Fostul meu soţ făcea un titlu de glorie din fidelitatea lui. Fuseseră câteva ocazii în care discutasem despre diverse cupluri care s-au înşelat şi el mă asigura că el niciodată n-ar putea, bla, bla. Asta a fost în primii cinci ani de căsnicie.
Când am împlinit eu 30 de ani el m-a întrebat ce mi-aş dori să primesc, pentru că după ce eşti împreună cu un om un cincinal i-ai cam făcut toate cadourile posibile. Sunt atâtea aniversări, onomastice, Paşte, Crăciun, mărţişor, Dragobete etc. Eu i-am zis în glumă că mi-aş dori un vibrator, dar substratul era destul de serios. Pentru că sincer simţeam nevoia de condimentare a situaţiei din dormitor, care trena de mai bine de un an.
Nu că nu făceam sex - făceam destul de rar oricum - dar devenise ca un soi de spălat pe dinţi, parcă o făceam aşa profilactic. Mie una, recunosc, îmi place sexul, şi până la acel moment îi fusesem fidelă lui. Nu ştiu de ce, poate pentru că nu se ivise ocazia. Nu-mi pusesem niciodată de fapt întrebarea dacă aş fi sau nu fidelă din principiu, pentru că eu consider că nu poţi spune niciodată niciodată....
La răspunsul cu vibratorul nu se aştepta, aşa că a cam rămas cu gura căscată. Apoi au început nişte apropouri destul de transparente, despre eventualitatea – deloc credibilă pentru el – ca să nu mai fiu satisfăcută în pat, dar cum, dar vai? I-am spus că nu se pune aşa problema, că în pat ne putem juca şi cu diverse ustensile menite să sporească plăcerea amândurora etc. N-am prea avut succes, pentru că el considera că un vibrator este o concurenţă pentru el, nicidecum un plus de plăcere pentru mine. Prin urmare am lăsat baltă subiectul. Nu ştiam atunci ce ar fi zis dacă i-aş fi cerut un sex în 3 de ziua mea. Drept să spun nici nu-mi amintesc exact ce cadou mi-a luat până la ură, oricum cred că s-a ferit cât a putut de orice simbol falic.
Apoi s-a întâmplat să cunosc într-o împrejurare oarecare un tip foarte interesant. Cu zece ani mai mare decât mine, un tip erudit, cu care mi-a făcut plăcere să vorbesc şi să petrec timpul. Din ce în ce mai mult. Admit că din start am fost atrasă de el sexual. Are un şarm şi o virilitate incredibile. În plus sexul cu el mi-a arătat tot ce lipsea în anii ăştia. Aşa că da, recunosc, am început să-mi înşel soţul. Ştiu, o să sare toate virtuoasele de pe aici cu gura, că sunt o curvă şi tot aşa. N-o să mă obosesc să răspund, pentru că nu consider că e treaba nimănui să judece pe altul, câtă vreme nu ajunge în locul lui. Aş vrea să văd şi eu femeia aia care va refuza un bărbat atrăgător atunci când acasă ciorba e călâie.
Desigur, se poate pune problema de ce nu am divorţat atunci? Nu am un răspuns. Pur şi simplu nu consideram că făceam ceva rău, şi nici nu voiam să-i stric cumva viaţa soţului. În afară de plictiseala din dormitor, viaţa noastră în comun nu mă deranja cu nimic.
În fine, cu acest bărbat, cu care am o relaţie extraconjugală de aproape un an am ajuns şi într-un club de swing. Era pentru prima dată în viaţa mea când vedeam oameni atât de deschişi la minte, prin urmare m-am simţit cumva acasă. Nu s-a întâmplat o singură dată. Am luat-o la început cu un sex în trei, care mi s-a părut fabulos. Apoi am mers într-un week-end cu încă un cuplu şi a fost la fel de neaşteptat.
În mijlocul acestei furtuni de senzaţii pe care o trăiam i-am propus şi soţului să facem sex cu încă cineva. M-a privit ca pe o ciumată şi singurul lucru pe care l-a repetat aproape obsesiv în discuţia aia a fost să-i spun de unde mi-a venit ideea asta? Evident dacă ar fi acceptat i-aş fi propus s-o facem cu amantul meu, care n-ar fi avut nicio problemă cu asta, dar am lăsat-o baltă, la fel ca şi cu vibratorul, şi m-am resemnat. Însă de la discuţia asta ne-am cam răcit.
Întâlnirea şocantă cu el a avut loc la nici două luni după discuţia cu pricina, când am mers la o petrecere cu swingeri într-un club. Am fost şocaţi de fapt amândoi, pentru că fiecare ştia că celălalt e plecat din oraş cu job-ul. A fost ca în filmele cu proşti. Evident că s-a dus dracu şi plăcerea şi seara. El susţine că a mers acolo ca să vadă despre ce e vorba şi de ce vreau eu asta. Evident o minciună sfruntată. Dacă ar fi vrut să vadă ar fi acceptat să o facem împreună, aşa cum i-am sugerat. Tot insista că a fost o tâmpenie şi că nu trebuie să ne despărţim.
N-am de unde să ştiu, evident, dacă o făcea cu mult înaintea mea sau nu, dar pentru mine a fost suficient ca să-mi dau seama că mă minţea. Desigur că şi eu l-am minţit, dar cumva am încercat mereu să-i dau semnale că ceva nu funcţionează la noi, şi să-i propun alternative. El a preferat tot timpul să ascundă gunoiul sub preş şi să se prefacă că totul e ok. După nişte discuţii interminabile şi destul de neplăcute am decis să divorţăm la notar şi să încheiem un capitol în care de fapt nimeni nu ştie cât de sincer a fost celălalt. Ştiu că sună ciudat, iar în mintea unora swing-ul e ... lucrarea diavolului, dar eu una prefer o relaţie deschisă ca asta, la vedere, decât un înşelat sordid pe ascuns.
Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro.
© Copyright:
Poveste adevărată: "Mi-am pierdut soţul la o petrecere de swingeri"
Fostul meu soţ făcea un titlu de glorie din fidelitatea lui. Fuseseră câteva ocazii în care discutasem despre diverse cupluri care s-au înşelat şi el mă asigura că el niciodată n-ar putea, bla, bla. Asta a fost în primii cinci ani de căsnicie.
Comentarii (18)
Bineinteles ca sunt de partea ei pentru ca nu cred in nici un caz ca el, sotul fidel si conservator, mergea pentru prima data intr-un astfel de loc. Am o cunostinta care nu face cu sotia lui nici macar sex oral pentru ca "doar curvele fac asta !" In realitate el merge cu prostituate pentru sex oral si alte perversiuni in timp ce ea ........"il asteapta". Decat sa inseli in halul asta mai bine faci ceva impreuna. Aceasta este parerea mea si nu am pretentia ca este adevarul absolut
problema e la tine.esti casatorita cu cineva si vrei sex in trei?:)) nu te casatori atunci.cand iubesti pe cineva nu te poti imagina cu altcineva, nu ma mir ca nu a vrut.si ce e asa imposibils a mearga sa vada? poate a fost prea scarbit de tine si de ideea ta stupida in contextul de dragoste
bitch!!!!!!!!!ar zice toti..da daca te pui in locul ei ai intelege de judecat e usor chiar mi-as dori sa vb mai multe cu aceasta femeie!
TU il inselai pe el, la modul cel mai mitocanesc si...te superi...cand el POATE te insela pe tine ? Cuvantul "ipocrizie" iti spune ceva?
Problema voastra a fost ca nu ati stiut sa comunicati. Este clar ca tu, cand ai deschis subiectul "vibrator" i-ai tras lui un semnal de alarma si vroiai sa-i comunici ca ceva este in neregula cu viata voastra sexuala... Pana aici nimic neobisnuit. Bun... ai vazut ca el nu se prinde ( sau nu vrea sa se prinda) trebuia sa incepi sa comunici mai deschis cu el, sa-i spui ce-ti doresti, ce te nemultumeste, cum sa rezolvati problema, etc., nu sa-ti faci un amant, si sa incepi sa faci swing. Crezi ca acele persoane ( swingerii ) sunt niste oameni deschisi la minte ? Nu neg, dar crede-ma, adevarata fericire nu o vei gasi in acele cluburi ( sau cum se numesc ), deoarece dragostea adevarata este mai presus de cea sexuala, care se consuma in cateva zeci de minute, si cu ce ramai ? Cu nimic ! Bineinteles, dupa putin timp vei incepe sa simti dinnou nevoia unei partide de sex, si asa cum obisnuiesti, te vei duce din nou sa practici swing-ul. Acea tensiune se va consuma iar... si vei realiza la un monent dat ca nu ai gasit adevarata fericire, ca te-ai mintit singura !
Indiferent daca esti femeie sau barbat , poti incerca aceste lucruri inainte de a avea o relatie stabila sau o casatorie, incerci sa ti dai seama ce iti place si ce nu sa faci intr-o partida de sex si apoi te inhami la drum,,,asta inseamna sinceritate.
Liberul arbitru are trei componente 1.dreptul de a gandi liber 2.dreptul de a spune 3. dreptul de a face ce vrei Toti indivizii fara exceptie de culoare,sex,inaltime,profesie etc.doresc satisfactii cat mai intense,de lunga durata si obtinuta cat mai usor.DUMNEZEU cu siguranta a reglat liberul arbitru prin cele 10 porunci ,omul trebuie sa aleaga fapte care duc la respectul si ajutorul semenului Toti fara exceptie in existenta noastra am luat decizii gresite care au avut efect toxic in sufletul celor pe care ii iubim parinti,copii,sot sau sotie ,prieteni etc. Din pacate se produc si drame ,pretul alegerii noastre egoiste in cautarea placerii :sex ,droguri,alcool,In aceasta confesiune sa-i spunem ,femeia incearca sa motiveze alegerea ei dand vina pe sot,apoi descrie diferitele nivele in satisfacerea placerii sexuale vibrator,amant,sex party In final isi exprima regretul pierderii sotului ,sigur barbatul care ii oferea statul social si stabilitate Imi permit sa spun cateva pareri personale ANA sa o numesc este imorala pentru ca constient a trecut peste orice norma de bun simt fata de sot si credinta,nu poti iubi pe cineva umilindul,nu poti sa spuiu ca il iubesti pe DUMNEZEU cand cu buna stiinta ii incalci poruncile, Ipocrita prin comportamentul dual fata de sot si amant.Indecenta prin fetisuri si orgii sexuale de tipo sex party.Sotul are toata admiratia mea pentru ca a luat decizia rationala ,iesirea din acest poligon amoros.
in realitate ti-ai pierdut sotul mult mult mai devreme,in momentul in care ai obervat ca raceala dintre voi s-a produs si nu ai cautat metode sa faci ceva sa schimbi situatia ci l-ai acuzat pe el ca ar fi inflexibil la noi metode de a incalzi ciorba.Nu cu vibratoare se incalzeste ciorba ci cu multa dragoste si pasiune,vibratoarele pot participa.Iar draga mea aici nimeni nu te acuza ca ai fi curva ci tu iti faci probleme de parerea altora care deseori este diferita de a ta ceea ce in realitate conteaza nu este ce gandesc altii despre noi ci cat de aspru ne judecam noi propria persoana.Nu am inteles esenta acestui articol este cumva vorba de regret ca ti-ai pierdut sotul,sau marturisire a unei experiente pe care ai acceptato ca atare? Personal deduc din povestea aceasta mai mult o problema de comunicare intre voi decat una de cearceaf si anume el ciorba calduta nu a stiut sa aplece urechea la necesitatile tale,iar tu nu ai gasit o metoda sa ii comunici acestea fara sa ii ranesti barbatia. Iar ceea ce a functionat cativa ani cu eforturi reciproce poate functiona chiar toata viata,deci daca il regreti sti ce sa faci ca sa il ai inapoi. Cat despre swing este o optiune de scurta durata pana te vei plictisi si de aceasta. Mult succes
cred ca nu suntem in masura sa judecam pe nimeni
"'dar eu una prefer o relaţie deschisă ca asta, la vedere, decât un înşelat sordid pe ascuns.'" Cum poti spune asa ceva din moment ce TU ai fost cea care l a inselat???dhaaa!!! Faptul ca ti o ardeai cu altii,nici macar cu altu si nu aveai frustrari interioare te face sa crezi ca aveai o relatie deschisa??come on...:))))))))Puteai sa ii spui in fata ce iti doresti si ce ai de gand sa faci,si atunci macar il lasai sa aleaga intre a intra in joc si a isi vedea de viata lui,singur ori cu altcineva.Parerea mea este ca tu esti obsedata din pct de vedere sexual(si crede-ma...sunt o persoana super deschisa la minte..)Ti s au urcat hormonii la cap la 30 de ani.Daca aveai 20 te mai intelegeam...dar deja de la 30...!Cand vei avea un copil,daca va fi fata,ii vei povestii de aventurile tale nebune?Sau...o vei sustine daca va vrea sa faca la fel?Fratilor daca vreti senzatii tari stati singur,nu va bateti joc de oamenii de langa voi.E mult mai simplu.Vorba lui Catalin...ai sa realizezi peste putinn timp ca nu ai facut fix nimic cu viata ta..ai sa ti o indesti pana la o limita cu tot felul de insi dupa care vei constata ca esti un nimic.ZERO BARAT!
DACA VRETI RELATIE DISCRETA AST UN MESAJ ZI FAINA
dar desteapta mai e fata asta :)) cica sex in 3 cu sotul si cu amantul de ce nu cu sotul si cu o alta fata?? nu cred ca i se mai parea ei asa distractiv sa isi vada sotul calare pe alta :))
Dupa ce ca iti inseli sotul apoi ii reprosezi ca te minte? Asta este culmea ironiei , apogeul ei. Dupa ce te transformi intr-un obiect sexual ai sa stai si sa realizezi ca nu ai facut nimic cu viata ta.
Eu sunt de parere ca ar trebui sa va impacati. Intr-un final v-ati dat seama ca aveti ceva in comun 'swing'. Acum ca ati realizat ce va nemultumeste, nu ar fi frumos sa va mai dati o sansa? Ce rost are sa fii intr-o continua cautare de partener perfect cand viata e asa scurta?! .. La urma urmei tot vei ramane cu cineva, de ce sa nu fie cel cu care ai impartit atata timp patul? Trebuie sa fim realisti, nimic nu este de neiertat atata timp cat faci ceea ce simti. Poate ca adevarul ce l-ati aflat unul despre celalalt va poate apropia mai mult! Iarta si comunica mai mult cu el! Succes!
Din relatari inteleg ca ai incercat sa deschizi, pe foarte departe,un subiect sensibil pentru sotul tau, acesta luand apropourile tale drept o jignire la adresa virilitatii si spontaneitatii lui. Tie iti place diversitatea, iar sotului tau poate ca ii plce dar nu sa te implice pe tine in fanteziile lui sexuale, cred eu. Este ok ca din cand in cand cuplurile sa recurga la astfel de jocuri, dar cu masura. partea cu swingul, nu mi se pare ok tocmai pentu ca implica a avea contact sexual cu necunoscuti care nu stii ce ascund. Si de aici pot aparea problemele, cum ar fi bolile cu transmitere sexuala, sentimentele contradictorii, iluzia unei relatii de vis care la un moment dat poate sa creeze o stare de confuzie in minte si suflet. Atentie ca nu tot ceea ce pare este cu adevarat! Ai vrea ca la un moment dat sa ti se spuna ca esti un obiect cu care s-a jucat? Nu cred, asa ca gandeste-te bine ce vrei, i-a-ti un timp doar pentru tine si analizeaza lucrurile, sfatul meu! Tu faci cum crezi! Eu cred ca acum esti confuza, orbita de noile senzatii pe care le traiesti, dar vezi ca realitatea care va urma poate sa nu fie atat de roz cum este in prezent. Aparentele pot insela, atentie!
nu mai da vina atat de mult ptr relatia esuata pe sotul tau. poate ar trb sa vezi ca si tu esti de vina. nu trebuia sa te mariti cu cineva cu care sa nu te simti implinita sexual asta e una la mana. dar ce sa ma mai obosesc?? nu te fac curva, ca dk te fac pe tine ar trb sa il fac si pe el depravat. pur si simplu, nu v a ti potrivit sexual si a ti facut o greseala fantasstica casatorindu va. acum, chiar nu ai ce sa regreti sau ce sa faci. asta e, ia o ca pe o experienta de viata, dar ai totusi grija cu petrecerile alea sa nu ajungi pe lista oamenilor bolnavi grav. chiar dk sunt eruditi si iti par superiori....acei oameni pot avea sida, hepatite si alte minunatii...asa ca...ai totusi grija de tine...
Poate ca sunt eu putin mai demodata insa nu cred ca iti iubeai sotul cand ai inceput o relatie extraconjugala.Puteai sa divortezi , nu inteleg de ce ai continuat relatia cand e clar ca pe tine te fascineaza sexul recreativ.E destul de clar, nu esti facuta pentru o relatie monogama.Ai grija nu e prea sanatos pentru sanatate sexul cu mai multi parteneri , pe care nici macar nu-i cunosti...
Problemele din intimitate , acea "ciorba calaie" este de fapt , cauza despartirii voastre . De acolo a pornit nemultumirea ta , si e ok, nu e nimic rau in a constientiza , dar mai ales a accepta ideea , ca viata ta sexuala e nesatisfacatoare. In momentul in care ai declansat subiectul "vibrator" , practic, tu ai incercat sa deschizi o discutie despre problema resimtita , adica, ai incercat sa-i atragi atentia asupra faptului ca esti nemultumita in dormitor, si ca esti dispusa sa rezolvati , I m p r e u n a , aceasta situatie. De abia de aici incepe greseala . A lui , ca nu a vrut sa inteleaga , sa accepte ca esti nemultumita , si sa incerce sa vada , ce anume te nemultumeste, ce anume ti-ai dori . A ta , desi pe un fond de nemultumire sexuala , dar si relationala / iar el nu te-a ascultat , p care te vulnerabilizase cumva , este ca te-ai lasat dusa intr-o relatie extraconjugala. Dar , nu te judec , nu am de ce, ai actionat cum ai simtit . Pot sa inteleg si de ce nu ai renuntat la casnicie , este normal , este un statut diferit , care confera unele avantaje . Imaginea femeii divortate , nu este la fel de oanorabila sa zicem , in societate . dar, crede-ma, tot este deasupra femeilor nemaritate niciodata, dupa o anumita varsta - wow...voi starni comentarii rautacioase si voi ingalbeni fete verzi/ vinetii , inacrite de asteptare , dar...nu putem multumi pe toata lumea, nu-i asa..? Pentru a distruge o relatie, e nevoie de doi , la fel si pentru a o pastra . Nu vreau sa fiu partinitoare fata de tine, dar sunt de parere ca a fost decizia lui , sa iti ignore nemultumirea si sa pretinda ca totul e in regula fara sa faca nimic pentru asta . Nu sunt de acord cu afirmatia ta despre faptul ca te insela de mult , bazata pe intalnirea la petrecerea de swingeri . Cred mai degraba varianta curiozitatii....pentru simplul fapt ca ...l-am perceput ca fiind relativ interesat de sex , experimentare, picanterii, extravagante . Cred ca este mai bine pentru amandoi ca v-ati despartit , aveati temperamente diferite , mai devreme sau mai tarziu, tot la asta se ajungea. mai bine mai devreme, cat varsta iti permite sa-ti mai refaci viata , sa te mai poti simti implinita , iubita , fericita. Nu mai privi inapoi , lasa totul in urma , priveste-te pe tine si inainte , spre viitor...!
Posteaza comentariu