Poveste adevărată: "Iubitul meu e gelos pe un coleg de serviciu şi vrea să demisionez"

Suntem împreună de trei ani şi avem planificată nunta în toamna asta, dar de câteva luni nu mă mai înţeleg deloc cu el şi mi se pare că gelozia lui – care exista şi înainte, dar părea normală – l-a făcut să o ia razna. Mai nou îmi cere să renunţ la job şi la cariera mea, dacă vreau să mă mărit cu el, că el are impresia că un coleg de serviciu îmi face curte.
Suntem împreună de trei ani şi avem planificată nunta în toamna asta, dar de câteva luni nu mă mai înţeleg deloc cu el şi mi se pare că gelozia lui – care exista şi înainte, dar părea normală – l-a făcut să o ia razna. Mai nou îmi cere să renunţ la job şi la cariera mea, dacă vreau să mă mărit cu el, că el are impresia că un coleg de serviciu îmi face curte.

Problema cu Dan este că se simte inferior, iar acest complex de inferioritate i s-a acutizat în ultimul an, de când eu am fost promovată într-o funcţie destul de imporantă pentru mine şi pentru care am muncit enorm în ultimii cinci ani din viaţa mea profesională. Sunt la un pas de a obţine ceea ce am visat în facultate şi sunt mândră de mine. Asta nu înseamnă, însă, că sunt o femeie care pune cariera pe primul plan şi după ea potopul.
Dimpotrivă, îmi doresc enorm o familie, copil şi tot ce presupune asta. Consider că le poţi avea pe amândouă cu puţină înţelepciune.

Când l-am cunoscut pe Dan am ştiut că el e perechea mea. Amuzant, drăguţ, modest, un om la locul lui şi în mâinile căruia îţi poţi pune viaţa fără emoţii. Iar relaţia noastră a evoluat exact aşa cum îmi doream până anul trecut. Da, el nu este ceea ce societatea proclamă a fi un intelectual, pentru că nu are studii superioare şi face o muncă mai degrabă fizică decât intelectuală. Nu intru în detalii, dar nu este nimic ruşinos sau înjositor în a munci cinstit, iar pentru el ceea ce face reprezintă şi o pasiune, totodată. De aceea am considerat întotdeauna că doi oameni care îşi fac cu plăcere meseriile alese se acceptă reciproc şi se pot iubi, nu contează numărul de ani studiaţi sau diploma.
Nici măcar funcţiile ocupate nu contează.


Ei, se pare că pentru el a început să conteze. Am avut prima discuţie mai dubioasă în toamna anului trecut când, fiind în concediu ne-am întâlnit cu acest coleg de serviciu pe care e el acum gelos. Colegul era însoţit de o tipă, nu o ştiam, şi am băut împreună un pahar dat fiind că întâmplarea a făcut să ne întâlnim atât de departe de casă doi oameni care altfel lucrăm împreună. Dan a părut atunci suspicios, şi nu m-a crezut că nu ştiam că şi colegul meu avea să-şi petreacă vacanţa în aceeaşi ţară pe care o alesesem şi noi.

De atunci au început diverse apropos-uri, care culminau inevitabil cu ideea lui devenită fixă, că acest coleg mă privea într-un fel anume şi că el ca bărbat îşi dă seama când un bărbat doreşte o femeie. Degeaba i-am tot spus şi că acel coleg niciodată nu mi-a făcut avansuri, şi că în eventualitatea absurdă că ar fi aşa vreodată nu are de ce să se îngrijoreze pentru că eu pe el îl iubesc şi nu mă interesează flirturile colaterale.


Totuşi, discuţiile s-au îndesit şi au devenit teribil de absurde. Am început să mă satur de ele şi de gelozia lui. Iar culmea a fost că acum o lună, când l-am întrebat unde ar vrea să mergem în luna de miere. Mi-a spus că nu contează atâta timp cât voi renunţa la job-ul meu. El spune că ăsta ar fi cel mai mare cadou de nuntă pe care i l-aş putea face şi că se gândeşte serios să amânăm nunta până când mă voi convinge şi eu că el are dreptate şi că nu e bine pentru mine să mai fiu în preajma acelui coleg.


Sincer, începe să mă îngrijoreze această obsesie a lui şi nu ştiu de ce să mă tem mai mult: de faptul că o să-l pierd pe omul pe care-l iubesc şi cu care mă vedeam întemeind o familie până la moarte sau de faptul că m-aş putea mărita cu un individ bolnav psihic. Pentru că gelozia asta maladivă clar e o boală.
Nu ştiu cum să procedez.

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro.
 

Comentarii (10)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • dana pe 14 Mai 2013, 16:20
    trebuie sa-l iubesti nu sa-l intelegi

    e greu sa fii contra curentului daca intr-adevar il iubesti arata-i ca esti in stare de sacrificiu,s-ar putea sa fie numai un test.... din experienta iti zic ca mai mult face o viata linistita langa persoana iubita decat o viata implimita professional dar fara cel care ti-ar fi putut da echilibru trebuie sa-l iubesti fara sa-l intelegi ... daca nu mai sunt si alte comportamente care sa te puna pe ganduri,s-ar putea sa faci o gresala daca il ignori o viata de casnicie reusita din start e o viata de compromisuri din partea ambelor parti dar e si o viata cu echilibru si liniste sunt casatorita de 7 ani si pot zice ca am incredere deplina in sotul meu,desi am mai multe studii decat el femeia isi cladeste casa sau o distruge cu mainile ei-este o vorba foarte adevarata. daca s-ar schimba lucrurile si ai ramane fara job ti-ar parea rau ca nu l-ai ascultat??? si eu chiar cred da e doar un test si cu cat tii tu mai mult la job cu atat el va presa mai mult sa-l lasi ca tu sa faci o alegere....

    0
    0

  • carmencita pe 12 Apr 2013, 23:12
    sfat

    oricat ar fii de dulce iubirea,,nu merita sa-ti sa-si lasi JOBUL care se obtine atat de greu in zilele noastre,si sa faci ce-ti spune un presupus "viitor sot"este cea mai mare dovada de credulitate,sfatul meu?vezi-ti de dtumul tau,barbati sunt garla,iar un tip la acelasi nivel cu tine ar fii mult mai indicat.sau spune-i sa faca o facultate,daca vrea sa fie la acelasi nivel cu tine.NU-TI lasa JOBUL

    1
    2

  • Elena pe 8 Apr 2013, 17:38
    iubitul tau este gelos pe prostia lui !!!

    un alt suflet pereche

    1
    1

  • Elena pe 8 Apr 2013, 17:37
    iubitul tau este gelos pe prostia lui !!!

    Daca imi permiti, In primul rand astea nu sunt timpuri sa iti lasi independenta financiara la voia intamplarii (in special a unui barbat asa de gelos). In al doilea rand numai tu stii cat ai muncit si promovarea ta este satisfactia dupa anii de facultate. Nu iti face probleme ca nu vei gasi un alt , asa ceva oricum nu exista sau exista foarte rar. Ce e al tau e pus deoparte. Bafta !!!

