Am 40 de ani şi am ajuns să cred că nu voi înţelege niciodată femeile. Ştiu că e un deziderat la care majoritatea bărbaţilor a renunţat, dar până acum ceva timp mă legănam cu gândul că e până la urmă o frivolitate, atâta vreme cât ai găsit – sau cel puţin crezi – o femeie cu care să te înţelegi şi cu care să întemeiezi o familie.
Constat, însă, că pe măsură ce îmbătrânim, soţia mea devine tot mai pretenţioasă. Acum când am ajuns la un nivel financiar pe care mulţi îl doresc, avem tot ce ne trebuie din punct de vedere material, ea zice că se simte neglijată şi că toţi banii pe care-i avem nu contează în lipsa căldurii sufleteşti. Mai exact îmi reproşează că m-am transformat într-o maşină de făcut bani care nu mai ştie să iubească. Că sunt rece, veşnic preocupat de altceva şi că nu-i acord atenţie.
Dragelor, vă întreb şi pe voi: credeţi că banii se obţin stând toată ziua în fundul vostru şi acordându-vă atenţie? Când vă doriţi concedii spectaculoase, excursii, bijuterii, maşini, case, trebuie să fiţi conştiente că toate astea se obţin muncind.
Noi am avut parte de perioada noastră romantică, în care amândoi eram tineri, săraci şi visători. Apoi ea a rămas gravidă şi şi-a sacrificat cariera pentru familie şi copii. Eu am simţit nevoia să compensez, aşa că m-am avântat cu toate forţele într-un job care îţi poate oferi şi multe satisfacţii materiale – ceea ce este cazul meu – dar te răpeşte din familie. Aşadar, avem parte acum de ceea ce ne-am dorit când eram studenţi. Ne permitem cam orice, tot ce ne limitează este timpul. Foarte rar ajungem să petrecem un concediu cap-coadă în patru, ca familie – avem doi copii acum – de cele mai multe ori ea este silită să meargă singură cu copiii în concedii sau excursii, pentru că pe mine mă cheamă datoria.
De aici izbucnesc întotdeauna certurile noastre. Şi sunt destul de dese în ultima vreme. Ea consideră că eu m-am căsătorit cu job-ul, şi că am abandonat-o pe ea şi pe copii. Eu îi spun că asta îi oferă banii necesari ca să nu simtă nicio lipsă. Ea spune că nu pot să-i cumpăr cu bani, că timpul pe care nu-l petrec cu ei nu poate fi nici recuperat, nici cumpărat.
Bun, şi atunci ce să fac, să renunţ şi să facem foamea toţi patru, atunci ar fi mai bine? Ea nu are un răspuns pentru asta. Voi aveţi?
Știu că e simplu să spui că în viaţă trebuie găsit un echilibru, dar în realitate nu există aşa ceva. Nu poţi să ai întotdeauna tot ce vrei. Dacă mâine aş renunţa la ce fac acum şi mi-aş găsi alt job, cu mai mult timp liber şi mai puţini bani, i-aş pune pe toţi trei în situaţia de a nu mai beneficia de condiţiile cu care i-am obişnuit: soţia mea nu va mai avea abonamentele la clubul de lux la care merge, nu va mai avea posibilitatea de a fi servită de o menajeră, nu va mai putea merge în orice loc al lumii la care râvneşte; copiii nu vor mai merge la şcoala şi la grădiniţa particulară la care sunt acum, nu vor mai putea să aibă gadget-urile pe care nu şi le permit alţi copii acum. Sunt sigur că niciunii dintre ei nu ar schimba stilul ăsta de viaţă cu posibilitatea de a avea un tată full time, care le va spune de fiecare dată: nu ne permitem să facem cutare lucru, pentru că e prea scump.
Deci, dragi femei, e drept că omul niciodată nu e mulţumit cu ce are, iar voi, doamnele, sunteţi cele mai pretenţioase dintre oameni, dar gândiţi-vă un pic înainte de a face nazuri şi prioritizaţi-vă viaţa: dragostea pe burta goală nu ţine. De asta toate vă doriţi un bărbat cu bani. Iar banii costă.
Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro.