Abilitatea de a ne ierta propriile greșeli este egală cu libertatea emoțională, departe de vină și frică, un început promițător și posibilitatea de a simți bucurie. În comunitățile religioase, acest nou început ar putea necesita un act de sacrificiu, o pedeapsă sau un devotament înnoit. În psihologia modernă, iertarea propriei persoane este la fel de importantă și când vine vorba de bunăstarea emoțională.
Cum poți să te ierți ghidându-te după 4 întrebări
Să spunem că încalci o promisiune făcută unui prieten și te simți prost. Incidentul te bântuie. Te condamni și te întrebi dacă ești o persoană bună. Stresul crește, stima ta de sine are de suferit și îți este greu să te bucuri de viața de zi cu zi.
Conform psihologilor, refacerea sănătății emoționale și fizice depinde de iertare. Există un model terapeutic pentru auto-iertare bazat pe responsabilitate, remușcare, restaurare și reînnoire. Pune-ți următoarele întrebări pentru a învăța să te ierți!1. De ce am făcut acest lucru?
Iertarea de sine poate deveni amăgitoare dacă nu accepți vina pentru ceea ce ai făcut. Nu găsi scuze, nu îți raționaliza comportamentul și nu da vina pe alte persoane. Uită-te în interiorul tău pentru a-ți înțelege propriul comportament! Ești o persoană care vrea să le facă pe plac oamenilor, face prea multe promisiuni, însă dezamăgește aceiași oameni pe care voia să-i ajute? Propria nesiguranță te face să diminuezi succesul celorlalți? Odată ce îți asumi responsabilitatea, poți să te împiedici să repeți aceleași greșeli.
2. Mă gândesc mai mult la mine decât la persoana pe care am rănit-o?
Încearcă să redirecționezi sentimentele de rușine și vină spre empatie mai degrabă decât spre autocritică. Toată lumea face greșeli, dar dacă te blamezi constant nu ajuți pe nimeni.
Gândește-te la sentimentele celeilalte persoane! Este la fel de jignită precum ți-ai imaginat? De ce ar putea fi supărată? Ți-a spus în mod clar că ai rănit-o? S-ar putea ca grijile și vina care vin din partea ta să fie exagerate. Dacă nu sunt, poți începe să repari situația.3. Cum pot îndrepta greșeala?
Aceasta este partea dificilă. După ce ți-ai înțeles motivația și ai luat în calcul sentimentele persoanei afectate, trebuie să faci tot ce îți stă în putință pentru a remedia daunele. Îți poți cere scuze. Poți promite că nu vei mai repeta greșeala.
4. Ce să fac dacă cealaltă persoană nu mă iartă?
S-ar putea să nu o facă. Nu este obligată să te ierte, iar iertarea de sine nu se poate baza pe iertarea celeilalte persoane.
Dacă ți-ai înțeles greșeala și ai făcut tot ce ai putut pentru a o rectifica, este timpul să mergi mai departe.S-ar putea să te simți vinovat mereu, dar această persistență a învinuirii nu va face decât să te lase fără energia necesară pentru a deveni o persoană mai bună. Poți scrie o scrisoare de iertare, care să contureze tot ceea ce ai învățat și schimbările pozitive pe care le-ai observat ca rezultat. În acest fel, iertarea este un act de compasiune față de tine și față de celelalte persoane.
Într-un studiu, foștii alcoolici au scris astfel de scrisori în care au descris ultima băutură, motivația care i-a ajutat să se oprească și îmbunătățirile din viața lor, toate acestea ajutându-i să reducă riscul de recidivă și să mențină sobrietatea mai mult timp în viața lor decât cei care nu au participat la studiu.