Mesaj din taramul magic: despre fantezii

Imaginatia este cel mai puternic afrodiziac. Daca nu crezi n-ai decat sa incerci. Nu costa, nu-i la vedere. Oricum, cine incearca ar trebui sa fie pregatit pentru pasul urmator.

Imaginatia este cel mai puternic afrodiziac. Daca nu crezi n-ai decat sa incerci. Nu costa, nu-i la vedere. Oricum, cine incearca ar trebui sa fie pregatit pentru pasul urmator. Caci orice afrodiziac presupune sa stii macar ce te asteapta! Iar pasul urmator este sa-l descoperim pe celalalt asa cum ne impinge s-o facem imaginatia. Dar, pentru ca exista un dar, femeile si barbatii au imaginatii erotice total diferite.

Oare ce-si imagineaza barbatii, aceste fiinte fragile ce par doar purtatoare de mitraliere sexuale, te intrebi tu? Fiind, ca structura, mai agresivi, "poza" eroica ii prinde de minune! Ei apar, salveaza, dezleaga situatii tare incurcate, sacrifica totul, risca aproape inconstient, sangereaza bogat si primesc drept rasplata iubirea unei femei extraordinar de frumoase si de destepte, care ii implineste. Ea, femeia, i se daruieste, ii satisface cele mai neobisnuite capricii si apoi il asteapta.

Fanteziile cu prostituate nu-i displac barbatului. In fanteziile de acest tip, el e bogat si isi permite sa cumpere orice fara sa se implice emotional. Orice inseamna si umilinta ei. Unde mai pui ca in acelasi tip de fantezii el este adorat, iar narcisismul lui atinge cote ingrijoratoare!

Cate unui barbat matur care in comunitatea barbatilor are limbajul cavernelor ii mai poate trece prin cap si un "mic viol". E ca si cum sufera o "recadere" in copilaria omenirii... Stii ce se intampla aici, in preistoria civilizarii instinctelor? O, se intampla ceva extrem de simplu: curtarea si curtoazia erau inlocuite cu "executia fulger" a cat mai multor partenere, succesiv si la intervale de timp variabile, pentru ca, spun oamenii de stiinta, specia n-avea nevoie de placeri!

Sa adaugam "visele delicate", in care el e legat de tablia patului cu esarfe de catifea si mangaiat cu biciulete de matase - sau atins de zece mii de ori de genele unei curtezane, pe toata suprafata corpului. Dar daca ti-as descrie ceea ce bantuie mintea barbatului de pretutindeni, sexul cu doua femei, ce-ai spune? Ei uite ca n-o fac si ma opresc aici! Desi ma intreb ce s-ar intampla daca o femeie isteata foc, inmiresmata ca o icoana facatoare de minuni, s-ar preface, intr-o clipa de joc, in continutul uneia dintre fanteziile mai sus pomenite...

Respira o vreme si apoi intreaba-te in continuare: cum o fi oare imaginatia erotica a femeilor? Spre deosebire de barbati, femeile, trebuie s-o recunoastem, au constructii mentale care ar putea aduce barbatii in stare de soc. Ai crede ca femeile sunt dornice de afectiune si romantism, de simpatie, flori si rochii.

Cand colo, ele isi imagineaza ca fac sex cu doi, trei parteneri deodata, ca sunt iubite de amanti suprapotenti si capabili de o tandrete infinita, ca nu exista eros fara cunniligus, ca fac dragoste in pozitii cat mai deocheate si in locuri cat mai periculoase. Ce-ai mai spune daca ai sti ca femeile viseaza la uniforme militare cu tot cu decoratii, la roluri de regina, curtezana, sadica, eminenta cenusie, judecatoare, fecioara, amazoana?

Stau si ma intreb care barbat ar putea da curs, macar o data pe luna, fanteziilor de nestavilit ale femeilor? Fantezii in care el, pentru nu stiu cate minute, ore, zile, ar juca rolul de erou, preot, violator in serie, hornar, victima inocenta, bestie, poet. Un barbat fara orgolii de purtator de testicule, subtil ca un zeu si gata sa sarute talpile ei inmiresmate sigur ar face-o! Asa, ca remediu impotriva plictiselii si ca invitatie la autocunoastere.

N-ar pierde nimeni. Si la fel ar fi daca ea s-ar arunca in aceeasi temerara incercare. In plus, s-ar ilustra principiul carnavalului care ne indeamna sa jucam si altceva decat ceea ce suntem, pentru a ne defini si mai bine valentele nemuritoare. Intrebare finala: care dintre membrii cuplului este consilierul pe tema fanteziilor sexuale?

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod