"Am impresia ca ii iubesc pe amandoi pentru ca sunt diferiti si asta ma atrage la ei. Daca as putea sa ii combin si sa fac o singura persoana, ar fi perfect"... Nu de putine ori mi-a fost dat sa aud o astfel de marturisire, ultima oara chiar intr-o dimineata, cand veneam la servici, intr-un mijloc de transport in comun. Si ma intrebam: "Oare cum o fi? Cat de puternice pot fi sentimentele care te incearca si cat de greu sunt de suportat?" Marturisesc faptul ca nu am avut parte sa ma intalnesc cu o astfel de situatie, asta pentru ca atunci cand iubesc, sunt dotata (involuntar) cu o "pereche de ochelari de cal" si nu vad decat acea persoana, toate sentimentele mele de dragoste fiind canalizate doar spre acel barbat.
Dar stii cum e... niciodata sa nu spui niciodata, desi imi doresc din tot sufletul sa nu am parte de astfel de experiente in care sa ma "lupt" si sa impart sentimentele de iubire intre doi barbati . De ce? Pentru simplul motiv ca m-ar putea dobori atat psihic, cat si fizic.
De multe ori se intampla ca in iubire sa devenim egoiste si dorim ca acel barbat sa fie al nostru si numai al nostru. Pana la urma este si normal: nu cred ca ti-ar conveni sa iti imparti iubitul cu alta femeie, la fel cum niciunui barbat indragostit nu i-ar face placere sa isi stie partenera in bratele altui barbat.
Intr-o relatie cu un barbat, ori iubesti, ori nu iubesti deloc. Nu cred ca poti umbla cu jumatati de masura si nici nu poti spune: "Imi iubesc partenerul oficial mai mult decat imi iubesc amantul!" sau "Ii iubesc pe amandoi la fel de mult!". Si pana la urma, daca sustii ca iti iubesti partenerul, de ce ai mai avea nevoie de un amant? Iti iubesti partenerul pentru ca iti da o anumita stabilitate, dar iti iubesti si amantul pentru ca iti ofera partide de amor spectaculoase si stie cum sa te asculte? Dar oare toate acestea nu le poti avea si cu partenerul oficial?
Cred ca este mult mai greu sa actionezi pe doua fronturi, si nu ma refer numai la faptul ca trebuie sa inventezi tot timpul felurite scenarii pentru partener sau sa renunti la pauzele de masa de la birou pentru o partida de sex cu amantul, ma refer la lupta interioara continua pe care o duci cu sentimentele de vinovatie, cu cele de dragoste, neimplinire etc. Este normal sa existe tentatii la tot pasul, dar trebuie sa ne impunem niste limite, mai ales in cazul in care avem o relatie serioasa. Crezi ca esti capabila sa oferi dragoste pentru cei doi barbati din viata ta si sa te dedici lor in egala masura? Poate din egoism nu vrei sa renunti la nicunul dintre ei, dar gandeste-te ca este posibil sa devii victima propriilor sentimente.
Nu contest faptul ca aceste sentimente profunde de iubire fata de un alt barbat pot aparea chiar si atunci cand esti casatorita, dar trebuie sa reusesti sa faci diferenta intre dragoste si pura atractie, nevoie de noutate. Poate obisnuita si rutina care s-au instalat in casnicie te pot impinge spre un alt barbat, plin de pasiune, si ajungi sa spui ca il iubesti "la fel mult ca pe sotul care ti-a daruit doi copii superbi". Viata iti poate rezerva multe surprize, iar daca nu esti sigura pe propriile sentimente, poti ajunge usor in astfel de situatii in care dragostea reprezinta pentru tine inca o dilema si risti sa ii pierzi pe amandoi. Trebuie sa stii sa faci diferenta intre flirt si dragoste si, cel mai important lucru, sa fii sigura ca sentimentele pe care le simti fata de cel care ti-a furat inima merita sacrificiul de a renunta la actuala relatie pe care o ai.
Cele mai multe dintre noi, femeile, suntem dependente de dragoste si cautam mereu sa aveam acea senzatie de "fluturi in stomac", sa simtim ca iubim, dar ideal ar fi sa cautam in continuu aceste trairi si sentimente in cel de langa noi, in sot sau iubit si nu in primul barbat pe care il vedem la serviciu sau la coada de la supermarket; sa comunicam mai mult, sa fim sincere si dispuse sa incercam sa facem relatia sa functioneze. In cuplu poti fi infidela nu numai in cazul in care ai o relatie extraconjugala pur sexuala, ci si daca ai sentimente de iubire pentru alt barbat. Si pana la urma, te pot macina dilemele: "Pe cine iubesc, cu cine ma amagesc?", "Cui raman fidela?", "Chiar ma pot imparti la doi, fara sa am mustrari de constiinta?"... si cate si mai cate...
La intrebarea "Oare pot iubi doi barbati la fel de mult?", iata ce mi-a raspuns Lena Rusti, psihoterapeut: "Iubirea nu este un sentiment pe care sa il putem evalua cantitativ, iar din acest motiv, sentimentele pot deveni complicate in viata unei persoane. Fiecare din noi cautam sa ne implinim intr-o relatie, gasind lucruri de care avem nevoie: unii cauta o persoana care sa isi asume responsabilitatea in locul lor, altele poate, dimpotriva, cauta pe cineva pentru care sa isi asume responsabilitatea.
Unele femei isi doresc un barbat care sa aiba un caracter voluntar, altele se simt bine in preajma unui barbat care impartaseste cu ele fiecare lucru inainte de a lua o decizie. Unele adora surprizele, altele urasc surprizele. Lista poate continua la nesfarsit, nu pentru a argumenta ca sunt doua tipuri de femei, ci ca fiecare femeie e diferita, unica in felul sau, si fiecare are un ideal diferit de relatie.
Insa, idealurile sunt de multe ori greu de indeplinit ad litteram. Partenerul poate fi un om nemaipomenit, dar ceva din scopul ei lipseste, chiar fara sa isi dea seama de acest lucru inca la inceput. Uneori, ramane nostalgia cuiva din trecut sau disponibilitatea de a vedea pe altcineva in viitor. Si astfel, femeia se trezeste intr-o relatie duala, nepuntand alege intre cei doi, pentru ca fiecare pare sa ii indeplineasca in suflet lucruri diferite, dar la fel de importante, de care are nevoie.
Pentru alte femei este important sa fie iubite de cineva nou, pentru a-si confirma faptul ca sunt feminine si ca sunt dorite. Confirmarea feminitatii poate fi, uneori, semnul unei probleme in cuplu sau a persoanei.
O relatie implica responsabilitate si rezolvarea dorintelor in interiorul cuplului. In multe cazuri de iubiri duale, ar ajuta daca partenera ar comunica la timp lucrurile care ii lipsesc, rezolvand astfel in cuplu dorintele sale, in loc sa se indrepte inafara relatiei".