Prin urmare, mi-am acceptat viaţa aşa cum e, de dragul lui. Am jurat acum zece ani să fim împreună până ce moartea ne va despărţi, şi eu cred în jurămintele făcute. Totuşi, pe măsură ce înaintăm în vârstă, lipsa unui copil, pe mine cel puțin mă afectează, chiar dacă relația mea cu Viorel este una foarte bună în rest. Când am aflat că nu putem avea copii aveam 25 de ani. Acum am trecut pragul de 30 împreună, dar ne desparte cealaltă femeie care s-a insinuat în viaţa noastră, împreună cu copilul lor.
Da, de vreo cinci ani Viorel are o amantă. N-am aflat decât în urmă cu doi, când ea a născut o fetiţă. Atunci el a venit acasă transfigurat de fericire, cum nu-l mai văzusem aproape niciodată (poate la nunta noastră, dar nu sunt sigură că e vorba despre acelaşi gen de fericire). Şi acest moment de fericire pentru el a fost momentul şoc pentru mine. În fapt, a fost un moment de slăbiciune pentru amândoi: el nu mi-ar fi spus probabil niciodată că e încurcat cu alta dacă nu ar fi fost emoţionat de copil. Eu am avut atunci impulsul pe care l-am regretat, de a-i cere să plece din casa noastră. A plecat pentru câteva zile, dar s-a întors. Mi-a spus că a dormit la un prieten comun şi că a reflectat la situaţie. Că nu putea să dea cu piciorul vieţii noastre, dar că acum, fiind la mijloc şi un copil, nu o va putea abandona nici pe ea. Practic mi-a cerut să accept poligamia.
În acele zile, cât am stat despărţiţi, şi eu mă rugam să se deschidă uşa şi să se întoarcă la mine. Cu orice preţ. Mi-era groază că-l voi pierde, dar şi teamă că viaţa mea n-ar fi decât o continuă otravă, dacă se va întoarce. Cu gândul că el va fi cu ea şi cu copilul lor, atunci când va pleca de lângă mine. Odată ce eşti înşelată, chiar şi o singură dată, nu vei mai fi sigură pe tine şi pe relaţia cu acel bărbat niciodată.
Ne-am împăcat, totuşi, fără să facem promisiuni. Ar fi fost inutil să-i cer să renunţe la relaţia cu ea, atâta vreme cât el mi-a spus că vrea să se implice în viaţa copilului.
Cu aceste limite am acceptat până la urmă să-l împart pe Viorel cu cealaltă femeie şi cu copilul ei.
Lucrurile aveau să se complice din momentul în care şi ea a aflat că eu ştiu, şi nu s-a mai sfiit să-l sune, şi în momentele în care, teoretic, el trebuia să-mi aparţină. Sub pretexul diverselor nevoi pentru copil, şi profitând de slăbiciunea lui pentru asta, serile noastre se întrerupeau de multe ori în primele luni de viaţă a fiicei soţului meu: ba pentru colici, ba pentru că s-au terminat pampersii, laptele sau că avea temperatură.
La început Viorel se simţea uşor stingherit faţă de mine, pentru că evident înţelegeam unde se duce. Apoi lucrurile au intrat în rutină şi nici măcar nu s-a mai sfiit. Era de la sine înţeles că trebuia să meargă cu ea la medic, că trebuia să o ajute să facă piaţa şi tot felul de lucruri casnice.
În toată povestea asta am avut de partea mea, deşi nu am judecat niciodată lucrurile în maniera asta, şi pe mama, şi pe soacra mea. Ambele femei m-au susţinut, deşi la un moment dat credeam că mama lui avea să "trădeze" cauza de dragul primei ei nepoţele. N-a fost aşa. Ambele mame au încercat să-l determine pe Viorel să aleagă mai clar casa în care va rămâne. Din păcate el nu s-a decis nici acum. Teoretic, spune că nu vrea să renunţe la căsnicia noastră, dar câteodată şi eu mă întreb, de ce? Până la urmă, privind lucrurile din perspectiva normalităţii, cea care ar trebui să facă un pas într-o parte aş fi eu, şi să-i las pe ei să formeze o familie adevărată, nu? Aşa mi-a spus o prietenă. Că până la urmă asta ar fi rezolvarea. Aş fi mai liniştită, n-aş mai suferi.
Mi-e greu, mă doare sufletul numai la gândul că aş putea să trăiesc fără el. Dar dacă totuşi asta e soluţia? Mă gândesc cum va fi când copilul va creşte şi eventual Viorel va dori să ne şi cunoaştem. Ce-i va spune? Ce-i voi spune eu fiicei lui? De ce sunt eu soţia tatălui ei şi nu mama ei? Ce vină are copilul ăla pentru păcatele noastre?
Nota redacţiei. Această este o poveste de viațîă. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redacţie@eva.ro.