Iubita mea m-a părăsit după opt ani, folosind acest motiv incredibil

Fosta mea iubită m-a folosit timp de opt ani şi apoi m-a părăsit într-un mod în care m-a făcut să mă simt extrem de vinovat, considerând că i-am distrus viaţa.
Am ajuns depresiv din această cauză.

Primii şase ani ai relaţiei noastre au fost foarte frumoşi, iar lucrurile avansau treptat. Eram îndrăgostit nebuneşte şi ea părea fata visurilor mele. Dar relaţia noastră a luat o altă turnură când mi-a spus că a făcut un avort. Nu am ştiut că este însărcinată.

M-am simţit trădat. A fost îngrozitor, dar i-am promis că voi fi întotdeauna lângă ea, orice s-ar întâmpla, dar că ar fi trebuit să îmi fi spus despre sarcină. Am reuşit să trecem peste această problemă şi totul a intrat pe un făgaş normal.
    
A venit apoi ziua în care mi-a spus că nu mai putem fi împreună.
Fără explicaţii. Iar când am insistat să-mi spună motivul, mi-a zis că din cauza avortului are probleme de sănătate şi nu mai poate rămâne însărcinată.

Mi-a spus că are nevoie de intervenţie chirurgicală pentru a se putea vindeca, dar că nu va fi niciodată normală nici după operaţie. Am vrut să fiu alături de ea în această perioadă dificilă şi am implorat-o să nu plece. I-am spus că îi voi fi alături indiferent ce s-ar întâmpla, dar nu m-a ascultat. M-am simţit îngrozitor de vinovat.

Am fost prea prost ca să înţeleg că toată povestea a fost o invenţie.
A vrut doar să scape de mine. Pe mine m-a chinuit vina zi de zi. Credeam că i-am distrus viaţa. Credeam că din cauza mea nu mai poate avea copii.

După un an, am primit un mesaj de la ea, în care mi-a cerut să ne întâlnim. Mi-a spus că a fost foarte greu pentru ea, dar că a reuşit să facă operaţia. I-am spus că vreau în continuare să fie alături de ea. Atunci mi-a zis că nu se poate, pentru că familia ei mă consideră vinovat pentru tot ceea ce s-a întâmplat şi nu ar fi de acord.

M-am întristat foarte tare şi am ajuns chiar depresiv din această cauză.
Pentru ca apoi să aflu că totul a fost o minciună. Ea avea deja o altă relaţie, probabil cu un alt bărbat căruia voia să-i distrugă viaţa.

Sarcina aceea a fost o invenţie, la fel ca şi avortul şi presupusele sale probleme medicale. Până la urmă tot răul a fost spre bine. Am fost uşurat că acel scenariu oribil nu a fost real.

Am învăţat din această poveste de viaţă că nu trebuie să am încredere în nimeni şi că nu poţi cunoaşte o persoană nici după mulţi ani petrecuţi împreună.
Sper să pot trece peste această experienţă urâtă şi să găsesc iubirea adevărată.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod