Cred că e o problemă des întâlnită în aceste vremuri, de aceea nu am pretenția că vă scriu ceva nou. Totuși este ceva ce-mi amărăște viața în ultimii ani și simt că am ajuns la un blocaj din care nu pot ieși. De aceea m-aș bucura să primesc niște păreri de la voi. Poate că gândesc eu greșit, învechit...
Sunt împreună cu prietenul meu de șase ani. Pentru unii e aproape o căsnicie. E adevărat că așa și pare: locuim împreună, ne iubim, părinții noștri ne privesc ca pe un cuplu, la fel prietenii și cunoscuții. În ochii societății moderne nu mai e nimic în neregulă că doi oamenii conviețuiesc fără să fie căsătoriți. În era asta se duc lupte sociale și politice pentru dreptul de a se căsători al homosexualilor, dar nimeni nu se revoltă că heterosexualii nu se mai căsătoresc, ci preferă concubinajul.
Ei bine, eu una mă revolt. Nu prea vocal, dar în realitate mă deranjează, tot mai mult, că iubitul meu nu dorește să facă pasul acela. La începutul relației noastre nici eu nu eram pro căsătorie cu orice preț, dar îmi imaginam că după ce ne cunoaștem mai bine și constatăm că da, ne potrivim și suntem capabili să susținem o familie, o vom oficializa.
După un număr de ani, văzând că el tot nu dă vreun semn, am început să ridic eu problema. Timid la început, apoi am întrebat pe șleau de ce nu ne-am căsători? M-am simțit foarte prost atunci, pentru că eu mă așteptam la cu totul altă turnură a discuției, iar el mi-a venit cu niște argumente foarte seci de parcă le-ar fi răsucit demult pe toate fețele. El consideră că modul în care trăim noi acum este cel natural, și că nu e nevoie nici de o „aprobare” de la primar, nici de una de la popă, ca să mă iubească sau să mă respecte.
N-aș vrea să mă înțelegeți greșit, nu înseamnă că nu ne iubim, sau că luăm relația în glumă. Doar că eu una simt tot mai acut faptul că acest refuz al lui de a „mă cere” și de a oficializa relația seamănă cu un refuz de a se angaja în acel „până ce moartea ne va despărți”.
Eu i-am spus că vreau să facem un copil, ne apropiem amândoi de 30, și pentru asta e normal să ne căsătorim. Măcar pentru copil. Nu vreau să complic existența mea și a copilului cu tot felul de neajunsuri izvorâte din faptul că nu suntem căsătoriți, că fiecare are alt nume și că în caz că unuia dintre noi i se întâmplă ceva, copilul nu ar avea un sprijin important.
El consideră că nu ne împiedică nimic să facem copilul, și îmi replică de fiecare dată că o bucată de hârtie nu-l va ține lângă mine mai mult decât sentimentele pe care le are acum față de mine.
Totuși, e vorba de un statut pe care-l ai, de o imagine în ochii celorlalți, știu că sună superficial ce spun și poate că eu nu reușesc să mă lepăd de educația aia veche, de concepția că trebuie să fii „în rândul lumii”, că un copil trebuie să se nască într-o familie etc. Nu pot să trec peste asta, deși nu-mi impune nimeni să bifez aceste lucruri. Nu e ca și când m-ar bate mama la cap, e vorba de mine, de ceea ce simt eu și de faptul că nu pot să trec peste această concepție. Îmi doresc să fiu doamna X și să mă bucur de toată considerația ca atare. Nu e nimic rău în asta.
Dar dacă el continuă să nu vrea, cum să fac să aleg calea de mijloc și să nu-l pierd nici pe el, dar să nu-mi arunc la coș nici toate credințele și dorințele mele?
Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro.
Comentarii (8)
Buna ziua Doanelor, la o varianta alternativa de a avea un copil v-ati gandit? Eu pot sa va vin in ajutor in acest sens: doresc sa donez sperma doamnelor sau cuplurilor, pentru sarcina. Semnalmentele mele sunt: barbat de 33 de ani, 1,72 m inaltime, 70 kg, ten alb, ochi caprui, aspect fizic placut, nefumator, nonalcolic, studii superioare, din Bucuresti, fara obligatii, care doresc sa ajut gratuit persoanele care isi doresc copii. Nu am pretentii materiale sau de alta natura. Daca solicitanta va dori discretie, ii voi respecta dorinta, iar daca va dori sprijin, voi incerca sa o ajut. Mentionez ca am analizele negative si in limite normale. daca sunteti interesate puteti sa ma contactati prin tel sau SMS la 0727.297.488; O zi frumoasa
Si eu sunt in aceeasi situatie. Te inteleg perfect. Suntem de 8 ani impreuna si nu vrea cu nici un pret sa faca acest pas. Mai grav este ca nu-si doreste nici copii. Avem deja 30 de ani, dar nimic nu-i schimba gandirea. Nu stiu ce sa fac. Ne iubim, ne-am construit un camin impreuna (la care avem credit 30 de ani :)), dar nu cred ca se va mai schimba ceva in viitorul apropiat... Ma tot gandesc sa ne despartim, dar nu am curaj sa fac pasul asta... Imi pare atat de rau de anii astia petrecuti cu atata iubire si fericire.
Eu din motivul asta am renuntat la o relatie de 7 ani,care era destul de placuta. El nu vrea copii din mii de motive. Desi l-am iubit extrem de mult si mi-a fost greu am luat decizia asta fara parere de rau. Nu era un barbat rau dar s-a si dovedit a fi total nu pentru mine si ca nu tinea la mine cu adevarat. Asa ca sfatul meu este sa il parasesti fara resentimente si cat mai repede ca sa nu pierzi timpul degeaba.
E povestea mea. De sapte ani suntem impreuna, de sase ani locuim impreuna. Mi-a spus in zece feluri diferite ca nu o sa ma ia de nevasta: de la "nu conteaza o hartie" pana la "cum sa te iau? tu nu vezi cum faci?" Acum vrea copil. Si eu vreau, dar ma revolt. Ma revolta situatia mea de femeie care a s-a mutat din alt oras ca sa locuiasca cu iubitul ei, de femeie care munceste 12 ore pe zi ca sa castige suficient si sa fie apreciata, care are 48 de kilograme ca sa arate bine, de om inteligent de care alt om isi bate joc. Eu stiu acum, insa, adevarul: acest individ nu ma merita. Si o sa plec imediat ce situatia imi va permite. Punct.
mama cat de proaste sunt unele femei :)))))))))
Eu te inteleg perfect fiindca trec prin aceeasi situatie, exceptand faptul ca noi suntem impreuna de 9 ani :) Din acesti 9 ani, in ultimii 4 mi-am dorit sa ne casatorim si el nu, am trecut prin toate starile posibile si imposibile si concluzia mea e una singura: depinde numai de tine sa gasesti solutia la aceasta problema. Eu am avut o groaza de discutii, mai aprinse sau nu, pe tema asta cu el si am incercat pe rand, cu chestii de genul - daca ma iubesti o sa faci asta ptr mine, sau - societatea in care traim se bazeaza pe acest sitem de legi si acte, si asa cum ai bulletin sau permis auto, la fel si actul de casatorie, este un document care trebuie facut la un moment dat, macar din considerente legislative. Toate insa au fost cam degeaba. In momentul de fata am ajuns in sfarsit insa intr-un punct in care este clar ca ne vom casatori, pentru ca a cedat, nu se stie exact cand dar se va intampla. Nu am fost inca ceruta si inca mai sper sa se intample...In orice caz, din punctul meu de vedere, daca esti in situatia mea, adica va iubiti si inafara de chestia asta nu mai e nimic care sa te puna pe ganduri, e bine sa ai rabdare si sa te adaptezi situatiei, incercand in mod constant sa ii demonstrezi intr-un fel sau altul de ce trebuie sa faceti si pasul asta. Altfel, daca sunt si alte probleme, nu e prea tarziu sa cauti iubirea in alta parte...
O relatie nu inseamna numai sentimente de iubire reciproce, ci are si alte implicatii cum ar fi responsabilitatea. Prietenul tau da dovada, si imi cer scuze ca poate voi rani, de superficialitate, cred ca inca are tendinta sa nu se angajeze serios in aceasta relatie si iti vine cu argumente stupide cum ar fi "nu am nevoie de autorizatii" la propunerea de oficializare a relatiei cand de fapt el nu este pregatit sau, mai rau, nu vrea sa-si asume responsabilitatea unei casnicii. Iar la parte cu a avea un copil daca a fost de acord, atunci e un mare semn de intrebare: DE CE NU VREA CASATORIE? Un copil are darul de a lega si mai mult o relatie, dar implica si responsabilitati care se pare ca iubitul tau nu vrea sa si le asume! Aceste responsabilitati de care vorbeam mai devreme sint si fata de tine si fata de copilul pe care il veti avea!!!!!!!! In situatia data ai toate sansele sa te trezesti mama singura, ai grija!!!!!!!
Draguta poveste, parca citesc povestea vietii mele de acum cativa ani. Si eu am trecut prin aceasi situatie, aveam 6 ani de cand eram cu iubitul meu si imi replica fix aceleasi argumente stupide impotriva casatoriei, la un moment dat chiar a insistat sa avem un bebe, dar degeaba daca eu nu ma simteam impacata. Timpul mi-a demonstrat ca acel sentiment pe care il aveam trebuia sa-l urmez, am descoperit ca de fapt el avea multe iubite pe langa mine si desi eu eram "cea oficiala" nu ma incalzea cu nimic. Asa ca cu greu mi-am facut curaj si am facut pasul care trebuia...l-am parasit. Acum dupa 5 ani ma simt fericita! Peste 2 luni ma casatoresc cu persoana care m-a facut sa ma simt iubita, linistita si protejata. Nici logodnicul meu nu a insistat pentru o bucatica de hartie numita casatorie, dar cand a vazut ca eu imi doresc a spus ca trebuie sa facem acest pas, din dragoste pentru mine. Concluzia: nu lasa parerile de rau si neintelegerile sa avanseze intr-o relatie. Trebuiesc vorbite si rezolvate, in caz ca nu se rezolva treci mai departe. Viitorul sigur iti rezerva ceva mai bun. P.S.: viitorul meu sot nu mi-a zis niciodata in 5 ani ca ma iubeste, dar o simt in fiecare zi... :D
Posteaza comentariu