Poveste adevărată: "Soțul meu îmi supraveghează emailurile și telefoanele"

Suntem amândoi la al doilea mariaj și probabil că e firesc să fim mai bănuitori. Amândoi am fost înșelați și am suferit. Totuși am trecut peste asta și am considerat că oamenii merită încrederea mea, mai ales bărbații, așa că am mai făcut o dată pasul ăsta pe care, la divorț, credeam că nu-l voi mai face în veci. Acum, de mai bine de un an de când suntem căsătoriți oficial (am avut o relație de doi ani înainte, fără să fim căsătoriți), simt că a fost o greșeală și că n-ar fi trebuit s-o fac. Mă simt controlată, încorsetată într-o formă de mariaj cum nu credeam că mai există în acest secol și nu știu cum să fac să ies din ea cât mai onorabil. Soțul meu îmi urmărește și-mi cunoaște practic toate mișcările pe care le fac pe Internet sau pe telefon.

El e IT-ist și nu e mare lucru pentru el să instaleze programe de monitorizare  pe laptopul pe care-l folosesc. N-am știut asta și nici el nu mi-a confirmat vreodată, însă sunt atât de multe coincidențe și lucruri stranii care se petrec în cuplul nostru de la o vreme încât numai asta trebuie să fie explicația. Sunt discuții pe care nu le-am purtat cu el, ci cu prieteni, online, și pe care el le știe cumva, și s-a dat de gol fără să vrea că le știe. Apoi știe permanent unde mă aflu și ce program am, deși nu-l anunț întotdeauna.

Știe cu cine am vorbit la telefon și când.

L-am confruntat cu întrebările astea în urmă cu câteva luni, dar nu a recunoscut. Însă de atunci, straniu lucru, nu se mai ascunde, e ca și când am fi avut o discuție despre asta și am fi convenit împreună că eu sunt de acord cu practica asta. Dar nu sunt. I-am și spus că nu fac nimic rău, nu-l înșel, nici nu-mi trece prin cap că voi face asta după ce am suferit atâta fiind înșelată, însă consider că fiecare om trebuie să aibă un minim de privacy chiar și într-o căsnicie. Fiecare avem dreptul la intimitatea noastră, la gândurile și spațiul nostru personal chiar dacă suntem jumătățile aceluiași întreg.

Sunt șocată de atitudinea lui și de controlul draconic la care mă supune și nu sunt capabilă să iau o decizie fermă care să mă scoată din acest cerc vicios.

Am ajuns să scriu acest email de la un Internet café și chiar și așa mi se pare că el ar putea afla și asta. Oare am ajuns paranoică?

De fapt știu de ce mi-e teamă mai exact. Mi-e teamă că un astfel de om, care a recurs la un astfel de control asupra mea, este de fapt bolnav și dacă ar află că vreau să divorțez ar putea să recurgă la gesturi și mai dubioase. Mă tem să contactez un avocat și să-l rog să se ocupe de divorț.  

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro.