Sunt rugat adesea sa rezum in cateva cuvinte, fie sfaturi, fie reguli simple care sa stimuleze o mai buna comunicare in cuplu. Exista o intrebare care revine cel mai adesea: "Cum se poate ameliora comunicarea dintre un barbat si o femeie care locuiesc impreuna?" Este riscant sa ne aventuram in gasirea de raspunsuri la acest tip de intrebari, deoarece putem sa cadem in capcana sabloanelor si a retetelor general-valabile.
Dar poate ca este posibil sa oferim cateva puncte de reper. Un punct de reper nu iti spune unde trebuie sa mergi, ci iti indica o directie posibila si iti ofera cateva indicatii referitoare la ceea ce te-ar putea astepta pe traseul respectiv.
A trai in cuplu inseamna a accepta coabitarea a doua intimitati: intimitatea comuna si impartita, intimitatea personala si rezervata. "Exista lucruri pe care le voi imparti si le voi trai cu tine si altele pe care nu le voi imparti si nici trai cu tine". Acest lucru ii permite fiecaruia sa aiba un spatiu unde nu va fi controlat de celalalt.
Relatia de apropiere, de intimitate care caracterizeaza un cuplu va feca sa reinvie atat in unul cat si in celalalt - dar nu in acelasi moment - ranile trecutului sau (nedreptate, umilire, tradare, sentiment de neputinta sau de nonvaloare, abandon sau respingere). Va trebui atunci ca fiecare sa-si asume riscul de a purta aceasta povara, pentru ca nu putem fi terapeuti pentru partenerul nostru.
nu impune un lucru celuilalt impotriva propriei sale alegeri;
nu vorbi in locul celuilalt, deoarece poti risca sa vorbesti despre tine lasand impresia ca vorbesti despre celalalt;
cel care introduce o schimbare isi asuma responsabilitatea consecintelor acestei schimbari;
nu pune niciodata in relatie ceva ce apartine altcuiva;
asuma-ti responsabilitatea a ceea ce aduci si faci cu ceea ce primesti de la celalalt. Ceea ce echivaleaza cu suprimarea tendintei de a-l invinovati pe celalalt cu ceea ce a zis sau a facut sau cu ceea ce nu a zis sau nu a facut.
Invata sa cultivi relatia cu mesaje suficient de pozitive pentru a nu o devitaliza si pentru a nu o lasa sa devina monotona in meandrele cotidianului. Si exista multe alte reguli de igiena relationala care trebuie descoperite pe parcursul vietii.