Ia puţină dragoste! Te scapă de dureri

O serie de cercetători americani de la Universitatea Stanford au descoprit că dragostea este cel mai bun analgezic
O serie de cercetători americani de la Universitatea Stanford au descoprit că dragostea este cel mai bun analgezic. "Material de studiu" au fost 15 studenţi (opt femei şi şapte bărbaţi) îndrăgostiţi lulea, iar oamenii de ştiinţă au studiat răspunsul creierului la durere. Li s-a dat să privească o fotografie a unei persoane cunoscute şi una a celei iubite, în timp ce le-a fost indusă o durere de intensitate moderată.   
 
Când studenţii au privit imaginea persoanei iubite, durerea a fost cu 40% mai scăzută decât în cazul în care participanţii la studiu au privit imaginea unei simple cunoştinţe.
 
Un alt studiu realizat în anul 2000 scotea la iveală faptul că dragostea activează mecanisme neuronale similare cu cele care generează euforia indusă de droguri precum cocaina. În concluzie, creierul îndrăgostiţilor arată ca a oamenilor care consumă droguri, pentru că le este stimulată producţia de dopamină. Noul studiu sugerează că sentimentul de iubire realizează o interacţiune între sistemul dopaminergic şi multe alte sisteme cerebrale care participă la producerea naturală de opiacee şi analgezice.   
 
"Aceste concluzii ar putea fi folosite pentru dezvoltarea de noi tratamente pentru pacienţii care suferă de dureri cronice, pentru că suferinţa lor ar putea fi uşurată prin implicarea acestora în activităţi plăcute", a declarat dr. Sean Mackey, participant la cercetare.
 
Deci, când te doare capul, ia puţină dragoste... de la iubit, iubită, părinţi, copii, soare, de la lucruri simple...
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod