Dragostea, mai exact obţinerea acesteia, este un obiectiv important pentru cei singuri în 2016. O dovedeşte seriozitatea cu care au abordat această problemă chiar din primele zile ale anului. Astfel, imediat după Crăciun şi mai ales după ce am trecut în noul an, mii de români au început să-şi caute perechea astfel încât următorile sărbători să nu-i mai găsească singuri. “Traficul şi numărul de conturi noi creşte în perioada decembrie-ianuarie cu 45-55% faţă de lunile precedente.
Cum au ajuns pe un site de dating aceşti oameni încă singuri? Simplu, mărturisesc chiar ei, într-un sondaj efectuat în primele zile ale anului.
25% din bărbaţii singuri spun că dorinţa lor pentru 2016 este să se căsătorească, iar din aceştia 65% nu au o parteneră de mai bine de un an. Pe de altă parte, deşi sunt acum singuri, aproape 60% din respondenţi, indiferent de sex, susţin că nu au greşit cu nimic în relaţia anterioară. Doar 2% recunosc că motivul despărţirii a fost infidelitatea, în timp ce 16% spun că pur şi simplu nu au mai investit timp şi sentimente în relaţia respectivă.
Ambele sexe pun pe primul loc în 2016 familia şi dorinţa de a avea la cine să se întoarcă seara acasă. Prin comparaţie, doar 4,8% ar dori să aibă o carieră care să le aducă mari satisfacţii financiare, iar 10% să aibă un statut care să impună respectul celorlalţi.
44% din cei care au răspuns la sondajul Sentimente.ro spun că ar ieşi la o întâlnire cu cineva cunoscut online, în mai puţin de o săptămână de conversaţii la distanţă. Un procent semnificativ (33%) ar aştepta cel mult trei săptămâni înainte de a se întâlni cu cineva cunoscut online pe Sentimente.ro.