Ma gandeam zilele trecute ca ar trebui sa se instituie un serviciu de psihologie care sa se ocupe cu intelegerea divorturilor. Toate acestea plecand de la cuplurile sau persoanele care s-au adresat psihoterapeutului in situatii de divort.
De ce oamenii incearca sa faca ceva pentru ei doar atunci cand sunt pusi in situatii reale incurcate, tensionate? Ca si cum oamenii nu ar dori sa faca ceva sa le fie bine si doar sa nu le fie rau. Nu se preocupa de partenera de exemplu cand lucrurile merg ci doar atunci cand nu functioneaza in relatie cu ei. Situatia in sine este de inteles si pare logica dar sunt foarte multe cupluri care nu ajung la psiholog decat atunci cand totul pare a se duce spre separare, divort. Ideea de pierdere pare atunci foarte puternica si foarte motivanta pentru un demers. Ceea ce pare a lipsi este dorinta si rationalitatea necesara lui "a fi bine ".
A te motiva cand suferi, cand esti bolnav, cand nu ai serviciu, cand cineva din familie sufera este in firea lucrurilor, sunt reactii aproape automate, naturale prin care fiecare isi pune energiile in functiune. In aceste situatii mergi la doctor, iti cauti de lucru, esti aproape de cei care sufera. Cand esti sanatos nu ai nici o legatura cu medicul, cand ceilalti din familie sunt fericiti nu prea simti nevoia sa fii aproape de ei. Divortul este resimtit ca o trauma de cele mai multe ori.
In momentele de divort se ajunge la situatii de criza in care apar comportamente exagerate, puternice, violente sau pasnice, depresive sau active, paranoide, etc. In fata tuturor aceste momente, omul nu este pregatit intrucat in 99% din cazuri nu intelege ceea ce se intampla. Lucrurile par a fi dincolo de ceea ce poate el accepta, intelege, integra. Mi se pare evident ca un divort este necesar sa fie pregatit psihologic.
Toate acestea presupun sinceritate. Din istoria cuplurilor pe care le-am intalnit in cabinetul CPAP, intodeauna mi s-a infatisat imaginea urmatoare: aceasta "sinceritate" nu este posibila decat in prezenta unei alte persoane care sa poata contine ceea ce este in tine. "Sinceritatea" nu este posibila intrucat, in tine, exista multe dorinte inconstiente. Intr-un fel sau altul tu te opui lor si incerci sa traiesti ca si cand ele nu ar exista. Dar faptul ca sunt acolo inseamna ca ele joaca un rol in deciziile tale, in fanteziile tale si se repercuteaza intr-un fel sau altul asupra ta.
Sa dau un exemplu clasic. El se adreseaza psihologului, spunand ca are probleme de erectie (exista erectia de dimineata). In cadrul intalnirii de contact, pacientul evidentieaza urmatorul lucru: ca in viata sa, atunci cand merge la prostituate sau la alte femei decat sotia, actul sexual il satisface si este multumit. In schimb este foarte multumit de sotia sa, care este o buna gospodina si o mama excelenta.
Considera prin urmare ca este bolnav si se adreseaza unei clinici specializate in disfunctii sexuale, de unde este retrimis catre psiholog intrucat medicul a constatat ca organic lucrurile functioneaza. Ideea de a fi bolnav functioneaza aici ca un mecanism de protectie fata de intelegerea relatiei cu sotia, de care in acest moment simte dorinta inconstienta de a se separa. Nu voi intra in detaliile cazului, ci vreau doar sa subliniez modul in care se protejeaza de asumarea acestei dorinte inconstiente a divortului.
Exagereaza mult imaginea sotiei, construind portretul unei fiinte genuine care este trup si suflet dedicat copiilor, casei. Portretul este al unui inger. Dar acest inger nu ii acorda deloc atentie, nu este cu el, nu il valorizeaza in nici un fel. Intre ei este o relatie rece, incordata, marcata de tensiuni. Cu toate acestea, protagonistul se agata de imaginea idealizata a sotiei prin care se prezinta celorlalti dar in primul rand lui insusi. Pe de alta parte, viata lor sexuala este un esec intrucat actul sexual presupune implicarea corpului iar corpul are un limbaj inconstient clar si simplu. El face ceea ce stie sa faca. El refuza un act sexual lipsit de dorinta si accepta un act sexual marcat de dorinta. Aici "dorinta" se apropie de excitatie, de a fi "aici si acum".
Pacientul este mult mai aproape de ideea de divort decat de ideea de fi impreuna cu partenera. Nu spun ca divortul a fost o solutie pentru el (desi in cele din urma aceasta a fost decizia lui) ci doar ca ii era necesar lui sa inteleaga ceea ce este in el. Intelegerea acestui limbaj inconstient este importanta, deoarece in el exista stari importante.
Un alt cuplu care se afla in pragul divortului decide sa se adreseze psihologului. Initiativa este mai mult a ei, el avand precautii si considerand cumva aberanta ideea partenerei. Cu toate acestea accepta resemnat si partial amuzat propunerea ei. In cadrul sedintelor care urmeaza, se evidentieaza destul de clar de ambele parti ca exista un plan a ceea ce simt in care nu se intalnesc si fiecare nu corespunde dorintelor celuilalt. Aceste insatisfactii interferau de foarte multe ori in viata lor de cuplu si generau stari de tensiune, de cearta, de probleme.
Intrucat cei doi, in afara de un copil, aveau si multe alte bunuri in comun decid impreuna sa ramana casatoriti pentru a nu fi determinati sa imparta o avere foarte mare. Ce se intampla de fapt? Viata lor de pana atunci era in principal gestionata de afectiv, de emotional. Prin demersul terapeutic facut, au mutat accentul de pe afectiv pe rational. "Ramanem impreuna pentru ca asa este bine pentru noi dar stim ca nu simtim si nu avem obligatii specifice unui cuplu. In acest fel ne putem crestem si copilul si ne putem vedea de afacerile noastre in calitate de colegi, parinti, poate prieteni iar daca vreodata vom simti mai mult vom merge impreuna".
Momentele de separare au nevoia de o anumita pregatire, de o anumita disponibilitate pentru efectuarea separarii. Consilierea este importanta pentru ca ea vizeaza intelegerea motivelor principale care conduc spre divort. Scopul nu este atat de mult centrat pe a fi impreuna sau nu ci pe "a intelege ceea ce se produce in cadrul matricei de cuplu". Acest deziderat al intelegerii este mult mai important decat actiunea in sine.
Oamenii divorteaza din diferite pretexte si motive. Uneori divorteaza pentru ca asa simt, alteori din principii cu care ei nu sunt de acord, alteori pentru ca vor sa aiba o viata independenta. Dincolo de toate aceste motivatii exista stari care converg spre o stare de dincolo, un ceva dorit care se structureaza intr-un ansamblu de stari. Este un bine care se aseaza ca o stare de idealizare prin care omul cauta acel tarm.
El este dorit o perioada de timp apoi este din nou cautat, la un moment dat simte sau resimte nevoia de el. In fond divortul ca si casatoria pot sa fie interpretate ca o speranta a ceva sau a altceva. De cele mai multe ori este o speranta de "ceva" care a fost, care este cunoscut si de negasit. Dincolo de motivele reale in virtutea carora o persoana cauta divortul exista dorinte inconstiente importante care functioneaza in aria aceasta. Ma intrebam oare cum simt cuplurile avocatii care se ocupa de cazuri de acest tip.