    2
    1

  • sneakyme pe 8 Apr 2013, 11:42
    Job vs. iluzii de fericire

    Buna, am citit mesajul tau si pot spune atat; renunta la tipul asta, s-a schimbat, nu mai e cel care era la inceput. Ok, tu ai avut sansa sa ai parte de educatia care sa iti aduca un job bun, ai fost avansata pentru ca ai muncit mult, dar asta nu inseamna sa ti se impuna sa renunti la meseria ta pentru ca partnerul nu accepta faptul ca tu esti mai buna ca el in partea de serviciu. E complexat ca tu aduci bani mai multi ca el si ai un CV ceva mai substantila decat el. Daca renunti la job, vei ramane casnica, te vei indobitoci pe bune acasa, tu toate treburile si eventual copii, vei ramane dependenta financiar pe vecie pentru sotul tau, adio asigurare sociala, pensie, etc, toate pentru ca barbatul pe care l-ai ales nu concepe ca tu sa ai un succes mai mare ca el. E gelos pe colegul tau? Asa, si? Eu lucrez intr-o multinationala, castig momentan mai bine decat sotul meu, dar absolut niciodata nu mi-a scos ochii pentru asta. Au fost momente in care el a castigat mai bine decat mine sau chiar a ramas fara servici. Am fost alaturi de el neconditionat. In momentul in care ii spun ca am primit o marire de salariu, o prima, o avansare ma uit in ochii lui si vad bucurie, sunt felicitata din inima, lucrurile astea se simt. Am avut delegatii in care am fost singura la hotel. Absolut niciodata nu mi-a reprosat ca de ce sa fiu singura in hotel. Stie cum arat, stie ca mi se fac avansuri, dar stie si ca nu raspund la ele, sau nu incurajez, ceea ce pana la urma conteaza foarte mult. Sfatul meu: pune capat acestei relatii, tipul e complexat si gelos pe succesul tau, cand o sa traiti doar din salariu lui o sa iti scoata ochii ca el este singurul care aduce bani in casa si ca tu u faci nimic toata ziua, ca doar stai acasa. Cum iti asterni, asa dormi. Bafta sa iei cea mai inteleapta decizie!

    6
    1

  • cris_elena83 pe 8 Apr 2013, 11:38
    Doar o parere

    Cred ca dintre toti care ti-au raspuns ma consider cea mai in masura sa iti raspund. Spun asta pentru ca eu am fost casatorita cu un astfel de om. Acum ma bucur ca am scapat din acel cerc vicios. Pentru ca asta va deveni. Asa cum spunea si Simo te vei lasa de acest job dar cu siguranta va gasi alte motive si la urmatorul. Tu faci ce simti dar citind scrisoarea ta mi-am dat seama din primele randuri ce fel de om e si cum va fi continuarea.

    3
    1

  • ralu pe 8 Apr 2013, 10:23
    cc

    Lasa-l in pace; e un mare egoist. Inseamna ca nu te iubeste indeajuns

    3
    1

  • Vero pe 8 Apr 2013, 07:44
    Vezi si tu, daca chiar un asa tip poate sa te faca fericita. Aproape toate vrem maritate, inchizind ochii la multe. Insa doar mai tirziu multe din noi ne daum seama de realitate.

    Nu e normal sa iti pun a asa conditi sau sa iti ceara asa ceva. Asta se numeste egoism. Gelozia nu e ceva sanatos cind ajuge la asa limite. Daca te-ar iubi, ti-ar dori binele, nu ar incerca sa te faca ca un obiect. Sfatul meu e sa fugi de asa tipi. Credema ca iubirea asta a ta fata de el, la un moment dat o sa iti iasa pe ochi. Asta e doar inceputul. Esti fata desteapta si singura iti dai seama de asta.

    2
    1

  • John pe 7 Apr 2013, 12:07
    ....

    parerea mea e ca o sa te insele fraierica geamantan pt a incerca sa mai vindece din paranoia in care se invarte ..din moment ce a ajuns sa-ti ceara sa renunti la ceva ce-ti place e clar ca e un egoist , daca era barbat vorbea cu ala care iti face avansuri dar el e un las..sfatul meu : fa sex cu al doilea tip,paraseste-l pe primu si renunta la ideea de casnicie (cam demodata in zilele noastre).

    8
    3

  • simo pe 7 Apr 2013, 01:30
    sfat

    Buna! Parerea mea este ca nu trebuie sa renunti la cariera, mai ales ca faci ceva ce iti place. Asta e cel mai important , sa iti placa locul de munca. De fapt acolo petreci mai mult timp decit acasa, asa e in ziua de azi.Daca o sa renunti la job crezi ca el o sa se vindece de gelozie? Niciodata! Si la urmatorul job va gasi alt motiv si tot asa. In lumea in care incercam sa supravietuim nu prea avem de ce sa facem mofturi cind gasim un job. Ai incredere in D-zeu si in tine, nu fa compromisuri majore, de care sa iti para rau iar daca e sa fiti impreuna o sa fie , daca nu , asta e! Viata e prea scurta ca sa ne batem joc de ea! Multa bafta!

    12
    2

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod