"Mai am câteva luni până la nuntă şi îmi dau seama că parcă nu mă iubeşte"

Ne cunoaştem de doi ani şi acum jumătate de an am decis să ne căsătorim. De fapt mai mult eu am tras de el în relaţia asta, pentru că el are un stil din ăla „lasă-mă să te las” din cauza căruia, la început, parcă nu se lega nimic între noi. Ulterior a început să se mai dea pe brazdă şi cel puţin până când m-a cerut de nevastă ajunsesem chiar să simt că e şi el implicat şi că vom avea cu adevărat o familie. De ceva timp, însă, îl văd cum revine, încet, încet, la stilul dinainte, şi mă întreb dacă totuşi el chiar îşi doreşte această căsătorie, dacă chiar mă iubeşte?

Provenim din familii total diferite ca mentalitate. Ai lui s-au despărţit, tatăl lui schimbă iubitele ca pe ciorapi, iar mama e foarte rece chiar şi cu fiul ei. Familia mea e la polul opus. Ai mei sunt împreună de 30 de ani, au ţinut întotdeauna familia unită şi asta ne-a insuflat şi nouă – mie şi fratelui meu mai mare – respectul faţă de valorile astea şi de importanţa stabilităţii în cuplu.

Pentru mine Sorin nu a fost primul bărbat, dar după mai multe relaţii eşuate, acum, la 27 de ani, simt că e timpul să mă aşez la casa mea. Îmi doresc copii, îmi doresc o familie ca a părinţilor mei, şi m-am săturat să tot încerc. Iar faptul că Sorin s-a lăsat schimbat şi adus pe calea dorită de mine m-a încurajat să cred că el e alesul cu care voi putea să îmbătrânesc.

Ne-am mutat împreună de vreun an şi ceva, am avut răbdare cu el şi l-am învăţat tot ce aştept eu de la un bărbat. Lucruri mici, nu vă imaginaţi revoluţii, dar el de exemplu nu îşi spăla nici farfuria din care mânca, nu strângea masa dacă mânca singur, nu-şi spăla nici măcar cada după ce făcea baie, era destul de dezordonat. Plus că în cuplu nu excela la capitolul romantism, adus flori, făcut mici surprize, sunat iubita de control etc. L-am învăţat să facă toate astea şi am ajuns la momentul la care eram fericiţi. Inelul a fost pasul firesc. Părinţii mei sunt fericiţi, s-au apucat să ne organizeze nunta. Una mare, pe măsura evenimentului, o fată au şi aia se mărită o singură dată, aşa cum ştiu ei că e posibil în viaţă.

Totuşi, cum spuneam, constat în ultimele luni o răceală la Sorin. Începe să întârzie acasă, să nu mai reacţioneze aşa cum o făcea la diverşi stimuli, parcă nici viaţa noastră sexuală nu mai e cum a fost, deşi suntem de atât de puţin timp împreună. Pare că petrece mai mult timp cu tatăl lui, din senin. Nu erau aşa de apropiaţi când l-am cunoscut eu, dar în ultima vreme îşi tot viziează părinţii. La început am crezut că e vorba de o dorinţă a lui de a se apropia de familie, aşa cum vede că sunt eu de ai mei. Și totuşi parcă n-ar fi chiar aşa. Mi-e teamă să nu se lase influenţat de tatăl lui, care după cum spuneam e mare consumator de femei.

Pe de altă parte, discutam cu o prietenă care îmi spunea că dacă încep să am astfel de dubii mai bine nu mai fac mare pas. Dar ce să mai fac acum? Părinţii mei deja au stabilit toate detaliile nunţii. Mai sunt trei luni şi vom juca la nuntă. Apoi mai există şi celebrele emoţii dinaintea nunţii. Tot încerc să mă conving că lucrurile vor reveni la normal după nuntă, dar dacă totuşi strădania mea de până acum nu a făcut decât să mă convingă pe mine că el e alesul, şi de fapt el să nu se fi schimbat deloc? Ce să fac?

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro.