Ce poti sa faci? In primul rand, faptul ca ai constientizat acest lucru reprezinta un prim pas important. Rezolvarea problemei este in puterea ta, dar sa nu-ti inchipui ca acest lucru ar avea ceva in comun cu iluziile romantice. Nu inseamna ca romantismul nu face parte din viata de cuplu, dar trebuie sa recunosti ca, in mare, e ceva desuet si prea putin valabil in viata reala, in definitiv.
Ceea ce poate genera confuzii este faptul ca lucrurile si gesturile care, la inceputul relatiei, ni se pareau atat de emotionante, acum ne pot plictisi - si asta in cel mai bun caz. De fapt, tocmai in acest lucru rezida problema: de cele mai multe ori inconstient, tanjim dupa trecut. De acord: este si inutil, si daunator, pe termen lung. Tocmai de aceea ar trebui sa-ti impui sa nu te mai gandesti la acest lucru, decat cel mult atunci cand ai momente de nostalgie. Dar a-ti dori ca vremurile acelea sa se intoarca nu ar fi de bun augur pentru relatia ta.
Majoritatea relatiilor incep la fel: cu o explozie de romantism, emotii, culoare, sensibilitate... Si, chiar daca in primul moment ai fi tentata sa negi, stii ca un astfel de climat ar fi greu de suportat daca lucrurile nu s-ar mai schimba si nu s-ar mai "aseza" pe masura ce trece timpul.
Insa, atunci cand se intampla acest lucru, cele mai multe femei se sperie. Isi inchipuie ca relatia s-a erodat. Acel "nu mai e ca la inceput" suna dramatic in context, dar de fapt nu reprezinta decat evolutia fireasca a cuplului vostru. Numai daca va iubiti cu adevarat veti trece acest test; si, de fapt, abia atunci se va putea spune ca ati ajuns cu adevarat la o relatie de cuplu matura si profunda.
Sigur ca este indicat sa discuti cu partenerul despre ceea ce te framanta, sa va spuneti pasurile si sa stabiliti cum veti proceda pentru ca nici unul dintre voi sa nu acumuleze nemultumiri. Insa aveti grija sa nu cereti imposibilul unul de la celalalt. Trebuie ca amandoi sa aveti asteptari realiste si, de indata ce veti fi ajuns la un punct de vedere comun, usurarea pe care o veti simti va fi enorma. Ca si cum vi s-ar fi luat o greutate imensa de pe umeri.
Cum ar decurge o asemenea discutie?
"Comunicarea este secretul", se mentioneaza pretutindeni, in orice material care vorbeste despre relatiile interumane in general si despre cele de cuplu in special. Multi parteneri vorbesc, dar la fel de multi omit un aspect esential: acela de a asculta fara a judeca. Iata cateva aspecte pe care este bine sa le ai in vedere cand planuiesti o asemenea discutie.
- Cand vorbesti, nu face referire decat la tine insati; vorbeste doar in numele tau, nu si al partenerului si nici macar al relatiei voastre, ca sa spunem asa. Voi stati de vorba pentru a va limpezi gandurile, a va clarifica sentimentele si a ajunge la un punct de vedere convenabil amandurora. Ei bine, acest lucru nu se poate realiza decat daca fiecare isi precizeaza clar pozitia si nu incearca sa se puna in pielea celuilalt.
- Nu-ti intrerupe partenerul, chiar daca ti se pare ca in mod evident nu are dreptate. Este punctul lui de vedere si, asa cum el te-a ascultat, ai datoria sa faci acelasi lucru. Ar fi util sa-i urmaresti limbajul nonverbal, adica pozitia corpului si gesturile, din care-ai putea trage concluzii interesante si importante.
- Este foarte posibil ca, in decursul acestui dialog, sa faceti referiri la trecut - evident, cu tenta de nostalgie, de "Cum eram noi candva...". Evident, am spus? Ei bine, nu! Inceputurile unei relatii sunt, neindoielnic, frumoase, dar nu ar trebui sa constituie un reper. Si cu atat mai putin in cadrul acestei discutii, prin care incercati sa va lamuriti ce s-a intamplat si unde sunteti "voi doi", de fapt.
In principiu, nu incercati nici unul sa reeditati trecutul. Nu v-ar face nici un serviciu, ba dimpotriva. Odinioara obisnuia sa-ti trimita zece mesaje pe zi pentru a-ti aminti cat de mult te iubeste? Foarte dragut din partea lui la vremea aceea. Aminteste-ti de asta, induioseaza-te, daca vrei tachineaza-l - dar nu-i pretinde sa faca si acum acelasi lucru, ca sa fiti "ca la inceput". Traitul in trecut n-a facut niciodata bine, nimanui.
Posteaza comentariu