca, probabil, pe plan psihologic a fost afectat mai mult decat ar fi trebuit, atunci poate ca ar avea nevoie de o revigorare a impulsului sexual, ceva care sa ii redea increderea in el si care sa ii imbunatateasca starea generala...Ii recomand sotului tau(din proprie experienta) TIANLI Natural Potent,este un produs 100%natural si pe mine m-a ajutat extraordinar de mult d.p.d.v psihic. {...acum vreo 5 ani, fara nicio explicatie, nu mai eram capabil sa fiu cu prietena mea d.p.d.v sexual...am mers la diferiti medici, care mi-au spus ca sunt complet sanatos, problema mea fiind de natura psihologica...atunci m-am documentat f mult si am descoperit acest produs...l-am folosit, si imediat dupa prima fiola eram cel de dinainte...nu mi-a venit sa cred cat este de bun acest produs si cat de mult m-a ajutat).

    2
    0

  • Oli Rusu pe 9 Sep 2012, 18:04
    arata-i articolul

    Nu ii spune nimic. Doar da-i sa citeasca articolul si roaga-l sa citeasca si raspunsurile. La sfarsit spui "Nu vreau să-mi distrug familia, dar în acelaşi timp nici nu vreau să mă îngrop în acest cavou de la vârsta asta." Familia ta e cam distrusa, si vrei, nu vrei, esti ingropata in cavou. Depinde de tine daca vrei sa iesi. Mult noroc si lumina in ganduri.

    8
    1

  • Anca pe 9 Sep 2012, 18:02
    Ori ramai cu el ori il lasi

    Zic asta asa, la rece, adica ori ramai cu el, il ingrijesti, fara sex (mai ales daca e un tata bun) ori te duci frumos si divortezi. Nu imi pot imagina cum puteti rezista fara sex chiar si saptamani intregi, daramite ani? Eu simt ca ma urc pe pereti de chef si de nervi daca trec mai mult de 2 sapt fara sex. Si sa stiti ca si eu am un sot cu 20 de ani mai mare decat mine, dar lipsa sexului e din cauza mea, a oboselii si a faptului ca avem un copil ce nu adoarme fara mine si deci adorm si eu langa el. Sotul meu e la fel de viril ca unul de varsta mea, asa ca nu ma plang, daca ar fi dupa el, am face sex 6 zile din 7. Oricum, ideea e ca exista cateva variante: divortati, il inseli sau iti achizitionezi un vibrator, fara nici o rusine! Esti inca tanara si sexul e o parte foarte importanta din viata ta. Fa bine si spune-i ca ai cateva variante bune de pus in practica daca nu faceti sex sau macar sa iti ofere un raspuns plauzibil pt refuzul sexului. Iar cucoanele care afirma idiotenii, cum ca ai "incalcat o lege ANCESTRALA casatorindu-te cu unul asa batran", sa afle ca dragostea nu are varsta si nici limita de varsta. Asta nu mi se pare un lucru pt care sa umbli cu capul plecat sau sa te caiesti toata viata, Dumnezeule! Multa bafta si o decizie pentru binele tau!

    12
    3

  • maria pe 9 Sep 2012, 14:37
    lipsa de maturitate

    A fost un risc pe care tu trebuia sa ti-l asumi inca de la inceput! Cum sa te casatoresti la 24 de ani cu un barbat de 50 si ceva de ani? Sunt unele femei care cunosc maturitatea sexuala dupa 30 de ani...ar fi trebuit sa te gandesti si la asta. Iuibire, pasiune poate au fost la inceput, pentru mine sunt de neconceput...nu te judec dar stii ca omul ce isi face cu mana lui e intr un final lucru manual...asta daca mai alegi sa rmamai cu el ;) succces iti doresc!

    12
    3

  • rick pe 9 Sep 2012, 13:06
    ha haha

    simplu: joaca in continuare rolul de nevasta tanara care are grija de gospodaria lui etc etc si gaseste ti un amant. ai grija sa fie discret si sa nu iti faca probleme.

    15
    4

  • sandra pe 9 Sep 2012, 11:20
    umanistii astia!

    Si inca ceva: ce traiesti tu acum e pedeapsa de a fi despartit o casa(sau de a te fi infiltrat intr-un sistem de pseudofamilie - foste sotii, copii din ambele casatorii anterioare - (nici nu banuiesti ce suferinte ai provocat acestora facand noi copii, scazand pensiile alimentare, scazand grija lui pentru primii trei), dar si de a incalca o lege ancestrala casatorindu-te cu unul atat de batran.

    8
    13

  • sandra pe 9 Sep 2012, 11:13
    cruditati

    Secretul este ca ii trebuie o femeie mai tanara , pe bune! Vorbesc din experienta. Organul lui s-a obisnuit cu cruditatile. Daca ii pui in asternut o fata de 18 ani, rezolvi problemele. Dar s-ar putea sa plece cu ea. Recunoaste ca si cu tine a plecat din asternutul penultimei neveste. Si din acelasi motiv, pe care din sfanta prostie nu-l stiai atunci. Sfat realist: pleaca tu, inainte de a pleca el cu vreo bunaciune de 18 ani.

    13
    10

  • marimar pe 9 Sep 2012, 10:38
    adevaratul obstacol e negarea varstei

    cred ca nu constientizezi varsta lui..zici ca nu o arata..dar o are..si speri sa si revina cum era cand l ai cunoscut...dar nu se poate..de acum anii vor fi povara de infruntat..cum de nu esti constienta de asta??e batran..si din zi in zi devine si mai batran!!!...sper sa nu jignesc pe nimeni care are varsta asta...dar recunoasteti..sa ai alaturi o femeie cu 30 de ani mai mica e o adevarata provocare!!!...fiecare lucru i si are varsta lui..si timpul lui...

    16
    4

  • Victoria pe 9 Sep 2012, 02:46
    te inteleg, dar sfaturi nu prea pot sa iti dau nici eu...

    Da te inleg foarte bine. Cred ca cu timpul vei vedea ce ai de facut. La tine e diferenta de 30 de ani si in asa cazuri din pacate multe femei patesc care trec prin situatia ta. La fel cum noi femeile aveam menopauza, care ne streseaza foarte mult, asa si ei au o perioada in care la fel sufera, mai ales psiholgogic. Este considerata ca o trecere psihologica de la virsta a 2 la virsta a 3. Sau mai bine zis o frica ca deja nu mai este bun de nimic. Iar asta cauzeaza intradevar mult stres. La mine nu stiu daca e mai diferit. Sotul meu are doar 33 de ani, eu sint mai tinara decit el cu 8 ani. Si ce crezi, la fel avem probleme ce tine de relatii sexuale. De tandrete in schimb nu duc lipsa. Insa sex practic refuza. Avem si noi aproape un an decit nu am mai avut relatii. La fel da vina pe stres, de cite ori am incercat sa vorbim deschis. De inselat nu ma inseala, sint sigura. Copii inca nu avem, chiar daca deja trecem pe al 4 an de casatorie. De fapt cred ca inca nici nu sint pregatita acum pentru copii. Cu toate ca imi doresc foarte mult sa am cel putin 3. Daca sincer nici nu prea stiu la ce o sa mearga toate astea. Eu la fel duc dorul unei partide de sex, insa totusi ne intelegem foarte bine si nu duc lipsa de afectiune. Insa doar afectiune, nu si sex.

    8
    3

  • a pe 8 Sep 2012, 23:45
    hmm

    o fi intrand omul la andropauza si astea sunt simptomele..

    11
    2

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod