In esenta ei, aceasta iubire fagocitoza, evoca dorinta nostalgica de regresie intrauterina, de fuziune cu mama. Daca un asemenea mod de a iubi flateaza la debutul relatiei, ulterior devine sufocant, indigest, paralizant pentru ca te simti ca intr-o inchisoare insalubra. Stilul respectiv de iubire nu lipseste nici din recuzita afectiva a unor mame, care nu mai reusesc sa-si nasca niciodata copilul, desi au simtit efectiv momentul cuparii cordonului ombilical. Ca urmare, victima continua sa fie sechestrata si lacatuita definitiv, din punct de vedere psihologic, in fiinta lor. Aceste mame sunt similare cu niste caracatite care se obstineaza sa-si inlantuie mereu copilul, pandind cu maxima vigilenta, prin ochiul lor verde-albastru, orice miscare sau tendinta de emancipare a odraslei.
Desigur, acest politianism afectiv are efecte nedorite asupra subiectului respectiv: stangacie comportamentala, timiditate, retardari in invatare, fragilitate la boli.
Iubirea sado-masochista
Este vorba de acea relatie intima, care cauta iubirea in suferinta. Cercetand-o atent se poate observa ca ea este impregnata cu ura. De aceea, se concretizeaza prin maltratari mentale (umilinte de tot felul) sau maltratari fizice (torturi corporale). O analiza subtila scoate in relief o evidenta
componenta anala, deoarece vizeaza macularea, pervertirea si inrobirea celuilalt. In cuplurile unde germineaza o asemenea relatie, exista intotdeauna un stapan si un supus, un rege si un sclav, un sadic si un masochist. Unele femei, animate in sipetul lor launtric de tendinte masochiste practica, sub masca unei imense devotiuni, o iubire carpeta, comportandu-se ca un covor pe care doritorul isi poate sterge pe indelete picioarele.
Iubirea oedipiana
Exista situatii cand fantasma lui Oedip nu se disipeaza la vreme, asa incat unele fete continua sa-si iubeasca exlusiv tatal, iar unii baieti, sa-si iubeasca exclusiv mama. Altfel spus, individul in cauza se cramponeaza intreaga lui viata ca partenerul de cuplu sa reediteze imaginea parintelui adorat.
Acelasi blocaj face ca in iubirea persoanei respective pentru propriul sau copil de sex opus sa se conserve vestigii incestuoase. Persistenta spectrului oedipian poate sa se concretizeze prin diverse forme: iubire platonica, frigiditate, impotenta.
Forma extrema a iubirii oedipiene duce la donjuanism, cand barbatul practica un autentic camping sentimental, glisand, fara mustrari de constiinta, din femeie in femeie, pentru a ramane definitiv incorsetat, din punct de vedere sentimental in fidelitatea larvara fata de propria sa mama. Si in aceasta neobosita vanatoare, destinatarul cuceririi nu e niciodata iubit, conteaza doar vanatoarea, niciodata trofeul. Victima este doar o ciorna, pe care el insusi isi perfectioneaza armele seductiei.
Iubirea narcisica sau captativa
Aceasta forma apare atunci cand nu iubim de fapt pe celalalt. Este vorba de persoane care se caracterizeaza printr-un egoism monstruos, intrucat ele nu accepta din partea altora decat laude si admiratii si nu agreeaza decat pe cei asemenea lor. Este o iubire exploatatoare, caci se cauta mereu si pretutindeni obtinerea unui profit: te iubesc daca.... in realitate, dragostea adevarata nu se targuieste. O asemenea iubire este o specie de prostitutie. Cat priveste individul respectiv, el cauta in partener propria sa imagine. De fapt, relatia ca atare ofera teren propice pentru intalnirea dintre doua nevroze, de aceeasi culoare sau de culori complementare.
Multe femei cad in plasa iubirii repaus: daca ma iubeste, pot fi linistita si, ca urmare, in casa pot sa am o tinuta neglijenta, dezordonata si, in general, pot face orice. Iar daca, intr-o zi, nici un barbat nu mai este tentat sa se infrupte din caloriile sentimentale ale acelei femei, atunci un caine, o pisica sau alt patruped domestic (in functie de punga si preferinte) poate substitui partial (si fara sa cracneasca) partenerul pierdut. Prin urmare, iubirea narcisica este centripetala, e un negot aberant, obtuz, unde se ia mereu, fara a oferi nimic in schimb.
La capatul acestui inventar al tipurilor de iubire, starea care se degaja nu este deloc securizanta, confortabila, caci fiecare fiinta umana se regaseste, mai mult sau mai putin parcelar, in vreuna dintre ele sau chiar in mai multe.
Cand spui te iubesc, implicit cersesti reciprocitatea din partea celuilalt. Ori iubirea adevarata este o iubire neconditionata, ce presupune o renuntare la ego, de aceea, ea trebuie sa devina un elan dezinteresat, gratuit, pur. In tot ce iubesc, ma iubesc si pe mine, iar singurele lucruri pe care nu le iubesc sunt doar acelea pe care nu le-am recunoscut inca in propria mea fiinta.
Posteaza comentariu