Inițial am fost foarte îndrăgostită de acest prieten, cu care visam să am o relație. Nu a fost să fie la vremea respectivă, adică acum trei ani, pentru că el atunci nu m-a vrut. Nu m-a vrut în acel sens, sexual vorbind, pentru că nu eram genul lui. Am suferit atunci, destul de mult, dar cu timpul m-am resemnat.
Un rol important în resemnarea asta l-a avut chiar el, care mi-a demonstrat ulterior că a avut dreptate: funcționăm mult mai bine ca prieteni. Pot spune că el este jumătatea mea, spiritual vorbind. Am început să ieșim împreună, să mergem în excursii sau concedii, amândoi eram singuri, dar nu ne-am cuplat intim, deși eram aproape de nedespărțit. Am învățat în timp să ignor și eu nevoia de a fi cu el și altfel decât camaraderește și am descoperit o lume minunată, a relației de prietenie dezinteresată, dar foarte puternică, dintre un bărbat și o femeie. Practic în timpul ăsta el mi-a devenit cel mai apropiat prieten, om de bază, pe care știu că-l pot suna oricând, pentru că mă va ajuta necondiționat.
Anturajul nostru ne-a acceptat așa, iar în timp – după glumele de rigoare – au înțeles și ei că este posibilă o astfel de relație între un bărbat și o femeie.
Aici s-a rupt filmul. J., care mi-e camarad, a început să se comporte ciudat în preajma noastră, un comportament care denotă gelozie, dar pe care eu nu l-am descifrat de la început ca atare, considerând că mi se pare. Nu putea fi gelos că altul mă vrea, de vreme ce el nu m-a vrut, deși m-a avut sub nas, „la dispoziție”, atâta timp, nu?
Ei bine, se pare că era gelos. Nu numai că se manifesta ca atare, dar a început să răspândească și informații false, care să denote că de fapt suntem împreună, și să-l deruteze pe celălalt – T. Iar celălalt m-a întrebat direct, dacă sunt împreună cu J. și dacă este loc în viața mea și pentru el. Evident i-am răspuns că da, sunt o femeie liberă, și că J. nu îmi este decât un foarte bun prieten.