Fiecare dintre aceste puncte, in ciuda faptului ca la prima vedere pare simplu de spus, constituie un punct delicat pentru marea majoritate a oamenilor. A putea sa ceri fara sa acuzi, fara sa invinovatesti, fara sa ai false asteptari... A putea sa oferi fara sa impui, fara sa-l indatorezi pe celalalt si fara sa-l sufoci... A putea sa primesti fara a descalifica, a minimiza sau rani... A putea refuza fara a respinge, fara a devaloriza sau nega, ci doar sa-ti comunici punctul de vedere.
Ceea ce inseamna si asumarea riscului de a spune "nu". Pentru unele persoane este dificil sa se pozitioneze, sa se afirme, sa se diferentieze de altcineva (mai ales daca este o persoana apropiata) prin a avea curajul de a spune "nu".
Si aceasta pentru diverse mize care nu sunt intotdeauna constientizate: teama de a provoca durere, de a nu mai fi iubit, de a fi respins, judecat sau, mai mult, de nevoia imperioasa de a oferi o imagine pozitiva de sine. Fiecare ne dorim uneori sa parem o persoana generoasa, sociabila, intotdeauna disponibila.
"Mama mea mi-a transmis inca de mica modelul urmator - stii, fetita mea, nu suntem iubiti pentru ceea ce suntem, ci pentru ceea ce facem! - astfel, de-a lungul anilor, m-am straduit sa ma fac iubita, nu pornind de la ceea ce eram cu adevarat, ci raportat la ceea ce imi doream sa arat: o imagine frumoasa despre mine! O foarte frumoasa imagine despre mine care nu eram eu!"
Pentru alte persoane, aceasta provine de la o auto-impunere inscrisa foarte devreme in copilarie - ca trebuie sa fii amabil, sa faci pe placul celorlalti, sa satisfaci asteptarile altora chiar in detrimentul propriei personalitati, propriilor valori sau dorinte!
"Sotul meu accepta cu greu faptul ca nu aveam aceleasi dorinte cu ale lui. Acest lucru ma inspaimanta si imi aducea aminte de tatal meu care era capabil sa devina pe nepusa masa glacial, deodata strain cand mama mea il contrazicea. Atunci eu spuneam 'da' la tot..."
"Imi este foarte dificil sa le spun "nu" copiilor mei. Am impresia ca sunt o mama rea care ii raneste, care ii va traumatiza daca le voi spune "nu". Stiu bine ca nu ar trebui sa spun 'da' intotdeauna, dar nu pot sa fac altfel..."
Cel sau cea care nu reuseste sa spuna "nu" nu stie ca dezechilibreaza relatia. Ca un "da" fals nu este fiabil, si se traduce prin pseudo-angajamente. Astfel, fiecare ar putea sa se intrebe: "de ce si cui ii spun da, cand nu stiu sa spun nu!"
"De-a lungul anilor, am mers impreuna cu sotul meu la schi, sport care lui ii facea o deosebita placere, iar eu l-am lasat sa creada ca si mie imi face placere o astfel de activitate. Ceva ce ar fi putut sa fie un semnal de alarma, este faptul ca in mod regulat imi aparea un herpes pe fesa stanga in timpul acelor zile petrecute la munte, ca si cum corpul meu dorea sa-mi reaminteasca faptul ca nu ma respectam, ca nu eram in acord cu mine insami. Astazi, am invatat sa ma definesc mai bine, iar herpesul a disparut! Sotul meu regreta si acum timpurile in care 'imi placea sa merg la schi'!"
Asumandu-mi riscul de a spune "nu", mi-l asum si pe acela de a dezamagi, de a-l frustra pe celalalt, dar, in acelasi timp, de a-l face sa descopere ca sunt diferit, ca nu sunt in serviciul nevoilor sau asteptarilor sale, sau ca am nevoie sa ma respect ramanand cat mai aproape de valorile mele. Pot sa devin, de asemenea, constient de faptul ca cererile sale nu erau decat exigente deghizate pentru care nu exista decat o singura alternativa - a le accepta. A spune "nu" nu inseamna numai a se respecta sau a-ti fi fidel tie insuti, dar si a-l confrunta pe celalalt cu propria responsabilitate - daca isi ia libertatea de a cere ceva, isi ia si riscul raspunsului.
A invata sa spunem "nu" ne invata in acelasi timp sa fim numai in acord intre ceea ce este spus si ceea ce este facut, intre ceea ce este simtit si ceea ce este exprimat.
Posteaza comentariu