O cititoare mi-a scris: "dupa o vacanta destul de urata si prea scurta, am revenit la serviciu unde ma asteptau si lucruri bune, dar si lucruri mai putin placute. Mai ales cele mai putin placute, pentru ca lucrez intr-un 'univers al barbatilor' in care trebuie sa-mi dovedesc permanent capacitatea, ceea ce este destul de obositor! Barbatii nu ne fac cadouri! Ei au tendinta de a ne ridiculiza atunci cand nu ne pot seduce!"
Nu, barbatii nu fac cadouri pentru ca asta ar insemna din partea lor sa stie sa ofere si sa primeasca printr-un singur gest. Aceasta se numeste tandrete, iar in lumea profesionala, tandretea nu este o "valoare cotata la bursa".
O alta cititoare preciza: "am intalnit un barbat in iunie (o simpla intalnire in cadrul unei cine intre amici) si toata vara mi-a trimis semnale foarte tandre si foarte amicale.
Ne-am revazut de mai multe ori. In fiecare seara, aveam un mic mesaj pe celular cu cateva cuvinte tandre. Cand, deodata, acestea au incetat subit. L-am intrebat de ce si mi-a raspuns ca pierduse un amic foarte drag si ca avea nevoie de singuratate pentru a-si trai durerea. I-am respectat nevoia de liniste si am decis sa-i scriu in fiecare zi intr-un caiet ceea ce nu puteam sa-i spun. Aveam sentimentul ca astfel alimentam relatia noastra chiar daca el pentru moment era mai degraba departe. Trecuse aproape o luna si in afara de doua mesaje nu primisem nici un semn de la el.
Este adevarat ca am nevoie de multa afectiune in jurul meu. Sunt putin mirata de aceasta tacere brusca, de aceasta nevoie de a fi singur a prietenului meu. Nu aveam sentimentul ca ii invadez spatiul intim si nici ca il constrang in vreun fel. Uneori ma indoiesc de capacitatea mea de a construi o relatie si apoi adesea pierd multa energie intrebandu-ma ce s-a intamplat. Imi spun ca a profitat de pierderea amicului sau pentru a pune punct relatiei noastre, ca si cum nu ar fi putut merge mai departe de o simpla intalnire, ca si cum nu putea sa se angajeze mai mult. Dar daca este adevarat, de ce nu imi spune clar acest lucru? Sunt putin destabilizata, inima mea a incepuse iar sa vibreze si nu reusesc sa inteleg! Dar poate ca nu e nimic de inteles!"
Da, este ceva de inteles, dar mai ales ceva din care se poate invata.
Si mai e de invatat faptul ca nu trebuie sa confundam placerea (si libertatea) unei comuniuni intamplatoare, cu placerea (si contractul) unui angajament.
Ce bine ar fi daca am putea sa ramanem in starea extraordinara a primei intalniri, daca am putea avea suficienta libertate de a exista pentru a avea curajul de a alege si a trai ceea ce ne ofera prezentul cu ceea ce reprezinta partenerul in momentul respectiv! Fara sa vrem sa inscriem acest lucru in viitor, intr-un proiect de durata.
Aceasta se numeste o relatie de placere reciproca a carei existenta nu este posibila decat daca fiecare se respecta in "aici" si "acum-ul" clipei. Dar in noi exista un "urmeaza sa..", nevoia de securitate, de siguranta, placerea de a-i incredinta celuilalt un vis si de a gasi in acesta acel ecou necesar pentru a-i oferi un rol intr-un viitor pe care ti-l doresti sa-l construiti impreuna.
Dincolo de intalnire, o relatie de durata presupune o legatura si prin aceasta chiar un atasament care va fi hranit de raspunsurile la nevoile fiecaruia si nu ale unuia singur. O relatie de durata se sprijina, dincolo de sentimente, pe posibilitatea de a construi o relatie satisfacatoare pentru amandoi.