Totul a început în decembrie 2011 când un fost coleg de liceu, cu vreo trei ani mai mare ca mine, mi-a cerut prietenia pe Facebook. Am acceptat. Ulterior s-a creat o legătură intensă și interesantă, deși virtuală. Vorbeam ore în șir, zi de zi pe messenger. Încă mai am acele discuţii şi le păstrez cu drag. Îmi amintesc de acele emoţii şi provocări intelectuale. A fost singură persoană cu care am rezonat, cel puţin din punct de vedere intelectual. Discutam despre orice, filme, cărţi, tehnologie, religie, filosofie... era o explozie de informaţii care se contopeau într-un dans erotic incitant şi emoţionant în acelaşi timp.
La sfârşitul lui ianuarie am acceptat să ne întâlnim. Eu făceam un master la Bucureşti, iar el era procuror aici. M-a aşteptat la gară. Mi-era teamă să cobor din tren. Avusesem multe relaţii eşuate, relaţii violente - unele dintre ele, care mă făcuseră să mă tem de oameni. Prietenii îmi spuneau că trebuie să mi iau inima în dinţi şi să încerc iar şi iar, căci va există un om bun şi pentru mine. Prima întâlnire a fost minunată. Am stat un timp împreună, am mâncat, am discutat, am râs mult. Îmi amintesc şi acum cămaşă vişinie şi zâmbetul lui carismatic. Nu era vreun Făt frumos, dar rezonam şi asta era totul.
Urma să ne reîntâlnim în weekend, după cursurile mele. Cursurile s-au terminat mai devreme, afară era o lapoviţă îngrozitoare, iar frigul pătrundea adânc în oase, aşa că l-am sunat şi m-am hotărât să-i fac o vizită. A fost una memorabilă, surprinzătoare... nu aveam de unde să ştiu atunci că performanţele sexuale de excepţie se datorau unor trucuri medicale.
Lucrurile au evoluat. A devenit o relaţie sau cel puţin aşa am crezut eu. Eu veneam în weekend la Bucureşti la master şi stăteam la el, el venea acasă la părinţi şi atunci ne întâlneam în orașul nostru. După 10 luni au apărut şi primele discuţii despre seriozitatea relaţiei. Răspunsul a fost brusc şi neaşteptat: „nu vreau o relaţie care să se finalizeze cu o căsătorie, e prea devreme să discutăm despre asta, dacă nu ţi convine poţi pleca”.
În septembrie avusesem o ceartă puternică, eu aflasem că am o problemă gravă de sănătate. În urmă certei am plecat de la el, iar când m-am întors îmi pusese lucrurile la uşa şi mă poftea să plec pentru totdeauna. Aşadar s-a născut problema seriozităţii relaţiei, urmată de o despărţire. Am cunoscut şi alte persoane, dar Remus îmi rămăsese în suflet, în ciuda comportamentului lui. A încercat să mă contacteze de sărbători după despărţire, nu i-am răspuns, iar asta l-a făcut să-mi scrie o serie de emailuri care ne-au adus din nou împreună, propunându-mi să mă mut cu el la Bucureşti și să avem o relaţie serioasă.
Nu am acceptat. Nu puteam renunţa la serviciu şi la o viaţă stabilă şi liniştită pentru ceva incert. Dar am făcut demersuri că să mă mut cu serviciul la Bucureşti și dacă reușeam aveam să încerc și relația cu el. În septembrie 2013 am găsit ceva la o firma de limbi străine, am intrat în concediu fără plată la locul de muncă din provincie, şi m-am mutat la Bucureşti. Totul mergea strună.
În decembrie, când eram din nou în vizită la părinţii lui, ca în fiecare concediu şi fiecare sărbătoare, am realizat că mâncarea nu are gust bun, că nu prea eram în apele mele, iar menstruaţia întârzia să apară. Am făcut testul de sarcină. Pozitiv. Răspunsul lui Remus: „îţi faci programare la clinică şi mergi şi faci avort!”.
Am sunat la o clinică privată, am făcut programare în aceeaşi dimineaţă, am mers, am plătit consultaţia, iar protocolul cerea o săptămâna de meditaţie asupra situaţiei. Eram în prima lună de sarcină, prima dată însărcinată, vârstă critică, 35 de ani şi jumătate, probleme medicale, iar Remus a răsunat în telefon că un tunet: „dacă te gândeşti să păstrezi copilul relaţia dintre noi s-a terminat. Să nu crezi că dacă te-ai mutat cu mine poţi să-mi torni un copil că să mă forţezi să mă căsătoresc cu tine!”.
A fost o săptămâna îngrozitoare în care am luat în calcul toate relele şi totuşi am hotărât să păstrez copilul. Aveam să ne descurcăm, salariul meu era destul de bun, părinţii mă susţineau, cu sau fără el aveam să cresc acest copil să-i ofer o viaţă fericită. Era timpul să-mi doresc mai mult decât doar o carieră. Din păcate când m-am interesat de actele de care am nevoie am aflat că nu beneficiez de concediu de maternitate şi probabil nici de concediu de creşterea copilului pentru că eu apăream la serviciu cu concediu fără plată. Am intrat în panică şi am încercat din nou să vorbesc cu Remus, care îmi spusese că s-a mai gândit şi că nu trebuie să plec din apartament chiar atunci şi că o să-şi anunţe şi el părinţii despre copil.
Apoi s-a răzgândit. Zicea că eu pentru el nu exist, părinţii lui nu ştiu, şi dacă e să afle or să afle când vrea el, iar eu dacă îndrăznesc să-i vizitez sau să le spun mă dă afară din apartament.
Înainte de Paşte am aflat că părinţii mei divorţau, tata se mutase în camerele mele, iar eu nu aveam unde să mă mai duc. Aş fi vrut să rămân în Bucureşti, dar Remus a insistat să merg acasă. În timp ce el a motivat că are de lucru la job și trebuia să rămână la București. Pentru că nu înțelegeam de ce nu pot rămâne și eu în Bucureşti, mi-a spus că el mă vrea cât mai departe, că doreşte să aibă relaţii cu alte femei, femei care trebuie scoase în oraş, plimbate pentru că el trebuie să-şi trăiască viaţa cât e tânăr. Are 38 de ani, „când trece de 40 cine se mai uită la el...”.
În plus, „o femeie care vrea să aibă copii nu este o femeie adevărată în ochii lui. Femeile adevărate sunt femei perverse care ştiu cum să ia un bărbat... eu sunt prea cuminte pentru el şi prea naivă. Cel mai bine era să plec. El nu suportă să aibă un copil cu el sub acelaşi acoperiş. Mama lui şi-a nenorocit viaţă lângă tatăl lui, pentru că l-a avut pe el. Un copil înseamnă sacrificiu şi chin. El face ce e mai bine pentru el, se distanţează şi nu vrea să ştie că acest copil există, poate doar când e mai mare. Nu vrea să facă nici un fel de sacrificii pentru el, nu vrea să aibă viaţa mamei lui care şi acum îl învinovăţeşte pe el pentru viaţă ei...”.
În cele din urmă l-am anunţat că mi-am găsit o bătrânică la care să stau şi care mă primeşte cu copilul. M-a luat în braţe şi mi-a spus cât de rău îi pare că trebuie să plec, dar aşa trebuie. Nu e adevărat că nu ţine la mine, o să-mi mai trimită bani pentru copil şi mai vedem... I-am spus că legal trebuie să-mi dea bani pentru copil, moment în care s-a schimbat la faţă şi mi-a spus că dacă îl ameninţ să mă pregătesc de proces de paternitate că nu va recunoaşte copilul.
De ce mă mai zbat? Ce încerc să rezolv? Încerc să fac faţă unei situaţii şocante şi încerc să scot din suflet tot ce mă doare... Omul de lângă mine s-a dovedit a fi un necunoscut. Trei ani jumătate de relaţie nu au însemnat nimic, eu nu am însemnat nimic. Cum am putut să cred în el, să cred că va fi bine? Unde să mă duc? În cine să am încredere? Poate doar în preot şi în Dumnezeu. Sunt singura mea alinare în aceste momente. Mai târziu va fi copilul...
Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro.
Comentarii (14)
Doamne,ce fel de barbat este acesta?Groaznic!!!E clar ca nu te iubea!Eu plecam demult...sa fac avort...niciodata!!!!Mai bine nasc copilul si il cresc singura!
Am citit povestea am citit si comentarile aferente.Fiecare dintre antecesorii mei a scris, asa cum a vazut lucrurile, potrivit experientei de viata, si amaraciunilor mai mari sau mai mici acumulate in decursul anilor... E adevarat ca rana pe care o ai acum in suflet, se va vindeca greu sau deloc... si iti va marca viata, pentru ca "vei sufla in iaurt" multa vreme de acum incolo....Si crede-ma ca stiu ce spun...Insa, e tot atat de adevarat ca ai copilul...si ai totul!...Nu, nu ma refer la faptul ca ai putea uza de testul de paternitate pentru a-l detemina pe domnul sa fie de acord, cu casatoria.... nici nu ar fi indicat de altfel, sa fortezi un om sa faca ceva ce nu-si doreste...ar insemna numai chin si amar pentru tine si cel mic....Dorinta ta de a avea un copil e normala la varsta de 35 de ani;...timpul trece si nu iarta pe nimeni... problema e ca nu ai ales omul potrivit pentru asta....insa cu totii gresim... Important e acum sa depasesti situatia, si sa reusesti sa asiguri copilului tau si tie o viata noua... nu va fi deloc usor, insa nu uita: copilul acesta care acum pare o veritabila problema, va fi izvorul fericirii tale de mai tarziu...
imi pare rau, am citit povestea ta trista, dar si tu esti vinovata pentru deznodamant. Nu toti barbatii (unele femei ar putea sa-i considere lasi) , poate dar nu toti sunt pregatiti sa aibe copil, asa pe nepusa masa. Si el este un pervers dar poate are in suflet traumele lui. Dumnezeu stie, ca sunt si femei care nu sunt pregatite sa devina mame. Tu trebuia sa te asiguri de la inceput daca el e de acord sa aibe un copil acum, nu te-ai pazit, si acum el crede ca vrei sa-l fortezi, cam asa pare vrei sa-i fortezi mana sa te ia de nevasta. Pacat de tine , de copilul asta care nu are nici o vina sa se nasca hulit si nedorit intr-o lume poate preadura si fara un tata care sa-l sprijine mai tarziu, cat despre tine e posibil sa-ti ruinezi viata. Dar e decizia ta, fa cum te indeamna inima, dar intreaba-te mai tarziu, pt ca acesti copii cresc nu raman mici o vesnicie, te va intreba cine e tatal, si va creste cu stigmatul ca nu a fost dorit , asa ca mai mediteaza la asta. Imi pare tare rau ca parintii tai divorteaza, si ai mei au divortat, dar am supravietuit... asta e... Poate acest barbat va accepta pana la urma decizia ta, tu esti singura in masura sa fii stapana pe viata ta si sa decizi.
...nu sunt responsabili pentru copiii rezultati. Ti-a spus ca nu vrea copil? Ti-a. Te-a trimis sa faci avort? Te-a. Ai declarat ca iti asumi responsabilitatea cresterii copilului singura? Asa ai declarat. Cum se face ca te victimizezi cand omul ala iti spune clar si raspicat ca nu vrea un copil? Cum de-ti trece prin cap sa il faci responsabil pentru un asemenea lucru important cum e un copil impotriva vointei lui? Sau daca n-are uter n-are dreptul sa aleaga? Un copil se face cu acordul ambilor parinti si daca n-ai avut acordul lui, poate fi legal sa-i ceri sa se implice, dar e in acelasi timp imoral. Vrei copil, descurca-te singura, e ca si cum ai apelat la banca de sperma, cu diferenta ca n-ai platit pentru asta. Cum ar fi sa te intrebe cineva daca vrei un copil, sa-i zici ca nu, dupa care sa vina cu unul si sa-ti ceara sa-l cresti, ca de, daca ala vrea, musai sa vrei si tu. PS Se pare ca @outofhere e escroc(escroaca) sentimental, se pricepe la jupuit parteneri. Nu mai vorbesc de elucubratiile gen drepturi, bataie de joc etc. Ale cui drepturi, ale unui copil bagat pe gat cu forta? Si cine-si bate joc de cine? Sau n-a citit bine articolul sau, cum spuneam, are probleme majore norma morala.
Ai facut numai greseli. Daca aveai 16-20 de ani,era de inteles... Sigur ca el este un porc de o cruzime maxima,ca sa te respinga asa dur de cateva ori.Dar stii dece ?-spuneai ceva despre performante sexuale datorate unor trucuri...baiatul cred ca e aproape impotent,se mai bucura putin cu tot felul de artificii... Sa nu te mai uiti in urma ! Viata ta incepe odata cu cea a copilasului (a inceput,deja) Cineva a sugerat ca nici sa nu-i dai numele animalului,si are dreptate. Vei gasi un tata si un sot iubitor,sunt sigura ! Fii relaxata,vorbeste-i si canta-i copilului,ca sa fie si el bun si iubitor,si ai incredere !
Asta e ceva complicat. Trebuie sa fii constienta ca nu poti folosi copilul ca pe o arma. Copilul nu e o jucarie. Ai 35 ani, te-ai gandit poti sa fii si tata si mama, sa stii ca nu e greu, o sa fii nu doar pentru 1-2 ani ci pentru toata viata. O sa fie o perioada cam pana la 5 ani cand nu vei mai avea timp de tine, mai ales daca nu are cite sa te ajute. Apoi te descuri ci chirie cu un copil? Pe barbatul cu care ai ramas insarcinata nu te poti baza. El e traumatizat de copilaria lui, de aceea nu-si doreste un copil, a azutit-o pe mama lui cum si-a distrs viata din cauza lui ( femeie proasta acesta mama, ce vina a avut copilul el a cerut sa vie pe lume, adulti iresponsabili). Eu zic sa incerci sa-ti raspunzi la intrebarile pe care ti le-am pus , sicer si vei afla raspusul la intrebarea ta. Copilul nu e o arma, el are nevoie de multa iubire si muta atentia din partea mamei.
Acest om e un depravat "cult", iar tu o naiva incurabila. Pastreaza copilul daca ti-l doresti, merita si vei vedea ca ai facut o alegere buna, iar pe el lasa-l cu "femeile" lui ca in cele din urma va gasi una care sa-l distruga. De ce tii cu dintii de un om si o relatie care iti strica viata? Ti-e frica de el cumva?
Acel om nu merita sa-l iubesti,nu merita sa te mai gandesti la ce a fost. candva.Iar el nu merita sa fie numit de copil tata,atunci cand va creste.Barbatii in general nu sunt in stare sa-si asume nici o responsabilitate.Fug ca si cum ei nu ar fi vinovati de nimic.Nu sunt capabili sa-si poarte de grija.Dovada ca nici pensie alimentara nu are de gand sa plateasca.Daca isi iubea copilul care nu are nici o vina ,suporta financiar.Dar el se iubeste doar pe el.Crede ca mereu o sa fie un "print".Vine o varsta cand nu va mai fi capabil de nimic.
sa zicem ca n-ar fi. I-as lua si pielea de pe el prin tribunale si m-as asigura ca plateste fiecare cent datorat copilului lui, indiferent ca-i place sau nu. paternitatea se dovedeste printr-un simplu test, daca chiar esti sigura ca e al lui, ai legea de partea ta. In plus, fiind avocat, daca nu isi plateste contributia stabilita de lege deci, prin urmare, incalca legea, isi pierde dreptul de a practica avocatura daca este raportat. L-ai putea juca pe degete daca ti-ai aduna mintile si ai lupta pentru ce-i al tau, altfel va profita de naivitatea ta si tu vei plange intr-un colt, aratandu-i copilului tau cum sa nu lupte pentru drepturile sale atunci cand e bataia de joc a cuiva.
Referitor la el, cel care spune ca nu vrea sa stie de acest copil. Un coleg de-al meu a fost parasit de un tata care tot asa nu a vrut sa stie nimic de el. 15-16 ani mai tarziu acest coleg lua toate medaliile care se puteau lua la olimpiada internationala din domeniul lui. Atunci tatal si-a adus aminte de el, dar fiul i-a intors spatele si i-a spus ca nici nu vrea sa stie ca ii e tata. Azi acel coleg e un om realizat, casatorit, cu o cariera stralucita. Mama lui si-a refacut viata cu un om bun care o apreciaza. Bafta in toate. Cresterea copiilor nu e un chin si sacrificiu cand e facuta cu dragoste. Rezultatele sunt extraordinare si deasupra oricaror altor multumiri date de relaizarile materiale. Felicitari pentru decizia de a pastra copilul. Eu una nici nu m-as mai uita la un asemnea barbat, nu l-as declara nici la nastere. As uita ca a existat vreodata. Sa stea cu femeile lui adevarate care sunt perverse si stiu ce vor si il toaca de bani, dar la batranete sa nu regrete ce a facut.
mda, ar trebui sa fii eutanasiat sau macar sterilizat..impusca-te..
Acum un an ramaneam insarcinata(planificat), eram inca in scoala(penultimul an), sotul urma sa fie departe, locuiam cu chirie, parintii mei erau impotriva, mi s-a sugerat avortul. Nu am renuntat, am stat fara sot o perioada(din motive care nu tineau de noi), mi-am vazut de facultate. In momentul de fata sunt 6 luni de cand s-a nascut copilul, sunt cu sotul, nu am renuntat la scoala, am primit si oferte de angajare. Copilul creste. A fost greu la inceput, primele luni, nopti nedormite si multe altele dar a meritat. Ai incredere in tine ca pentru toate exista o solutie. P.S. Nu am avut nici un fel de restanta de cand s-a nascut copilul, cand a fost nevoie m-am dus la scoala cu el in brate. Cand a fost nevoie nu am dormit cu saptamanile ca sa am grija de el sau sa invat sau chiar sa-mi fac treburile casnice. Deci se poate. Si nu am avut pe nimeni care sa ma ajute.
Draga Eva, nu știu cât te va ajuta preotul, dar copilașul, așa micuț cum este, te va ajuta foarte mult. În copilul tău poți să ai încredere, te va ajuta. Și Dumnezeu te va ajuta, bineînțeles.
primesti ceea ce ai sadit asa ca nu mai face pe victima. ai facut totul deliberat iar acum incerci sa impresionezi. nu dau doi bani pe femeile ca tine, fara casa, fara situatie materiala stabila, fara un cerc de prieteni care te pot ajuta, fara viitor, dar care se apuca sa toarne copii. n-ai inteles ca ai fost doar o aventura efemera?
Posteaza comentariu