Infidelitate. 7 lucruri pe care trebuie să le ştii despre cei care înşală



Infidelii sunt mai implicaţi în relaţie atunci când înşală

Potrivit unor experţi în relaţii, atunci când au relaţii extraconjugale, infidelii se implică la fel de mult în viaţa de cuplu, părând să aibă un apetit sexual mai mare şi oferindu-i mai multă atenţie partenerului de viaţă. Dar asta are legătură cu încercarea de a masca ceea ce se întâmplă de fapt pe ascuns, astfel încât partenerul să nu devină suspicios.

Femeile sunt mai predispuse să înşele atunci când sunt la ovulaţie

Hormonii au un efect puternic asupra libidoului femeilor. Potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din California, Statele Unite, femeile se simt mai atrase de alţi bărbaţi în afară de partenerii lor atunci când sunt în perioada fertilă a ciclului menstrual, adică în ziua ovulaţiei şi cu câteva zile înainte.

Cei care înşală o fac adesea cu persoane cunoscute

Poate te linişteşte oarecum gândul că dacă partenerul tău te-ar înşela ar fi o aventură de-o noapte cu o femeie pe care abia dacă o cunoaşte. Dar studiile au arătat că în realitate oamenii înşală "aproape de casă", adică cu persoane cunoscute şi chiar apropiate.

Cercetătorii au descoperit că 85% dintre relaţiile extraconjugale apar între colegii de muncă, urmate îndeaproape de prieteni şi vecini.

Citeşte şi:
De ce îşi fac bărbaţii amante. 4 motive care îi imping înspre infidelitate!

Studiu: Cu cât oamenii au funcţii mai înalte, cu atât sunt mai infideli 

Infidelii vor să fie prinşi

Potrivit medicului Scott Haltzman, de la Universitatea Brown din Statele Unite, persoanele care înşală îşi doresc într-o anumită măsură să fie prinse şi din acest motiv lasă în mod inconştient indicii în urma lor. Motivul unui astfel de comportament ar putea fi de fapt un strigăt de ajutor.
Mulţi dintre ei fac asta pentru că ar vrea să se oprească şi nu ştiu cum.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod