Il iubesc, dar oare el este Marea Dragoste?

A facut totul sa te cucereasca, sa iti castige increderea si dragostea. Simti ca el este cel ales pentru acest moment, dar nu te poti opri sa iti pui o intrebare care te nelinisteste: oare el este Marea Dragoste? Astfel, devii sedusa de viziunea dragostei vazuta ca ideal, la care toti ar trebui sa aspiram si care ne face sa-i invidiem pe cei care ii cad prada. De aici, firul fantasmei te duce mai departe si iti spui ca, fara aceasta experienta, viata ta nu este implinita.

"Modelul iubirii pe care il avem in minte, construit in mod cultural, serveste de mediator extern dragostei pe care incercam sa o traim; ne facem anumite idei despre dragoste, apoi incercam sa suprapunem propria realitate pe aceste idei." (Gerard Apefeldorfer - "Arta de a cultiva relatii durabile")

De fapt, cautarea este a sentimentelor - pasiune care sa te consume, sa iti ocupe universul gandurilor si al preocuparilor. Daca Marea Dragoste este si imposibila, chiar nefericita, oare nu te directioneaza si mai mult spre tiparul care te face sa uiti de dificultatea de a stabili relatii amoroase cu partenerii mai accesibili?

In spatele acestei iluzii autolitice sta, de fapt, o teama de intimitate, de a accepta sa te dezvalui, dar sa te simti si in siguranta, sa simti deschidere la apropierea celuilalt, a partenerului. Astfel, o mare dragoste in care partenerul sa fie prea putin disponibil fizic (spre exemplu, este casatorit sau aflat la mare distanta) te scuteste sa constati ca, in realitate, te simti insingurata si este inlaturata orice disponibilitate pentru relatii amoroase mai realiste, dar pe care este cu neputinta sa le intretii.

Inconvenientul unei credinte de tipul "Daca nu e marea dragoste, nu merita traita" este pasivitatea. Sa functionam dupa principiul "Totul sau nimic" ne impiedica sa profitam de prilejurile care apar, de sentimente, de atentia si grija impartasite, care poate ca nu au aceeasi intensitate, dar, prin constanta, cultiva increderea.