Daca o persoana devine idol, atunci se pune intrebarea de unde este idolul respectiv, cum a ajuns aceasta persoana sa simta aceste lucruri? Idolul este un personaj imaginar, simbolic care apartine in mod exclusiv celui care simte astfel. Persoana reala este aprioric diferita ceea ce va face ca inerent, daca acest cuplu ajunge sa fie impreuna sa fie resimtita diferenta dintre investirea obiectului si obiect.Idolul este o persoana a dorintei. Cu cat realitatea celuilalt va intra mai repede in lumea interioara a celuilalt, cu atat se va accentua diferenta dintre imaginar si real. Atunci pastrarea idolului presupune negarea realitatii ceea ce inseamna o rupere de autentic, de traire intr-o lume imaginara si de anulare a realitatii si implicit, a relatiei. O alta varianta este renuntarea la idolatrizare ceea ce ar insemna un process interior de care unele persoane sunt capabile.
Cel mai adesea, in realitate se gaseste o solutie de cpmpromis se accepta ca aceasta persoana nu este idol si se incepe cautarea unui alt idol, si tot asa intr-un proces care risca sa nu se opreasca niciodata. Idolul este si un ideal ori cautarea idealului in lumea reala este un pericol permanent pentru ca genereaza o presiune foarte mare si asupra confortului psihologic al unei persoane si asupra partenerului care este obligat sa joace rolul de idol.
Devotament
A te devota unei anumite cauze, unei anumite persoane pare o actiune pozitiv tratata de societate. Este bine sa ne dedicam la tot felul de cauze umaniste, familiare, etc. Dar aceasta lume a devotamentului ascunde de multe ori situatii mult mai incarcate emotional decat buna apreciere a socialului.
Evident devotamentul presupune pasiune. Dar mai presupune ceva renuntarea la ceva din propriul confort. Imaginea standard a devotamentului este cea in care sotul este bolnav iar sotia sta cu devotement langa el si joaca rolul surorii medicale. In lumea interioara a sotiei sunt tot felul de emotii. Uneori ar vrea sa scape de tot stresul, de tot chinul la care este supusa. Dar asta ar putea insemna ca sotul sa nu mai fie.
Gandul ca poate simti asa ceva devine un stres iar starea respectiva de "dorinta rea" este stearsa. Persoana devine din ce in ce mai devotata si din ce in ce mai vinovata pentru faptul ca se gandeste la ea. Practic ceea ce se petrece este o pierdere a realitatii, acceptand realitatea ea poate vedea solutii corecte la situatiile cu care se confrunta. Dar a accepta realitatea presupune a ramane devotata sotului in conditiile in care si ea conteaza. Atat timp cat se reuseste o acceptarea a realitatii, devotamentul devine ceva mai discret dar mult mai eficient.
Pasiune si abandon
Aparent doua trairi care se exclud si totusi am intalnit destule cazuri in care mergeau mana in mana ca si cum faptul de a simti pasiune ar presupune ca celalalt trebuie abandonat. Este o atitudine masochista, in care investirea in celalalt exista doar daca este abandonat.
Prin existenta concomitenta a pasiunii si a dorintei abandonului se realizeaza o voluptate a trairii, a suferintei. "Sufar deci iubesc" pare a fi principiul dupa care se ghideaza aceste persoane. Aceasta voluptate a suferintei este inconstienta dar resimtita din plin de persoanele din jur. Putem sa o asociem si cu starea de anulare a propriei persoane ideea suicidara nu este foarte departe de aceste personae.
Dar daca ea plina de pasiune este abandonata? Ce putem spune aici? In primul rand pasiunea este impartasita de celalalt. Daca o pasiune nu este impartasita atunci poate ca partea de simbolic este mult mai importanta decat cea de realitate. De obicei aceasta stare este asociata cu manifestari obsesionale si paranoice. Exista si multa vinovatie in aceasta situatie o vinovatie introspectiva si de cele mai multe ori imaginara.
Abandonul, pericolul abandonului este insa frecvent intalnit la pacienti iarasi sub diferite forme si ipostaze. Frica de abandon este frecventa si conduce la manifestari care pot lua forma pasiunii. Ei ii este teama sa fie abandonata si prin urmare, incearca prin orice mijloace sa se asigure ca acest lucru nu se va intampla. Mijloacele sunt si ele inconstiente, dar se manifesta in plan social prin dorinta de a fi mereu impreuna cu el, prin incercarea de a nu-l lasa sub nici o forma singur, sub forma umplerii golului resimtit in jur prin tot felul de activitati utile.
Posteaza comentariu