Gemeni(22 mai - 21 iunie)
O schimbare de look poate face minuni pentru psihicul tău după o despărţire. Iar dacă începi să practici un sport care îţi place, vei reuşi să-ţi iei gândul de la relaţia ta eşuată. Să nu mai spunem de admiraţia şi complimentele celor din jur după ce faci o schimbare senzaţională de look.
Rac(22 iunie - 21 iulie)
Chiar dacă îţi vine să te încui singură în casă şi să-ţi plângi de milă, secretul este să socializezi cât mai mult după o despărţire. Întâlneşte-te cu prietenele tale şi distraţi-vă împreună. Astfel vei uita de ceea ce te-a făcut să suferi.
Leu(22 iulie - 22 august)
Nu ţi-ar strica să flirtezi puţin după ce tocmai te-ai despărţit. Vei observa astfel cât de mulţi bărbaţi te doresc şi vei realiza că fostul tău iubit a pierdut mult. De asemenea, o sesiune de shopping este o adevărată mană cerească pentru tine după o relaţie eşuată.
Fecioară(23 august – 22 septembrie)
Întorci problemele pe toate părţile şi încerci să afli unde anume ai greşit sau care sunt motivele pentru care relaţia ta s-a sfârşit. Dar ca să treci mai uşor peste clipele grele, este necesar să uiţi. Iar distracţia te va ajuta. Ieşi în club cu prietenele tale şi simte-te cât poţi de liberă!
Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)
Pentru tine, o despărţire este un motiv serios de depresie. Dar ca să scapi de suferinţă este necesar să faci lucrurile care te pasionează. Te poţi înscrie la un curs de pictură, muzică sau design vestimentar, sau orice altceva îţi place la nebunie. Să nu mai vorbim de faptul că ai putea să întâlneşti un bărbat interesant, care să aibă aceleaşi pasiuni ca şi tine...
Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)
Pui foarte multă pasiune în relaţiile tale, iar când se sfârşesc, ai tendinţa de a suferi enorm. Încearcă să renunţi la ură, la dorinţa de răzbunare şi în general la sentimentele negative. Un curs de yoga sau de meditaţie te-ar ajuta să faci exact asta.
Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)
Te numeri printre persoanele care pot trece cel mai uşor peste despărţiri, şi asta pentru că eşti o fire foarte independentă. Dar ca să nu te laşi copleşită de momentele de tristeţe care te pot afecta uneori, sportul este soluţia pentru tine. Înscrie-te într-o competiţie sportivă pentru amatori şi antrenează-te. Este remediul perfect în cazul tău.
Capricorn(22 decembrie - 20 ianuarie)
Ai o tendinţă nativă către depresie, iar o despărţire te poate afecta extrem de mult. Cea mai bună metodă să treci mai uşor peste o relaţie eşuată este implicarea în proiecte menite să-ţi dezvolte cariera. Oferă-te voluntar în diverse campanii, înscrie-te la un curs profesional sau chiar încearcă să-ţi deschizi o mică afacere.
Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)
Eşti o împătimită a tehnologiei, dar reţelele de socializare cu siguranţă nu te ajută să treci mai uşor peste o despărţire. Secretul în cazul tău este să rupi orice legătură cu fostul iubit, în special în mediul virtual. Astfel vei reuşi să treci mai uşor peste relaţia eşuată.
Peşti(19 februarie - 20 martie)
Ai o predispoziţie pentru depresii şi poţi fi de-a dreptul dărâmată de o despărţire. Cele mai bune soluţii în cazul tău sunt psihoterapia, meditaţia sau yoga. Sfaturile unui specialist te pot ajuta să treci mai uşor peste o relaţie destrămată şi să eviţi depresia.
Berbec(21 martie - 20 aprilie)
Ca să uiţi de relaţia eşuată tu trebuie să te implici tot mai mult în proiectele tale personale. Acum ai suficient timp să te ocupi de ceea ce ai vrut să faci întotdeauna, iar rezultatele pe care le vei obţine îţi vor readuce zâmbetul pe buze.
Taur(21 aprilie - 21 mai)
O mică vacanţă te-ar putea ajuta să treci peste o despărţire. Ieşirile în natură sunt o adevărată forţă vindecătoare în cazul tău, de aceea este necesar să petreci câteva zile în aer liber, să te relaxezi şi să admiri frumuseţile naturii.
MAI MULT DESPRE:
gemeni,
berbec,
taur,
rac,
leu,
fecioara,
balanta,
scorpion,
sagetator,
capricorn,
varsator,
pesti,
horoscop,
zodii
Posteaza comentariu