Cine trăieşte în Brăila sau Galaţi, imposibil să nu ştie de vreo poveste despre amanţii din celălalt oraş. Fiind aşa de apropiate, oraşele astea sunt ideale pentru adulterini. Locuitorii din Galaţi îşi iau amante în Brăila şi invers. Eu mi-am jurat să nu mă încadrez în această tradiţie, cu atât mai mult cu cât familia mea a avut de suferit de pe urma aventurilor extraconjugale ale tatălui meu. Se pare, însă, că tradiţia şi tentaţia sunt mai puternice decât orice dragoste, aşa că iată-mă, la 30 de ani, încă una pe lista nevestelor de Galaţi, înşelate cu amante de Brăila.
Noi ne-am căsătorit imediat după liceu. Nu am avut ambiţii mai mari de studii, părinţii noştri au lucrat la Sidex, noi am copilărit împreună. Totuşi, nu eram sortiţi, cum s-ar crede. S-a întâmplat ca la balul de absolvire a liceului să stăm mai mult împreună şi să ne privim brusc cu alţi ochi. De atunci a fost ca un carusel, nu ne-am mai despărţit, iar la aproape un an am decis să ne luăm. Am făcut nuntă şi tot tacâmul. Chiar ne iubeam.
O vreme am stat la ai lui, dar după ce a murit tata ne-am mutat în apartament cu mama. Eu n-aveam de lucru, Mihai a găsit ceva la un service auto. Era bucuros că avea maşină – patronul îi dăduse o rablă pe care o meşterise şi o reparase. Ne făceam nevoile cu ea. Apoi a venit copilul, am fost fericiţi şi credeam că asta e viaţa.
Într-o zi la uşa noastră a venit o fată, puţin mai tânără ca mine, întrebând de tata. Mama s-a albit toată când a văzut-o şi a auzit ce voia. Cine nu ştia că tata e mort? Fata aia era fiica lui. Făcută cu una dintre amantele din Brăila. Femeia avusese o aventură cu el în tinereţe, apoi fugise de ruşine în Moldova, unde avea nişte bunici. Şi-a făcut altă viaţă acolo şi când fiica ei a împlinit 18 ani a promis că-i face cunoştinţă cu tatăl ei. N-a mai apucat s-o aducă la uşa lui, că a murit şi ea într-un accident. Fata, cu certificatul de naştere în mână, şi-a căutat tatăl.
Am fost şocată de situaţie. Ştiam că tata umblase şi cu alte femei. Îi surprinsesem de câteva ori în copilărie certându-se, pe el şi pe mama, dar nu fusese niciodată aşa de grav. După ce fata a plecat, tristă că nu-şi va cunoaşte tatăl, mama s-a aşezat pe canapea şi a început să plângă. Îşi plângea soarta. Zicea că acum, la 60 de ani îşi dă seama că nu trebuia să-i îngăduie atâtea tatălui meu. Era prea târziu. Mi-a spus aşa, pe un ton de parcă ar fi ştiut ceva, să am grijă cu Mihai.
Eram în al cincilea an de căsnicie când am simţit că şi Mihai are ceva de ascuns. Începuse să întârzie pe la serviciu, chipurile, şi se îmbrăca mai cochet. Schimba cămaşa zilnic, avea pretenţia să fie călcată şi apretată, iar faptul că eu tot nu aveam serviciu mă făcea responsabilă cu situaţia cămăşilor. Explicaţia oficială a ţinutelor scrobite era că îl avansase patronul, îl făcuse responsabil pe un atelier din service. De parcă sub maşini se băga în cămăşile alea scrobite.
Eu eram însărcinată cu al doilea copil şi n-am dat importanţa cuvenită acestor modificări. Apoi a venit copilul, au fost ceva complicaţii la naştere, apoi problemele inerente după venirea în casă a unui alt membru. Eram deja patru şi banii păreau că nu mai ajung. Noroc cu pensia mamei. La service el câştiga destul de bine, dar începea să nu mai fie suficient. Pe fetiţa cea mare trebuia s-o dăm la grădiniţă. Am decis să mă angajez şi eu. Mama putea să aibă grijă de băiat.
Şi aşa am intrat în câmpul muncii. Lucram la un supermarket de cartier, casieră. Într-o zi am surprins o discuţie între două femei, de vârsta mea, elegante, cochete, care-şi cumpăraseră nişte dulciuri din magazin şi în timp ce le plăteau la casă, una îi povestea celeilalte despre un tip. Că îi place de el, că e amuzant şi că e foart bun la pat. Veniseră amândouă în Galaţi pentru o reparaţie la maşina uneia dintre ele, dar din ce chicoteau ele am înţeles rapid că reparaţia era doar un pretext. Am avut aşa un gând fugar atunci, că aceste două fufe se duc la service-ul unde lucra Mihai. Şi aşa a încolţit în mintea mea ideea că dacă totuşi Mihai, cum e el tânăr, amuzant şi bun la pat – că este – ar putea să fie amantul ideal pentru una din Brăila?
Am început să mă tot gândesc la asta, deşi o voce din subconştient îmi spunea că sunt nebună. Nu aveam nicio dovadă, doar discuţia celor două, surprinsă la casă.
Mihai nu lipsea nopţile, era destul de familist, se purta bine cu copiii, dar ce-i drept petrecea cam mult timp la serviciu. Câteodată şi week-end-urile. Cel puţin aşa zicea, eu nu îl controlasem niciodată. Aşa că am început să-i dau telefoane din când în când, ca să văd dacă şi la ce ore e el la service. Şi am aflat că de multe ori nu era acolo, dar când ajungea acasă spunea că a fost la muncă.
Buba s-a spart într-o zi, acum un an, când un băiat care venea cu marfă la supermarket mi-a spus că i-a văzut maşina lui Mihai în Brăila. Deşi aparent era o afirmaţie nevinovată, pentru mine a echivalat cu un denunţ. Ce să caute el la Brăila? Mă gândeam că vine cu o explicaţie logică, ceva de genul „m-am dus să caut o piesă”, dar el a negat. Că nu era adevărat, nu fusese la Brăila.
Când am decis să-l urmăresc tot pe băiatul cu marfa l-am rugat să mă ducă pe digul dintre Galaţi şi Brăila, ca să-l pândesc. Şi aşa am dat peste amândoi. Tipa cochetă şi coafată, care îl considera bun la pat, îl săruta pasional pe Mihai al meu pe dig, lângă Dunăre. M-am înfipt în părul ei coafat şi era s-o snopesc în bătaie dacă nu ne despărţea Mihai. Eram mai solidă ca mironosiţa, şi ea oricum fusese luată prin surprindere de atacul meu. După ce n-a mai ţipat, a început să-l pălmuiască pe Mihai, întrebându-l de ce a înşelat-o. Cum, pe ea o înşelase? Pe mine mă înşelase, şi pe copiii noştri.
Femeia a început apoi să strige că el i-a spus că e în pragul divorţului, că nu are copii, şi că de asta şi divorţează de mine. Auzi, ce tupeu!
Ne-am apucat amândouă să-i dăm palme şi pumni lui Mihai, pentru că până la urmă ne înşelase pe amândouă. Băiatul care căra marfă se uita amuzat la noi. Şi alte maşini care treceau, încetineau şi ne claxonau. Eram încă un caz. Mi-am dat seama că suntem ridicoli şi l-am rugat pe băiatul cu marfa să mă aducă înapoi în oraş. I-am pus boarfele lui Mihai într-o valiză şi i le-am aruncat în faţa blocului. Ştiţi care a fost culmea, că nimeni din bloc nu s-a mirat. Oare eu eram singura care nu ştiam nimic? Acum suntem în plin divorţ. Îi ofer ocazia să se ţină de cuvânt faţă de amantă, măcar, dar susţine că s-a înşelat şi n-o mai vrea. Prea târziu, pentru mine.
Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redacţie@eva.ro.
Poveste adevărată: "M-a înşelat cu o brăileancă!"
Cine trăieşte în Brăila sau Galaţi, imposibil să nu ştie de vreo poveste despre amanţii din celălalt oraş. Fiind aşa de apropiate, oraşele astea sunt ideale pentru adulterini. Locuitorii din Galaţi îşi iau amante în Brăila şi invers. Eu mi-am jurat să nu mă încadrez în această tradiţie, cu atât mai mult cu cât familia mea a avut de suferit de pe urma aventurilor extraconjugale ale tatălui meu.
De Simina Voicu